Actual
Către: Primăria Municipiului București Consiliul General al Municipiului București Stimate Domnule Primar, Stimați Consilieri generali, Am observat cu surprindere faptul că pe ordinea de zi a ședinței CGMB programată pentru 26 ianuarie 2016 există proiecte de hotărâre care au stat în dezbatere publică mai puțin de 30 de zile, termenul prevăzut de Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Printre acestea sunt și cel puțin trei proiecte de interes pentru cetățenii bucureșteni: 1. Proiect de hotărâre privind modificarea anexelor 15 a) şi 15 b) din Hotărârea C.G.M.B. nr. 305/2013 privind punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau…
Încă un an plin pentru funky cetățeni, atât de plin că ne-ajută tare mult acest bilanț să ne amintim toate faptele de vitejie civică din 2015:
Formulăm prezenta I N V I T A Ț I E de a participa la un dialog cu cetățenii pe tema conceptului Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă. Întâlnirea va avea loc sâmbătă, 19 decembrie 2015, de la ora 9:00 până la 13:00, la Biblioteca Națională a României (Hub-ul Cetateniei Active), Bucureşti, Bd.Unirii nr.22, sector 3. Moderator va fi domnul Marius Vintilă, prezentator radio / activist civic. Discuțiile vor fi filmate de EpochTimes.ro și transmise pe internet. Cetățenii vor putea pune întrebări (on-line). Am ales ziua de sâmbătă pentru a organiza această întâlnire pentru a oferi posibilitatea cât mai multor persoane să urmărească aceste discuții și, în limita timpului, să poată interveni cu întrebări la care doresc răspunsuri. Dat fiind scopul întâlnirii, acela de a începe un dialog între decidenți…

No more hidden politics with Funky Citizens. Everything is out, in the spotlight, when they are around!

Bridging the gap between the citizen and the accountability of the authorities

A small team helping us all become more active citizens.

Oameni seriosi, creativi, cu mult umor.

Funky Citizens. Making things right since 2012.

Prin anii ’90 Funky Citizens aş spune ca erau golanii din Piaţa Universităţii. Tot despre educaţie civică, despre respectarea drepturilor, despre egalitate între oameni, despre a cunoaşte şi a putea alege argumentat comunitatea din care îţi doreşti să faci parte şi în care să-ţi poţi creşte fericit viitorul. Urmăresc cu atenţie activitatea voastră şi ma bucură fiecare zi de existenţă.

Funky Citizens sunt educația civică pe care nu am primit-o pentru că nu eram oricum luați în serios, pentru că nu contam, pentru că nu trebuia să contăm. Am fi încurcat șpăgile și bunul sinistru mers al lucrurilor. Am învățat multe de la ei, dar cel mai mult am învățat că a ști înseamnă a avea curaj. Vă mulțumesc pentru tot ce dați lumii. Și mie. The grit to go on. ❤️

Oameni pasionați care se dedică pentru o societate mai transparentă și mai dreaptă.
Oameni mișto, liberi și cu umor.