Actual
Bugetele locale încă sunt greu de lecturat pentru ochiul neatrenat. Ne străduim să le ordonăm și să le facem mai inteligibile, dar avem nevoie de cooperarea autorităților. Am făcut un prim pas zilele trecute, când, analizând bugetul din Cluj-Napoca, am sesizat câteva erori și le-am semnalat Primăriei, care au dat dovadă de deschidere și celeritate. Vă invităm să răsfoiți analiza pe bugetul clujean, unde cele mai mari investiții pe 2015 se vor duce pe servicii, dezvoltare publică, transporturi și locuințe. Primăria Cluj-Napoca a publicat proiectul de buget pe 13 ianuarie bugetul municipiului pentru 2015. CITEȘTE AICI – Analiza bugetului Cluj-Napoca 2015 Contact: [email protected] +4031.804.87.23
La o scurtă privire înapoi ne dăm seama că 2014 a fost un plin pentru cetățenii activi: am început cu o analiză a bugetului netransparent al Primăriei București, în valoare de un miliard de euro și sălbatic ca de obicei (adică nesupus dezbaterii publice) am continuat cu europarlamentarele din primăvară (la care am votat, apoi am fost și-n stradă) de 1 aprilie n-am glumit, ci am ieșit cu un document de poziție pe MCV, după o întâlnire cu reprezentanții Comisiei Europene. Tot în primăvară am fost la Conferința Regională Anticorupție și la Personal Democracy Forum, dar cel mai mult ne-a plăcut când am vorbit liceenilor de la Liceul Teoretic Lucian Blaga despre bugete publice. am sărbătorit doi ani de existență în mai printr-o petrecere de Crăciun (să facem lucrurile din timp, nu?) vara am…
După noaptea furtunoasă în care Ministerul Finanțelor Publice a publicat proiectul bugetului de stat după miezul nopții, Funky Citizens a solicitat astăzi dezbaterea publică a proiectului Bugetului de stat pentru anul 2015, în baza art. 7 din Legea nr. 52/2003 republicată. Reamintim că acest prost obicei al încălcării legii se perpetuează de la an la an, într-o totală sfidare a plătitorilor de taxe și impozite. Ignorarea elementelor ce țin de respectarea legislației în vigoare poate duce la nulitatea unei eventuale adoptări a proiectului bugetului de stat dacă aceasta se întâmplă înainte de termenul legal de 10 zile de la publicarea acestuia și la încălcarea a nu mai puțin de trei legi în vigoare (Legea 500/2002 privind finanțele publice, Legea 69/2010 privind responsabilitatea fiscal bugetară și Legea 52/2003 privind transparența…

No more hidden politics with Funky Citizens. Everything is out, in the spotlight, when they are around!

Bridging the gap between the citizen and the accountability of the authorities

A small team helping us all become more active citizens.

Oameni seriosi, creativi, cu mult umor.

Funky Citizens. Making things right since 2012.

Prin anii ’90 Funky Citizens aş spune ca erau golanii din Piaţa Universităţii. Tot despre educaţie civică, despre respectarea drepturilor, despre egalitate între oameni, despre a cunoaşte şi a putea alege argumentat comunitatea din care îţi doreşti să faci parte şi în care să-ţi poţi creşte fericit viitorul. Urmăresc cu atenţie activitatea voastră şi ma bucură fiecare zi de existenţă.

Funky Citizens sunt educația civică pe care nu am primit-o pentru că nu eram oricum luați în serios, pentru că nu contam, pentru că nu trebuia să contăm. Am fi încurcat șpăgile și bunul sinistru mers al lucrurilor. Am învățat multe de la ei, dar cel mai mult am învățat că a ști înseamnă a avea curaj. Vă mulțumesc pentru tot ce dați lumii. Și mie. The grit to go on. ❤️

Oameni pasionați care se dedică pentru o societate mai transparentă și mai dreaptă.
Oameni mișto, liberi și cu umor.