Raportul Mecanismului de Cooperare și Verificare

12631001_10153226635591916_805276459_o

Comisia Europeană a dat azi publicității cel mai recent raport din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare prin care se evaluează progresele României în reforma sistemului de justiție și în lupta anticorupție. Cel mai important element pentru noi este acela că, deși s-au făcut progrese, există provocări la care România trebuie să răspundă, mai ales în contextul anului electoral 2016:

  • Numiri transparente în sistemul judiciar – în 2016 vor expira mandatele pentru Procurorul Șef al Parchetului General, pentru Procurorul Șef al DNA și pentru președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție
  • Alegeri pentru Consiliu Superior al Magistraturii – în 2016 vor avea loc alegeri la nivelul sistemului judiciar, iar noul CSM ar trebui să vadă dacă poate avea un rol mai activ în garantarea independenței magistraților și să găsească o formulă de deschidere permanentă către stakeholderi
  • Alegeri locale și parlamentare – sunt necesare măsuri pentru a asigura respectarea normelor în materie de integritate în organizarea alegerilor locale și generale din 2016
  • Combaterea corupției la nivel local – aplicarea Strategiei Naționale Anticorupție este esențială, dar și o mai mare atenție privind achizițiile publice, inclusiv prin măsuri de prevenire

În cursul anului 2015 am participat la întâlnirile delegației Comisiei Europene cu societatea civilă și ne bucură faptul că regăsim printre observațiile și recomandările raportului elemente pe care am tot insistat. Principalele noastre observații din cadrul întâlnirilor pot fi consultate aici. De asemenea, ne bucură să vedem că Indicele de performanță al instanțelor 2015, realizat în cadrul proiectului www.onoratainstanta.ro este menționat în cadrul raportului tehnic ce stă la baza evaluării din acest an.

Related Posts

Comments (1)

”Din nefericire, deşi la suprafaţă acestea vor fi elemente prezentate şi promovate
intens de către toţi actorii politici şi mediatici, în spatele cortinei se ascunde un crunt adevăr: „gulerele albe” au început deja bătălia pentru preluarea Justiţiei….
Această miză este, de departe, cea mai importantă, deoarece, dacă Justiţia (în sensul mai larg),
indiferent dacă este vorba de Poliţie judiciară, sau Instanţe, va ajunge sub controlul unor structuri
politice sau mafiote, România va sări de pe harta a securităţii garantate şi stabilităţii în regiune.Acest
lucru se poate întâmpla prin folosirea Justiţiei ca armă defensivă sau ofensivă în apărarea sau promovarea unor interese economice sau politice,ducând România alături de Belarus, Ungaria sau alte ţari, în care democraţia secaflă în pericol.”

Alexandru Cumpănaşu
Bătălia pentru Justiţie, miza anului 2016, Revista SINTEZA, ian 2016, pg. 146-147

Leave a comment