primarie

25 Jan: Vrem transparență și dezbatere publică – scrisoare deschisă către Primărie și consilierii locali

  Către: Primăria Municipiului București Consiliul General al Municipiului București Stimate Domnule Primar, Stimați Consilieri generali, Am observat cu surprindere faptul că pe ordinea de zi a ședinței CGMB programată pentru 26 ianuarie 2016 există proiecte de hotărâre care au stat în dezbatere publică mai puțin de 30 de zile, termenul prevăzut de Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Printre acestea sunt și cel puțin trei proiecte de interes pentru cetățenii bucureșteni: 1. Proiect de hotărâre privind modificarea anexelor 15 a) şi 15 b) din Hotărârea C.G.M.B. nr. 305/2013 privind punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau…

27 Oct: Cere-i lui Negoiță vot electronic

Vă povesteam cum și-a schimbat nițel fața Primăria Capitalei după ce Sorin Oprescu a fost puțin reținut de autorițăți pentru corupție. Primarul interimar a fost foarte receptiv la propunerile societății civile, iar noi ne-am bucurat că vom avea, finalmente, vot electronic. Ei bine, una e să vorbești, alta e să faci. Ca să „put their money where their mouth is”, consilierii trebuie să și voteze o hotărâre care să „legalizeze” votul electronic. PSD-ul s-a abținut în bloc la ședința trecută. Ședința următoare are loc joi, 29 octombrie. Mai au o șansă să voteze ce trebuie, însă pare că au nevoie de un imbold de la noi. Îți ia cinci minute să trimiți o scrisoare către Robert Negoiță, după modelul de mai jos, pe adresele robert.negoita@primarie3.ro, cu CC la primar@primarie3.ro…