Încă aflăm detalii despre accidentul mortal suferit de Bogdan Cosmin Gigina, antemergătorului coloanei lui Gabriel Oprea. Am descoperit și noi că, în Monitorul Oficial de ieri, 21 octombrie, a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 43/2015. Printre altele, aceasta modifică Legea 191/1998 privind Serviciul de Protecție și Pază (SPP), instituție ce coordonează deplasarea coloanelor oficială (practic, Poliția Rutieră respectă indicațiile SPP-ului în astfel de cazuri). Printre schimbări este precizat și faptul că președinții de partide parlamentare (precum dl. Gabriel Oprea) pot beneficia de protecția SPP, dacă există o hotărâre în acest sens de la Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). La fel, la cerere, pot beneficia și alte persoane. Noi credem că nu ar trebui să fie nicio diferență între un simplu cetățean și un președinte de partid, fie el…