jandarmerie

ZnTnyfK1

24 Jul: Rușinoasa clasare a dosarului 10 august.

Chiar dacă au ieșit în stradă pentru a apăra independența justiției, românii au din ce în ce mai puțină încredere în sistem: conform unui Eurobarometru din 2019 „doar 40% dintre români au o percepţie bună şi destul de bună privind independenţa tribunalelor şi a judecătorilor, în scădere faţă de 2018, proporţia fiind mult mică decât media la nivelul UE 28 (56%)”. Însă, ca să ajungă în tribunale și judecătorii pentru stabilirea adevărului judiciar, dosarele penale trebuie să nu fie clasate de procurori. Pare că dosarul violențelor din 10 august (condamnate și de Parlamentul European) va urma trista rută a altor dosare infame, precum cel al Revoluției din 1989 (nesoluționat nici astăzi!) sau cel al Mineriadei. Acesta e contextul în care asociația noastră a participat, alături de alte câteva grupuri…

10 Jun: Scrisoare deschisă: jandarmeria română e tobă de abuzuri

Scrisoare dechisă către ministrul afacerilor interne, Dl. Petre Tobă, Domnule ministru, În urmă cu câteva zile organizatoarea unei acțiuni publice care a avut loc pe 6 mai, pentru comemorarea victimelor accidentului din clubul Colectiv, a primit acasă o amendă deși în momentul întrunirii jandarmii au anunțat că se află la fața locului doar pentru a-i proteja pe participanți. Tot în urmă cu câteva zile jandarmii au legitimat șapte persoane care stăteau de vorbă în zona fântânilor de la Universitate. Întrebat care este motivul legitimării, jandarmul respectiv a afirmat că „a ascultat ce vorbim și nu pare chiar o întâlnire între prieteni”. Din punctul nostru de vedere modul de lucru al jandarmilor, din ultima perioadă, este abuziv, cu conotații penale și menit să descurajeze libera exprimare. Și pentru că susținem dreptul fundamental la liberă exprimare și…