11 Dec: Destul e destul – vrem dezbaterea bugetului de stat!

După noaptea furtunoasă în care Ministerul Finanțelor Publice a publicat proiectul bugetului de stat după miezul nopții, Funky Citizens a solicitat astăzi dezbaterea publică a proiectului Bugetului de stat pentru anul 2015, în baza art. 7 din Legea nr. 52/2003 republicată. Reamintim că acest prost obicei al încălcării legii se perpetuează de la an la an, într-o totală sfidare a plătitorilor de taxe și impozite. Ignorarea elementelor ce țin de respectarea legislației în vigoare poate duce la nulitatea unei eventuale adoptări a proiectului bugetului de stat dacă aceasta se întâmplă înainte de termenul legal de 10 zile de la publicarea acestuia și la încălcarea a nu mai puțin de trei legi în vigoare (Legea 500/2002 privind finanțele publice, Legea 69/2010 privind responsabilitatea fiscal bugetară și Legea 52/2003 privind transparența…

08 Dec: Curtea Constituțională – infografic

Am observat în ultimii ani, în special în 2009 și 2012, o creștere a interesului cetățenilor asupra activității Curții Constituționale, o Curte care n-a mai cunoscut până acum un asemenea val de popularitate. Interesul e firesc – această Curte a ajuns în prim-plan și pentru că a avul rol decisiv în probleme de larg impact precum reducerea pensiilor cu 15% (neconstituțional). Am verificat și volumul căutarilor pe Google Trends pentru a ne susține teoria popularității crescânde – vezi aici graficul. Astăzi  e 8 decembrie și sărbătorim Ziua Constituției României, mai exact 23 de ani de la Constituția post-decembristă din 1991. E o ocazie bună pentru a pune într-un infografic principalele atribuții ale Curții Constituționale, precum și un scurt istoric și explicații despre alcătuirea componenței acesteia.

05 Dec: Comentarii asupra Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020

Pe 4 noiembrie am organizat alături de Expert Forum și Liderjust, cu sprijinul Ambasadei SUA, o dezbatere informală pe marginea proiectului Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015 – 2020, lansat în dezbatere publică pe 10 octombrie. Alături de tineri profesioniști din sistemul de justiție, membri ai societății civile și reprezentanți ai Ministerului Justiției am discutat despre prioritățile sistemului de justiție și modul în care ele se reflectă în proiectul de strategie. Dacă vreți să citiți comentariile transmise Ministerului Justiției, găsiți documentul aici.

25 Nov: Reformați responsabil legea electorală și legea partidelor politice

Scrisoare deschisă În atenţia: Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale Liderilor grupurilor parlamentare ale partidelor politice Preşedinţilor partidelor politice parlamentare Stimaţi membri ai Parlamentului României, Organizaţiile semnatare apreciază faptul că, în urma alegerilor prezidenţiale, reprezentanţii partidelor parlamentare îşi asumă reformarea cadrului legislativ privind alegerile şi organizarea partidelor politice. De asemenea, ne alăturăm opiniei că această reformă trebuie să fie prioritatea zero pentru legislativ. Pe această cale, dorim să vă atragem atenţia asupra unor aspecte importante legate de (sperăm) viitoarea activitate a acestei Comisii parlamentare: Atât alegerile europarlamentare, cât şi cele prezidenţiale au arătat un interes crescut şi o nevoie stringentă a cetăţenilor faţă de o reformă profundă a sistemului politic şi electoral. O reformă a legilor electorale trebuie să ia în…

20 Nov: Site-uri utile pentru cetățeni

Update 14 aprilie 2016: am mai adăugat câteva site-uri Update 24 noiembrie 2014: am adăugat o serie de site-uri, majoritatea aparținând administrației publice Inspirat de articolul colegilor de la APTI fac și eu o listare similară a uneltelor online pentru cetățeni. Le-am pus în italic pe cele care sunt interactive și nu doar statice, de prezentare. Lista e deschisă actualizărilor, vă rog lăsați un comentariu dacă aveți o sugestie de site pe care o vreți adăugată aici. Activism Activist 24/7 Administrație  Public Job – portal care listează job-urile disponibile în domeniul public Posturi.Gov.ro – job-uri în administrația publică Civic Alert – aplicație de mobil prin care poți sesiza neregulile din oraș Lipsa Tratament (Romanian Angel Appeal, Johnathan Stillo) Domnule primar – sesizări către autoritățile locale Orașul Tuturor – inventar al muzeelor cu rampe de acces…

17 Nov: Fă o plângere penală dacă n-ai putut vota până la închiderea secției

Update 2: Modelul de plângere penală (luni, 27 mai) – aici. Update 1: Acest articol a fost redactat în 2014. Lucrăm pentru a-l actualiza, conform ultimelor evenimente de la alegerile europarlamentare. Autor ilustrație: Dan Perjovschi În atenția tuturor cetățenilor români care nu și-au putut exercita dreptul constituțional de vot până la închiderea secțiilor de votare: asociațiile Expert Forum și Funky Citizens vor acorda ajutor şi informaţii pentru demararea procedurilor legale de sancționare a celor vinovați.

16 Nov: Incheierea votului marcată de nereguli grave

Până la ora 19.00, observatorii Centrului pentru Resurse Civice (CRC) și cetățenii care au sunat la centrul de asistență juridică organizat de Expert Forum și Funky Citizens au transmis mai multe suspiciuni legate de potențiale nereguli, în special presiuni exercitate asupra alegătorilor în România, turism electoral, probleme logistice în țară si in diaspora – lipsa buletinelor de vot, dispariția ștampilelor si un timp extrem de lung de asteptare in sectiile din diaspora. Un observator al Eurocivic a observat indicia de turism electoral în Bacău precum si prezenta unui numar mare de votanti pe listele suplimentare. A alertat Poliția, care a trimis polițistul local, însă acesta nu a luat atitudine. Primarul agresat verbal observatorul. Observatorul a fost dat afară din sectia nr. 559 din Comuna Sănduleni, Sat Coman, Bacău. În Budești,…

16 Nov: Catre presedintii sectiilor de votare din diaspora: cerem asigurarea accesului in incinta sectiilor pentru toti romanii care asteapta sa voteze

Comunicat de presă Poză via Sanda Veber. Organizațiile semnatare cer președinților secțiilor de votare din străinatate ca înainte de ora 21:00, ora locală, să asigure accesul tuturor românilor care așteaptă să voteze, în incinta secțiilor de votare. După aceea solicităm președinților secțiilor de votare să permită continuarea procesului de vot astfel încat toți românii care doresc să-și exercite dreptul constituțional de vot să o poată face neîngradit. Reamintim că aceste masuri sunt acoperite legal de art. 43(6) și art. 46(2) din legea 370/2004. Expert Forum Funky Citizens Freedom House Romania Grupul pentru Dialog Social Societatea Timișoara Asociatia ProDoMo ActiveWatch