Actual
Deficitul bugetar al României a ajuns la –2,95% din PIB la finalul lunii aprilie 2025, în contextul unei tranziții politice majore odată cu alegerea lui Nicușor Dan ca președinte. Deși mai mic decât nivelul înregistrat în aprilie 2024 (-3,25% din PIB), acesta rămâne peste valoarea din aceeași perioadă a anului 2020 (-2,54% din PIB). Această moștenire fiscală dificilă va constitui una dintre principalele provocări pentru noua administrație pro-europeană, care beneficiază acum de un mandat clar pentru reforme. Deficitul bugetar încă reprezintă o provocare a finanțelor publice. România nu a mai susținut de opt ani (2018, deficit de -2,82%) un deficit bugetar sub ținta de –3% din PIB acceptată la nivel european. Redresarea fiscal-bugetară nu doar că stagnează, dar a regresat alarmant în 2024, când atât ținta inițială (-5% din…
Curtea Constituțională a luat astăzi o decizie prin care au fost declarate neconstituționale prevederile legale referitoare la includerea bunurilor și veniturilor soților și copiilor în declarațiile de avere, precum și obligativitatea publicării acestor declarații. Indiferent de motivele juridice ale acestei decizii, realitatea este că România își pierde din nou instrumente esențiale de transparență, iar Parlamentul trebuie să acționeze imediat. Problema de fond: Un sistem în dezagregare Decizia de astăzi se înscrie într-un trend îngrijorător. De ani de zile, sistemul de integritate publică din România se erodează treptat – articol cu articol, prevedere cu prevedere. Ceea ce a fost cândva un benchmark în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) se transformă într-o umbră a ceea ce era destinat să fie. România a dezvoltat acest sistem pentru a putea îndeplini…
Bine ați venit la cea de-a 11-a ediție a buletinului nostru! Ne propunem să oferim perspective asupra modului în care dezinformarea funcționează și se răspândește în România în săptămânile premergătoare alegerilor prezidențiale. La Funky Citizens, am monitorizat tendințele și narativele legate de dezinformare în ultimii ani și înțelegem cât de intensă este această perioadă crucială. Alături de briefing-ul nostru săptămânal privind evoluțiile știrilor electorale, oferim o analiză aprofundată asupra evoluției campaniilor de dezinformare în social media care vizează cursa prezidențială din România. REZUMAT EXECUTIV În urma alegerilor prezidențiale din România care l-au văzut pe Nicușor Dan câștigând cu 53,60% din voturi, peisajul informațional a fost transformat de un val de dezinformare coordonată menită să delegitimeze rezultatele. Narațiunile false despre fraudarea alegerilor domină rețelele sociale, incluzând videoclipuri generate de inteligența…

No more hidden politics with Funky Citizens. Everything is out, in the spotlight, when they are around!

Bridging the gap between the citizen and the accountability of the authorities

A small team helping us all become more active citizens.

Oameni seriosi, creativi, cu mult umor.

Funky Citizens. Making things right since 2012.

Prin anii ’90 Funky Citizens aş spune ca erau golanii din Piaţa Universităţii. Tot despre educaţie civică, despre respectarea drepturilor, despre egalitate între oameni, despre a cunoaşte şi a putea alege argumentat comunitatea din care îţi doreşti să faci parte şi în care să-ţi poţi creşte fericit viitorul. Urmăresc cu atenţie activitatea voastră şi ma bucură fiecare zi de existenţă.

Funky Citizens sunt educația civică pe care nu am primit-o pentru că nu eram oricum luați în serios, pentru că nu contam, pentru că nu trebuia să contăm. Am fi încurcat șpăgile și bunul sinistru mers al lucrurilor. Am învățat multe de la ei, dar cel mai mult am învățat că a ști înseamnă a avea curaj. Vă mulțumesc pentru tot ce dați lumii. Și mie. The grit to go on. ❤️

Oameni pasionați care se dedică pentru o societate mai transparentă și mai dreaptă.
Oameni mișto, liberi și cu umor.