9, pache protopopescu
+031 424 32 25

Anticoruptie

Ne bucurăm că vrei să afli mai multe despre corupție și anticorupție. Am pus mai jos cinci infografice și trei materiale de tip „myth-busting” despre subiect.






These materials were realized thanks to the kind support provided by The Embassy of Canada to Romania

 


PREZUMŢIA DE NEVINOVĂŢIE

Discuţia despre prezumţia de nevinovăţie şi cum este aplicată de fapt este legată, în acest caz, atât de traspunerea Directivei dedicate în legislaţia internă, cât şi de activitatea DNA, mai specific de modul în care DNA comunică public.

Lupta anticorupţie/DNA încalcă drepturile omului în ceea ce priveşte prezumţia de nevinovăţie?

 

Vorbim despre două drepturi fundamentale, cuprinse în Constituţie:

  1. Libertatea individuală – Articolul 23 (11): Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată

şi

  1. Dreptul la informaţie – Articolul 31(1): Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.

 

  1. Libertatea individuală și Prezumţia de nevinovăţie

De transpunerea Directivei 343/2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale s-a ocupat Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei (cunoscută şi drept Comisia Iordache). Mai jos, găsiţi o expunere comparativă a diferitelor texte:

 

Textul Directivei 343/2016:

Articolul 4 – Referirile publice la vinovăție
(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a garanta că, atâta vreme cât vinovăția unei persoane suspectate sau acuzate nu a fost dovedită conform legii, declarațiile publice făcute de autoritățile publice și deciziile judiciare, altele decât cele referitoare la vinovăție, nu se referă la persoana respectivă ca fiind vinovată.

[…]
(3)   Obligația prevăzută la alineatul (1) de a nu se referi la persoane suspectate sau acuzate ca și cum ar fi vinovate nu împiedică autoritățile publice să difuzeze informații în mod public privind procedurile penale atunci când acest lucru este strict necesar din motive legate de ancheta penală sau în interes public.

 

Legislaţia în vigoare

Codul de Procedură Penală

Articolul 4 – Prezumția de nevinovăție
(1) Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.
(2) După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

 

Amendamentele propuse în Comisie

La articolul 4, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (3) și (4) cu următorul cuprins:
(3) În cursul urmăririi penale și al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declarațiile publice precum și furnizarea de alte informații, direct sau indirect, provenind de la autorități publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Încălcarea acestei obligații reprezintă infracțiune și se pedepsește, potrivit legii penale.
(4) În cursul procesului penal este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârșirea unor infracțiuni purtând cătușe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalități de natură a induce în percepția publică că acestea ar fi vinovate de săvârșirea unor infracțiuni.

 

Reluând observaţiile făcute aici, observăm că Directiva a solicitat României să se asigure că românii nu vor fi numiți infractori într-un document oficial fără să treacă printr-un proces echitabil – obligaţie deja prevăută în Codul de Proceduă Penală, după cum am arătat mai sus.

În schimb modificările propuse de PSD-ALDE în comisia specială vorbesc despre modul în care sunt comunicate detaliile despre anchetele penale. Adică au extins prevederile directivei de la asigurarea prezumției de nevinovăție la modul în care publicul este informat. Modificarea propusă prevede faptul că devine infracțiune comunicare publică a informațiilor legate de dosarele penale aflate în faza investigațiilor. Formularea este vagă și nu precizează la cine se referă astfel că putem concluziona că este vorba de orice persoană sau instituție. Directiva spune exact pe dos: anume că autoritățile au dreptul să informeze publicul despre investigațiile penale; pentru asta există codul aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii care are în vedere protejarea prezumției de nevinovăție.

De asemenea, Directiva face referire doar la obligația autorităților publice care ar pune eticheta de ”vinovat”, în vreme ce amendamentele propuse instituie această obligație tuturor persoanelor fizice și juridice.

 

  1. Dreptul la informare

După cum am văzut mai sus, acest drept fundamental este cuprins în Constituţia României, iar Directiva 343/2016 include o lămurire în acest sens.

 

Informarea în interes public este, de altfel, invocată şi în comunicatul de presă al DNA asupra transpunerii Directivei (poziţia este reluată aici):

 

Aceste modificări [asupra CPP, n.n] vor avea un efect devastator asupra anchetelor penale, deoarece elimină instrumentele legale indispensabile prin care organele de anchetă pot investiga infracțiunile.
În realitate toate garanțiile pe care le implică Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 09.03.2016 sunt deja prevăzute în legislația internă.
Așadar, Directiva este folosită doar ca un pretext pentru a elimina capacitatea organelor de urmărire penală de a descoperi și de a dovedi infracțiuni, iar scopul acestor modificări nu are nicio legătură cu prezumția de nevinovăție.
Astfel, […] Introducerea art.4 alin.3, 4 Cod procedură penală realizează o evidentă discriminare între autorii unor infracțiuni și dreptul publicului de a avea acces la informații de interes public. Aceste reglementări contravin jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Recomandării (2003) 13 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, Rezoluției nr.428/1970 adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei privind obligația statelor de a asigura accesul oricărei persoane interesate și mass-media la informații de interes public. Cercetările efectuate în cauze de corupție, spălare de bani, evaziune fiscală, cauze de violență etc reprezintă informații de interes public, așa încât, restricția echivalează cu încălcarea dreptului publicului de a avea acces la informații publice.

 

Modul în care se face comunicarea în interes public este elaborată în Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media (CSM):

 

Art. 25 – (1) Comunicarea de informaţii privind stadiul actelor de cercetare reprezentanţilor mass-media poate fi făcută numai după ce există suspect în cauză. Dacă fapta ce formează obiectul dosarului penal prezintă un grad de pericol social ridicat sau justifică un interes deosebit pentru public pot fi comunicate informaţii despre începerea urmăririi penale cu privire la faptă şi măsurile dispuse în cauză în vederea identificării făptuitorului sau pentru strângerea probelor, cu excepţia situaţiei în care prin transmiterea acestor informaţii s-ar periclita rezultatul anchetei.
(2) Informaţiile menţionate la alin. (1) se referă la următoarele aspecte: s-a început urmărirea penală, s-a pus în mişcare acţiunea penală, s-a luat măsura reţinerii, s-a solicitat instanţei competente luarea/prelungirea măsurilor preventive, s-a finalizat urmărirea penală, s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată, s-a dispus trimiterea în judecată, fiind întocmit şi înaintat rechizitoriul către instanţă. Comunicatele sau comunicările de informaţii la cerere pot cuprinde şi informaţii cu privire la persoana faţă de care măsurile au fost dispuse, fapta reţinută şi încadrarea juridică a acesteia şi motivele care au determinat adoptarea soluţiei sau luarea măsurii respective.

În concluzie, legislaţia românească deja apără prezumţia de neviovăţie, după cum reiese din sursele de mai sus, dar şi dreptul la informare.

 


 

DNA SĂ VINĂ SĂ VĂ IA / DNA TREBUIE SĂ REZOLVE TOATE PROBLEMELE

 

DNA se bucură de vizibilitate în media şi în conştiinţa publică – uneori, Direcţia Naţională Anticorupţie este privită ca un panaceu.

Trebuie DNA să rezolve toate problemele cu care ne confruntăm?

 

Vecinul foloseşte bormaşina duminică la 8 dimineaţa? Nu pare a fi de competenţa DNA.

Dar dacă acelaşi vecin i-a făcut un cadou administratorului ca acesta să ignore plângerile legate de folosirea bormaşinii? Să vină DNA să-l ia?

Când putem apela la DNA şi ce atribuţii are?

 

Pentru început, vom consulta site-ul DNA, secţiunea cu ce se ocupă DNA?:

 

DNA desfășoară urmărirea penală pentru infracțiuni de corupție, asimilate și în legătură directă cu acestea. Modificările succesive ale legislației au vizat ca această structură specializată să se ocupe numai de combaterea faptelor de corupție de nivel înalt și mediu. De asemenea, DNA investighează infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene precum și anumite categorii de infracțiuni grave de criminalitate economico-financiară.

Care sunt categoriile de infracțiuni aflate în competența DNA
a) infracțiuni de corupție: luarea și darea de mită, traficul de influență, primirea de foloase necuvenite;
b) infracțiuni asimilate celor de corupție: stabilirea unei valori diminuate a bunurilor aparținând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, comisă inclusiv în cadrul acțiunii de executare silită, reorganizare sau lichidare judiciară; acordarea de credite sau de subvenții cu încălcarea legii sau a normelor de creditare; utilizarea creditelor sau a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate; folosirea unei funcții de conducere într-un partid, sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, pentru a obține foloase necuvenite etc.;
c) infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție: tăinuirea bunurilor provenite din săvârșirea unei infracțiuni de corupție sau asimilate; spălarea banilor; abuzul în serviciu; bancruta frauduloasă; evaziunea fiscală; traficul de droguri; trafic de persoane ș.a.;

 

Vom avea în vedere şi ordonanţa prin care a fost înfiinţat DNA (pe atunci, PNA) OUG 43/2002, cu actualizăril de rigoare; la Capitolul III, aflăm care sunt competenţele DNA:

 

Articolul 13
(1) Sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite în una dintre următoarele condiţii:
a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro;
b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către: deputaţi; senatori; membrii din România ai Parlamentului European; membrul desemnat de România în Comisia Europeană; membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora; consilieri ai miniştrilor; judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii Constituţionale; ceilalţi judecători şi procurori; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; preşedintele Consiliului Legislativ şi locţiitorul acestuia; Avocatul Poporului şi adjuncţii săi; consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale; consilierii de stat ai prim-ministrului; membrii şi auditorii publici externi din cadrul Curţii de Conturi a României şi ai camerelor judeţene de conturi; guvernatorul, prim-viceguvernatorul şi viceguvernatorii Băncii Naţionale a României; preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Concurenţei; ofiţeri, amirali, generali şi mareşali; ofiţeri de poliţie; preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene; primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii municipiilor; consilieri judeţeni; prefecţi şi subprefecţi; conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de control din cadrul acestora, cu excepţia conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice de la nivelul oraşelor şi comunelor şi a persoanelor cu funcţii de control din cadrul acestora; avocaţi; comisarii Gărzii Financiare; personalul vamal; persoanele care deţin funcţii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi al societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, al instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale financiar-bancare; persoanele prevăzute la art. 293 şi 294 din Codul penal.
(2) Infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
(3) Sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute la art. 246, 297 şi 300 din Codul penal, dacă s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro.
(4) Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(3).
(5) În cazul în care dispune disjungerea în cursul urmăririi penale, procurorul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie poate continua efectuarea urmăririi penale şi în cauza disjunsă.
(6) Urmărirea penală în cauzele privind infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(3), săvârşite de militarii în activitate, se efectuează de procurori militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate.

 

Practic, DNA se ocupă cu:

  • luare şi dare de mită
  • trafic de influenţă
  • primirea de foloase necuvenite
  • spălarea banilor
  • abuzul în serviciu
  • evaziunea fiscală

 

Dar DNA nu se ocupă cu:

  • furturi din buzunar
  • bătăile din baruri
  • accidente auto
  • un pachet de cafea dat secretarei de la facultate

 

Care sunt însă situaţiile mai ambigue în care ne putem întreba dacă o faptă este sau nu e competenţa DNA?

Vom consulta două decizii ale CCR:

 

  1. Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017 referitoare la cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvernul României și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție, din care aflăm că DNA nu are atribuţii legate de verificarea legalităţii şi oportunităţii unui act normativ (aici, OUG 13)

[CCR] constată că a existat și există un conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția
Națională Anticorupție și Guvernul României, generat de acțiunea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție de a-și aroga atribuția de a verifica legalitatea și oportunitatea unui act normativ, respectiv Ordonanța de urgență 57 a Guvernului nr.13/2017, cu încălcarea competențelor constituționale ale Guvernului și Parlamentului, prevăzute de art.115 alin.(4) și (5) din Constituție, respectiv ale Curții Constituționale, prevăzute de art.146 lit.d) din Constituție.

 

  1. DECIZIA nr. 757 din 23 noiembrie 2017 asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României, pe de o parte, și Ministerul Public — Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, pe de altă parte, din care reţinem că, în anumite circumstanţe, legalitatea actelor normetive poate fi verificată de instanţa penală, anume DNA în acest caz:

Așadar, Curtea reține că, de principiu, competența cercetării legalității actelor
administrative aparține instanței de contencios administrativ și numai cu titlu incidental acestea pot fi cercetate de instanța care judecă în materie penală în măsura în care în cauză este adusă o acuzație în materie penală cu privire la acte/fapte săvârșite în legătură cu emiterea actului respectiv. De aceea, nu poate fi acceptată nici susținerea potrivit căreia această din urmă instanță se substituie celei de contencios administrativ, întrucât obiectul principal al judecății sale este diferit, acesta având un alt scop/obiectiv.

 

Din cele două decizii CCR putem înţelege următoarele: DNA poate, spre exemplu, să cerceteze incidental legalitatea unei ordonanţe pentru a construi o autostradă dacă există suspiciuni rezonabile că de ordonanţa respectivă se leagă darea de şpagă sau că s-a făcut trafic de influenţă, dat fiind faptul că traseul autostrăzii a fost modificat ca să treacă pe terenurile proaspăt cumpărate de un ministru, care ar primi despăubiri. Așadar, DNA nu constată dacă ordonanța este legală sau nu, ci dacă s-a dat sau nu o șpagă pentru o ordonanță. În schimb, o ordonanţă de construire a unei autostrăzi care pur şi simplu are un traseu prost gândit nu are legătură cu competenţele DNA.

 

În concluzie, competenţele DNA se rezumă la cadrul legal pe care l-am expus anterior; în linii mari, putem spune că se ocupă de combaterea faptelor de corupție de nivel înalt și mediu.

 


 

DNA HĂRŢUIEŞTE PSD

 

Acţiunile DNA vizează aproape exclusiv membri ai PSD?

Am vrut să vedem care este distribuţia persoanelor pentru care DNA a cerut trimiterea în judecată, în funcţie de partidul politic din care fac parte. În acest sens, am făcut o verificare preliminară a comunicatelor de presă ale DNA.

 

Rezultatele de mai jos se referă numai la anul 2017 şi fac trimitere la numele cele mai sonore/ recognoscibile din listă (cei a căror afiliere politică am putut-o afla până în acest punct); intenționăm să extindem lista, incluzând comunicate din anii precedenţi.

 

Am identificat 51 de persoane în comunicatele DNA, unele fiind menționate în mai mult de un comunicat. Aceasta este repartizarea preliminară pe partide, pentru anul 2017:

Majoritatea (mai mult de jumătate) fac parte din PNL; numărul politicienilor PSD menționați în comunicatele DNA este de 11 persoane, faţă de 28 din PNL.

 

În concluzie, raportându-ne exclusiv la datele preliminare aferente anului precedent, nu observăm o apetență deosebită pentru măsuri îndreptate împotriva membrilor PSD.