REPUBLICA FUNKY
– CREAREA UNEI REȚELE LOCALE DE ONG-URI CARE SĂ ÎNCURAJEZE PARTICIPAREA CIVICĂ –
Noutăți
Document Strategic de Advocacy
Am lansat rețeaua și Indicele Transparenței Locale.
scurt/2: ne extindem în țară
Ce este Republica Funky? Este numele oficial al unui proiect desfășurat de Funky Citizens și numele de cod al unei viitoare rețele civice. 2023 reprezintă anul în care Funky Citizens se va extinde din București în țară, prin deschiderea unui soi de filiale, coordonate de câte unul sau mai mulți reprezentanți în teritoriu.
Într-o primă fază extinderea va fi testată prin cooptarea a 7 localități în această nouă rețea: Timișoara, Brașov, Bistrița, Târgu Jiu, Mediaș, Podu Iloaiei și Chilia Veche. Organizațiile care vor adera la Republica Funky vor media dialogul între comunitatea și autoritățile locale, se vor alia pentru bune cunoașteri a societății civile la nivel local.
Funky cine, Funky ce?
Funky Citizens există, oficial, din mai 2012. De atunci tot lucrează cu instrumente online de advocacy, bazate pe cercetare şi pe date atent culese, pentru a-și îndeplini vizunea: o Românie modernă, bine guvernată (=cu instituții eficiente care își înțeleg rolul și gestionează banii publici cu transparență), populată de cât mai mulți cetățeni implicați și neastâmpărați. Ideal, cetățeanul funky e un cetățean model, care:
- E activ, nu resemnat (csf, ncsf). Nu e nici apatic sau fatalist.
- Nu se limitează la a critica disfuncționalitățile, ci își asumă responsabilitatea individuală.
Pe scurt, Funky Citizens e un bun catalizator pentru oricine are chef să se implice civic și să pună, astfel, umărul la creșterea calității vieții în România. Dacă ești curios cum funcționează, citește întreaga noastră strategie. Dacă vrei să vezi proiecte Funky Citizens – aruncă un ochi pe site (inclusiv pe blog) sau pe proiecte editoriale precum Factual.ro sau Buletin de București.
De ce acum? De ce așa? De ce rețea?
Pentru că experiența noastră de 10 ani ne-a arătat că în plan local se poate produce mai rapid schimbarea, iar victoriile aduc alte victorii, deci pot fi molipsitoare și se pot extinde și la nivel de județ, regiune și chiar țară. Pentru că lumea e un pic deprimată civic, și poate împreună ne putem impulsiona reciproc.
Pentru că am fost în caravane civice prin țară, am cutreierat diverse localități cu ocazia training-urilor și altor evenimente, am acreditat observatori la vot și am făcut toate acestea organic, de la sine. Acum vrem să lucrăm un pic mai structurat cu toți oameni care cred în valorile noastre:
- Transparență și integritate
- Competență și eficiență
- Colaborare și comunicare
- Interdisciplinaritate și incluziune
- Dezvoltare sustenabilă și solidaritate
Ce rol are Funky în construirea rețelei? Organizează, coordonează, conectează și consiliază (dacă e cazul), așa cum a mai făcut și în alte dăți.
Beneficii și setarea așteptărilor: lucrăm pe termen mediu și lung
Toți cei din rețea vor fi mai fâșneți, mulțumită training-urilor și lucrului colaborativ alături de echipa Funky Citizens. În termen seci, li se va „dezvolta capacitatea organizațională”, adică vor beneficia de sprijin punctual și constant „de la centru” (dar și „din teritoriu”) pentru cauzele lor. Iar rețeaua în sine, dacă va funcționa așa cum ne imaginăm – pe bază de colaborare, schimb de bune practici și consiliere – va fi o forță în acțiuni de advocacy la care există interes comun.
Scopul final ar fi să avem cetățeni cât mai implicați (deci educați civic), care să ceară autorităților să-și facă treaba, să stea cu ochii pe autorități, să ceară cheltuirea banului public cu cap. Totul pentru o viață mai calitativă în comunitatea respectivă.
Oportunitățile variază de la networking între grupurile civice existente în teritoriu până la oportunități noi de finanțare sau sprijin comun în proiectele conexe.
Cu ce activități va debuta rețeaua? Vom organiza un set de 4 training-uri în fiecare dintre cele 7 localități inițiale, câte unul pentru fiecare domeniu prioritar:
Educație civică – cum funcționează democrația românească:
- Instituții și principii fundamentale
- Drepturi și responsabilități
- Instrumente de participare la viața cetății
- Cum promovăm idei pentru comunitate
Procesul decizional în administrația locală
- Cum funcţionează administraţia locală,
- Ce instrumente au cetățenii la dispoziţie ca să intervină pe lângă autorităţile lor
- Despre politici publice în general: bune practici / rele practici
Bugete locale
- Managementul finanțelor publice – bugete, achiziții, investițiile publice sau fondurile europene
- Ciclul bugetar, standarde și legislație de bază
- Clasificații bugetare și cum găsim datele
- Cum monitorizăm proiectele de investiții din fonduri naționale sau europene și cum promovăm proiecte noi
- Bugete deschise la nivel național și local – cum cerem mai multă transparență și participare
Jurnalism / Fact-checking
- Despre Legea 544/2001 a accesului la informații de interes public, normele ei de aplicare, aria de acoperire și pretexte invocate de autorități (ex: GDPR) ca să o încalce
- Despre cum putem folosi date publice și ce faci când nu poți obține informațiile – ex: cum dai în judecată statul
- Despre cum să „follow the money” și sisteme de achiziții publice – cum le urmărim și cum le înțelegem
- Despre surse de încredere și verificarea informației
Bun de știut despre training-uri
- Vrem să personalizăm conținutul lor cu nevoile comunității locale. Abordarea va fi, deci, una practică, aplicată, cu accent pe identificarea de probleme de la nivelul comunității.
- Aceste traininguri vor fi concepute astfel încât participanții să le poată replica.
- La training-uri vrem să participe cetățeni relevanți din comunitatea ta, inclusiv jurnaliști.
- Sesiunile de training nu vor fi înregistrate și se vor desfășura exclusiv offline.
Ce este Indicele Transparenței Locale?
O altă activitate vizibilă a rețelei, Indicele care va măsura eficient și obiectiv calitatea vieții civice din localitățile din România va funcționa drept un instrument de advocacy pentru membrii rețelei prin identificarea nivelului de acces la informații și participare publică., cu ajutorul selecției de cercetători din aceste zone, iar în cele ce urmează, ne vom extinde spre restul țării. Indicele va fi produs anual și va constitui un punct de plecare în dialogul cu autoritățile publice și actiunițe de advocacy privind participarea cetățenilor în procesul decizional.
oldies, but goldies
Dacă nu acum, când lumea pare că-și trage un pic sufletul de la cele civice, atunci când să strângem rândurile? După 10 ani în care am ființat în București și am consolidat relații bune cu destule alte comunități din țară, vrem să ne extindem mai organizat și către alte zone.
Cu ajutorul sociologilor, am identificat câteva localități unde am putea avea un impact mai mare dacă ne-am găsi niște aliați potriviți. E ceea ce am numit „cercul interior” și cuprinde orașele Bistrița, Brașov, Mediaș, Podu Iloaiei, Târgu Jiu, Timișoara și comuna Chilia Veche din Tulcea. Dar, pentru că avem nevoie de toate forțele posibile pentru a face o țară mai locuibilă, am lăsat deschis și cercul exterior, în care primim comunități și din alte localități.
Dacă vrei să faci parte din „Republica Funky”, îți poți manifesta formal interesul printr-o „cerere de adeziune”, pe care o poți completa online, în circa 15 minute, făcând click pe butonul din această pagină.
Ce implică membership-ul în rețea?
- beneficiezi de asistență punctuală, atunci când ai nevoie, în limita timpului disponibil, în zone precum bugete publice, administrație locală, educație civică și jurnalism / fact-checking
- pentru început, cei din „cercul interior” vor beneficia de training-uri specifice în patru domenii – bugete locale, proces decizional în administrația publică locală, educație civică și jurnalism / fact-checking.
Calendar pe termen scurt / mediu:
- 10 septembrie 2022 – închidem formularul de înscriere
- 19 septembrie 2022 – call-uri online cu cei selectați
- din noiembrie 2022 – ne vedem și offline, la training-uri
Notă: vom co-crea, împreună, identitatea rețelei. „Republica Funky” e, așadar, doar un nume intermediar.
🇬🇧 This page is also available in English
extrase din Descrierea oficială a proiectului
Motivație:
În majoritatea localităților din țară nu există un cadru coerent de dialog constant între cetățeni, ONG-uri și autorități locale. Din cele peste 105.000 ONG-uri autohtone, doar jumătate sunt active, majoritatea în mediul urban. În proiecte precum Caravana Civică din 2019 am descoperit că deși destule localități mici au mai multe ONG-uri și grupuri infomale active, acestea nu colaborează între ele sau nu știu de existența celorlalte. Credem că autoritățile și cetățenii nu dialoghează activ pentru că duc lipsa unui model real, a unui precedent de succes din care să se inspire.
Nivelul local este cel optim pentru o schimbare de paradigmă a implicării civice și politice a cetățenilor, cu rezultate rapide și de impact, care pot stimula cetățenii să repete inițiativa. Interesul pentru o implicare continuă în administrația publică este mic, deși prezența la urne pentru alegeri locale este depășită doar de alegerile prezidențiale. Nu există o cultură puternică a participării publice, spre deosebire de țările nordice, de pildă. Mai mult, legea care reglementează transparența decizională la nivelul administrației oferă un cadru minimal și neactualizat din 2003.
Obiective:
- Vrem să creăm o rețea de organizații locale care să sprijine dezvoltarea cetățeniei active, precum și stimularea dialogului constructiv între autorități, cetățeni și reprezentanții societății civile la nivel local.
- Crearea unei metodologii, cu sprijinul partenerilor norvegieni, care să ofere cadrul propice pentru dialog continuu și axat pe rezolvarea de probleme la nivel local, orientat pe (1) bugete locale, (2) proces decizional în administrația publică locală, (3) educație civică și (4) jurnalism / fact-checking.
- Implementarea modelului de implicare în procesul decizional local în București + alte 7 comunități printr-o serie de 32 de traininguri în cele 4 domenii prioritare și prin crearea unui indice al transparentei și deschiderii autorităților locale. Produs anual, indicele va fi o unealtă de comunicare și advocacy pentru rețea.
- Dezvoltarea organizațională a Funky Citizens, prin training-uri interne și formalizarea unor proceduri, pentru a eficientiza activitatea internă și a ne pregăti de rolul de „organizație umbrelă”.
Activități:
- Cercetare sociologică și de piață prin care am identificat zonele geografice pe care ne vom concentra și nevoile prezente la nivel local. Dincolo de București, aceste zone sunt orașele Bistrița, Brașov, Mediaș, Podu Iloaiei, Târgu Jiu, Timișoara și comuna Chilia Veche din Tulcea
- Crearea unui „ABC al implicării civice” adică un ghid dedicat cetățenilor și în parte autorităților locale care cuprinde cele patru capitole: (1) bugete locale, (2) proces decizional în administrația publică locală, (3) educație civică și (4) jurnalism / fact-checking.
- Dezvoltarea capacității rețelei prin 32 de traininguri pentru asociațiile și cetățenii din comunitățile alese
- Inaugurarea rețelei printr-un eveniment de 2 zile cu membrii cercului interior
- Dezvoltarea Indicelui de transparență locală care va măsura eficient și obiectiv calitatea vieții civice din localitățile din România
- Advocacy la nivel local și național ca follow-up al indicelui
Beneficiari:
Vom elabora instrumente și resurse replicabile și vom implementa un model de implicare în procesul decizional în 8 comunități de dimensiuni diverse: București, câte 2 orașe mari, medii, mici și o comună. Ca organizație coordonatoare, vom supraveghea și consilia părțile implicate, pentru a asigura buna desfășurare a activităților.
FINANȚARE ȘI PARTENERI:
Proiectul beneficiază de un buget de 276.980 euro din care 246.000 euro sunt acordați prin programul Active Citizens Fund România.
Pornim la drum cu doi parteneri strategici: Bjerkaker Learning Lab din Norvegia și RISE Project din România
Calendar:
2 ani și 2 luni: 15 martie 2021 – 15 mai 2023
Lasă-ți emailul mai jos ca să te ținem la curent cu noutățile din acest proiect:
Proiectul este derulat de Funky Citizens în parteneriat cu Bjerkaker Learning Lab și Rise Project România și beneficiază de o finanțare în valoare de 276.980 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.
Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă .
Proiect derulat de: