Vă solicităm să nu întreprindeți niciun fel de act sau de procedură administrativă prin care să blocați discutarea candidaturii Roșiei Montane la UNESCO din iulie 2021.
scrisoare deschisa
Stimate Domnule Ministru al Sănătății, Onorați promisiunea de transparență și publicați deschis, actualizat în mod regulat și într-o manieră prietenoasă cu prelucrarea automată (JSON, XML, CSV, etc.), datele relevante privind pandemia COVID-19 și campania de vaccinare! În curând, se face un an de când pandemia COVID-19 afectează și țara noastră. În aceste luni, nu credem să fi existat persoane care să nu fi fost interesate de modul în care această pandemie le-a amenințat sănătatea proprie și pe a celor dragi. Și, totuși, în tot acest timp, autoritățile au comunicat cu cetățenii într-o manieră cel puțin rudimentară, prin comunicate seci, cu cifre puține, prezentate într-o manieră neintuitivă. În lipsa informațiilor coerente și accesibil prezentate, în rândul populației s-a instalat confuzia, au înflorit teoriile conspiraționiste și a scăzut încrederea în autorități. …
Stimate Domnule Ministru al Fondurilor Europene, Luând în considerare faptul că Ministerul Fondurilor Europene a demarat un proces de consultare publică cu privire la programarea fondurilor disponibile pentru perioada 2021 – 2027, dar și faptul că dezbaterile programate pun un accent deosebit pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), am consultat documentele care vor orienta discuțiile și care se regăsesesc pe pagina Ministerului Fondurilor Europene la secțiunea Perioada 2021-2027 și în secțiunea dedicată PNRR. Considerăm că PNRR, alături de Programele ce vor fi finanțate prin Cadrul financiar multianual 2021-2027, sunt printre cele mai importante documente strategice care vor orienta evoluția României pentru cel puțin un deceniu. Tocmai de aceea, vă solicităm o regândire a principiilor și elementelor de bază pe care este construit PNRR, astfel încât societatea civilă să poată contribui…
Update Scrisoarea noastră a primit un răspuns încurajator. Îl redăm mai jos integral: „Stimați reprezentanți ai mediului non-guvernamental din București, Am citit cu atenție scrisoarea pe care mi-ați trimis-o și apreciez dorința de a vă implica și mai mult în rezolvarea problemelor Capitalei. Vă asigur că azi există o mai mare deschidere din partea Primăriei Municipiului București pentru colaborarea cu dumneavoastră și că soluțiile pe care le am în vedere pentru problemele orașului presupun dezvoltarea parteneriatului dintre administrația publică locală și organizațiile neguvernamentale. După cum știți foarte bine, provin și eu din mediul ONG și înțeleg deci importanța colaborării dintre instituțiile publice și mediul asociativ pentru a răspunde așteptărilor bucureștenilor. În același timp, sunt interesat să aflu direct de la dumneavoastră cum vedeți rezolvarea diverselor probleme ale Capitalei și…
Scrisoare deschisă către Guvernul României și către europarlamentarii români: Vă rugăm să folosiți solidaritatea europeană pentru a gestiona pandemia de coronavirus. În aceste zile în care întreaga Europă este lovită de pandemia generată de COVID-19, este esențial să nu uităm că trebuie să fim solidari, dar și că nu suntem singuri. Comisia Europeană a anunțat recent o serie de măsuri menite să ajute statele membre să gestioneze pandemia. Autoritățile sunt chemate în această perioadă să gestioneze nu doar o criză de sănătăte publică, ci și începuturile unei crize care va afecta angajații, economia și standardele de viață din țara noastră și din întreaga Europă. Vă cerem, așadar, să profitați la maximum mecanismele de solidaritate europene. La fel ca resursele oricărui stat în vremuri de pandemie, și resursele statului român…
Organizațiile semnatare își exprimă îngrijorarea și indignarea față de propunerea pentru numirea la conducerea Autorității Electorale Permanente a domnului Mircea Drăghici, după vacantarea postului în urma demisiei președintelui Daniel Barbu. Numirea unei persoane care este cercetată penal pentru fapte care au legătură cu utilizarea ilegală a fondurilor pentru subvenții primite de partide constituie un derapaj major și poate conduce la pierderea credibilității instituției. Considerăm că AEP a realizat pași semnificativi în transparentizarea procesului electoral, inclusiv prin introducerea sistemului SIMPV, dar și prin măsuri care au legătură cu finanțarea partidelor politice și campaniilor electorale. Pentru ca acest progres să continue, la conducerea instituției trebuie numită o persoană asupra căreia să nu planeze suspiciuni de utilizare ilegală a fondurilor publice și care să poată susține în continuare procesul de transparentizare a…
Pentru că suntem de părere că o societate civilă bine închegată e un semn de maturizare a unei democrații, am semnat și noi scrisoarea deschisă de mai jos, scrisoare adresată domnilor Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Sorin Grindeanu, domnul Gabriel Petrea (Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social), cu CC la domnul Liviu Pleșoianu (deputat PSD), inițiatorul L140/2017 din 21.03.2017, adică „propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii” Stimați demnitari, Constatăm cu profundă îngrijorare cum discursul cu privire la organizațiile neguvernamentale din campaniile electorale din 2016 începe să se concretizeze legislativ într-o prigoană a societății civile din România. Am luat act că, sub pretenția creșterii transparenței, propunerea deputatului Pleșoianu de a modifica legislația esențială funcționarii ONG-urilor din România impune poveri administrative inutile și pârghii…
Scrisoare dechisă către ministrul afacerilor interne, Dl. Petre Tobă, Domnule ministru, În urmă cu câteva zile organizatoarea unei acțiuni publice care a avut loc pe 6 mai, pentru comemorarea victimelor accidentului din clubul Colectiv, a primit acasă o amendă deși în momentul întrunirii jandarmii au anunțat că se află la fața locului doar pentru a-i proteja pe participanți. Tot în urmă cu câteva zile jandarmii au legitimat șapte persoane care stăteau de vorbă în zona fântânilor de la Universitate. Întrebat care este motivul legitimării, jandarmul respectiv a afirmat că „a ascultat ce vorbim și nu pare chiar o întâlnire între prieteni”. Din punctul nostru de vedere modul de lucru al jandarmilor, din ultima perioadă, este abuziv, cu conotații penale și menit să descurajeze libera exprimare. Și pentru că susținem dreptul fundamental la liberă exprimare și…
Am semnat scrisoarea deschisă propusă de colegii de la APTI pentru că uneori avem senzația că suntem la clasa pregătitore și ne jucăm de-a democrația. Hai să nu mai simulăm dezbateri publice dacă nu ținem cont de ele, hai să nu mai dăm legi pe repede-îninte, fără analize de impact serioase. E lipsă de respect față de cetățenii care plătesc taxe. Vrem să știm: Cum afectează legea drepturile omului? Cât ne costă? Ne referim la impactul asupra bugetului, dar și la impactul asupra sectorului privat Care-i textul legii? Când se face mai exact dezbaterea? Arătați-ne că vă pasă de drepturile fundamentale ale cetățenilor. Nu vrem „avizare rapidă” pentru proiecte de lege care au fost deja declarate neconstituționale.
Către: Guvernul României Asociația Funky Citizens solicită retragerea de urgență a modificărilor aduse la Statutul polițistului și reluarea procesului decizional, conform procedurilor legale în vigoare: cu notă de fundamentare, studiu de impact al reglementării, date statistice furnizate în format deschis, procedură publică de consultare și, nu în ultimul rând, dezbatere parlamentară. Context: Astăzi, la bilanțul Direcției Naționale Anticorupție, câțiva membri ai Guvernului României au stat la aceeași masă cu Procurorul-Șef al DNA. Vestea bună este că Premierul Cioloș a reiterat faptul că „stabilitatea legislativă și instituțională a fost o premisă majoră a succesului DNA.” Vestea proastă este că același Guvern Cioloș tocmai aprobase, ieri, o modificare majoră în privința cadrului legislativ și instituțional, o Ordonanță de Urgență pentru modificarea Legii 360/2002 privind Statutul polițistului. De ce nu vrem schimbarea…