Actual
Am observat în ultimii ani, în special în 2009 și 2012, o creștere a interesului cetățenilor asupra activității Curții Constituționale, o Curte care n-a mai cunoscut până acum un asemenea val de popularitate. Interesul e firesc – această Curte a ajuns în prim-plan și pentru că a avul rol decisiv în probleme de larg impact precum reducerea pensiilor cu 15% (neconstituțional). Am verificat și volumul căutarilor pe Google Trends pentru a ne susține teoria popularității crescânde – vezi aici graficul. Astăzi e 8 decembrie și sărbătorim Ziua Constituției României, mai exact 23 de ani de la Constituția post-decembristă din 1991. E o ocazie bună pentru a pune într-un infografic principalele atribuții ale Curții Constituționale, precum și un scurt istoric și explicații despre alcătuirea componenței acesteia.
Pe 4 noiembrie am organizat alături de Expert Forum și Liderjust, cu sprijinul Ambasadei SUA, o dezbatere informală pe marginea proiectului Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015 – 2020, lansat în dezbatere publică pe 10 octombrie. Alături de tineri profesioniști din sistemul de justiție, membri ai societății civile și reprezentanți ai Ministerului Justiției am discutat despre prioritățile sistemului de justiție și modul în care ele se reflectă în proiectul de strategie. Dacă vreți să citiți comentariile transmise Ministerului Justiției, găsiți documentul aici.
Scrisoare deschisă În atenţia: Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale Liderilor grupurilor parlamentare ale partidelor politice Preşedinţilor partidelor politice parlamentare Stimaţi membri ai Parlamentului României, Organizaţiile semnatare apreciază faptul că, în urma alegerilor prezidenţiale, reprezentanţii partidelor parlamentare îşi asumă reformarea cadrului legislativ privind alegerile şi organizarea partidelor politice. De asemenea, ne alăturăm opiniei că această reformă trebuie să fie prioritatea zero pentru legislativ. Pe această cale, dorim să vă atragem atenţia asupra unor aspecte importante legate de (sperăm) viitoarea activitate a acestei Comisii parlamentare: Atât alegerile europarlamentare, cât şi cele prezidenţiale au arătat un interes crescut şi o nevoie stringentă a cetăţenilor faţă de o reformă profundă a sistemului politic şi electoral. O reformă a legilor electorale trebuie să ia în…
No more hidden politics with Funky Citizens. Everything is out, in the spotlight, when they are around!
Bridging the gap between the citizen and the accountability of the authorities
A small team helping us all become more active citizens.
Oameni seriosi, creativi, cu mult umor.
Funky Citizens. Making things right since 2012.
Prin anii ’90 Funky Citizens aş spune ca erau golanii din Piaţa Universităţii. Tot despre educaţie civică, despre respectarea drepturilor, despre egalitate între oameni, despre a cunoaşte şi a putea alege argumentat comunitatea din care îţi doreşti să faci parte şi în care să-ţi poţi creşte fericit viitorul. Urmăresc cu atenţie activitatea voastră şi ma bucură fiecare zi de existenţă.
Funky Citizens sunt educația civică pe care nu am primit-o pentru că nu eram oricum luați în serios, pentru că nu contam, pentru că nu trebuia să contăm. Am fi încurcat șpăgile și bunul sinistru mers al lucrurilor. Am învățat multe de la ei, dar cel mai mult am învățat că a ști înseamnă a avea curaj. Vă mulțumesc pentru tot ce dați lumii. Și mie. The grit to go on. ❤️
Oameni pasionați care se dedică pentru o societate mai transparentă și mai dreaptă.
Oameni mișto, liberi și cu umor.