Actual
Noi, reprezentanții organizațiilor semnatare, am constatat în ultimele zile intensificarea insinuărilor la adresa organizațiilor neguvernamentale venite din partea câtorva politicieni, inclusiv din partea prim-ministrului României. Mass media au preluat și amplificat acuzațiile referitoare la presupuse interese ale unor terți pe care le-ar reprezenta acele structuri ale societății civile care ar fi sprijinit protestele împotriva promovării legii de exploatare auriferă de la Roșia Montană. Acești politicieni, susținuți cu rea credință de o parte din mass-media încearcă să submineze motivele reale pentru care au ieșit în strada zecile de mii de manifestanți. Noi, organizațiile neguvernamentale, ne solidarizăm cu cetățenii care au decis să protesteze nu numai pentru oprirea unui proiect periculos, ci mai ales pentru apărarea unor principii și cerințe generale precum democrația participativă, statul de drept, asumarea de către guvernanți…
În urmă cu două săptămâni Elena a argumentat în detaliu propunerile Funky Citizens de modificare a Constituției. Previzibil, ne interesează politica fiscal-bugetară a țării și avem câteva idei de cum am putea întări principiile eficienței și transparenței când vine vorba de cheltuirea banului public. Prin simpla modificare a patru articole Avem nevoie de ajutorul tău – de când n-ai mai scris unui parlamentar?Săptămâna aceasta (10-16 iunie) se discută despre finanțe publice în Comisia de Revizuire a Constituției. Ajută-ne să ne facem propunerile văzute de către cei care au puterea de la implementa. Cel mai util ar fi să scrii comisiei pe com.revizuire@senat.ro, dar și unui parlamentar, sau mai multora (nu subestima puterea CC-ului!). Ca să fie mai ușor, am pregătit următorul text ca model. E bun de luat copy-paste…
Cei mai mulţi bani din bugetul centralizat al Municipiului Bucureşti merg către bugetul local: Veniturile luate în calcul pentru proiectul de buget pe 2013 par supraevaluate, date fiind evoluțiile din anii anteriori, existând pericolul blocării unor proiecte, acumulării de arierate sau de datorii Cheltuielile cu achiziția de bunuri și servicii reprezintă un procent considerabil din ansamblul cheltuielilor bugetare (peste o treime), dar cu toate acestea proiectele de bugete, atât la nivelul PMB, cât și la al instituțiilor finanțate integral sau parțial din venituri proprii, nu detaliază acest indicator bugetar, abuzând de sub-indicatorul “alte cheltuieli cu bunuri și servicii” Există diferențe semnificative de bugetare între diversele instituții, mai ales în zona de achiziție de produse IT (software și hardware), intervalul de bugetare în acest caz mergând pe diferențe care de…
No more hidden politics with Funky Citizens. Everything is out, in the spotlight, when they are around!
Bridging the gap between the citizen and the accountability of the authorities
A small team helping us all become more active citizens.
Oameni seriosi, creativi, cu mult umor.
Funky Citizens. Making things right since 2012.
Prin anii ’90 Funky Citizens aş spune ca erau golanii din Piaţa Universităţii. Tot despre educaţie civică, despre respectarea drepturilor, despre egalitate între oameni, despre a cunoaşte şi a putea alege argumentat comunitatea din care îţi doreşti să faci parte şi în care să-ţi poţi creşte fericit viitorul. Urmăresc cu atenţie activitatea voastră şi ma bucură fiecare zi de existenţă.
Funky Citizens sunt educația civică pe care nu am primit-o pentru că nu eram oricum luați în serios, pentru că nu contam, pentru că nu trebuia să contăm. Am fi încurcat șpăgile și bunul sinistru mers al lucrurilor. Am învățat multe de la ei, dar cel mai mult am învățat că a ști înseamnă a avea curaj. Vă mulțumesc pentru tot ce dați lumii. Și mie. The grit to go on. ❤️
Oameni pasionați care se dedică pentru o societate mai transparentă și mai dreaptă.
Oameni mișto, liberi și cu umor.