UPDATE: Primarul Nicușor Dan ne-a răspuns afirmativ și ne-a transmis că va propune acordarea Titlului de Excelență în următoarea ședință a Consiliului General.
Către: Primarul Municipiului București, domnul Nicușor Daniel Dan
Domnule Primar,
În acord cu prevederile Regulamentului privind acordarea unor distincții la nivelul Municipiului București (anexă la HCGMB 213/2018), noi, organizațiile și persoanele semnatare, vă adresăm această scrisoare deschisă solicitându-vă acordarea Titlului de Excelență (post-mortem) inginerului Gheorghe Ursu.
Așa cum știți, Bucureștiul și bucureștenii îi datorează mult lui Gheorghe Ursu, el fiind cel care, după cutremurul din 1977, a avertizat populația cetății cu privire la pericolul încă existent al vulnerabilității seismice. Mai concret, acesta a denunțat, printr-o scrisoare trimisă către postul de radio Europa Liberă, faptul că, după cutremurul din 1977, mii de clădiri au fost lăsate neconsolidate (sau chiar nereparate) din ordinul direct dat de Nicolae Ceaușescu în cadrul ședinței din 4 iulie 1977. Astfel, acele clădiri au rămas vulnerabile în fața unui mare cutremur viitor. Nu este deloc o coincidență faptul că astăzi, la aproape 45 de ani de la momentul 4 martie 1977, o mare parte din problema riscului seismic al Bucureștiului este reprezentată tocmai de clădirile la care Gheorghe Ursu se referea, fără a le nominaliza explicit, în scrisorile sale. Multe dintre acestea se regăsesc în continuare pe listele de clădiri expertizate, încadrate fiind în clasele I sau II de risc seismic, sau într-una din cele 3 categorii de urgență. Gheorghe Ursu a încercat să ne avertizeze cu privire la faptul că aceste clădiri au fost lăsate vulnerabile, iar pentru acest lucru a plătit cu viața, sfârșind în chinuri inimaginabile pe 17 noiembrie 1985. În ultimele săptămâni de viață, el a fost supus unui regim de tortură datorită faptului că a refuzat să se dezică de aceste scrisori, preferând să își dea viața decât să se complacă în situația vremii și să retracteze acuzațiile pe care le făcuse la adresa lui Nicolae Ceaușescu. Pentru mai multe detalii despre cazul Gheorghe Ursu și despre gestul său, am atașat o scurtă povestire ca anexă la această scrisoare.
Așadar, în condițiile Regulamentului mai sus menționat, și în special făcând referire la articolul 2, literele d) și f), care precizează că titlurile onorifice se acordă (d) persoanelor a căror activitate a fost strâns legată de viața cetății, precum și (f) militarilor sau civililor care s-au remarcat prin acte de bravură, demne de a intra în istoria orașului, vă rugăm să analizați cererea noastră de a propune acordarea Titlului de Excelență inginerului Gheorghe Ursu – în esență, eroul reducerii riscului seismic din România. Prin gestul său, acesta a arătat nu doar o preocupare vădită față de viața cetății și a locuitorilor acesteia, dar a dat dovadă și de un curaj extraordinar, o adevărată atitudine eroică, atunci când supus fiind unui regim de tortură a refuzat să se dezică de gestul său. A preferat, astfel, să se supună unor chinuri oribile, numai pentru a trage acest semnal de alarmă – un semnal de alarmă ignorat, pe nedrept, timp de zeci de ani, la fel ca problema riscului seismic din București și din România.
Avem, așadar, ocazia de a contribui la îndreptarea unei nedreptăți istorice și contăm pe sprijinul dumneavoastră pentru a realiza acest lucru. Gheorghe Ursu a fost un adevărat erou al Bucureștiului.
Cu stimă,
Organizații și reprezentanți
- Fundația Gheorghe Ursu, prin Doina Lazăr
- Asociația 15 noiembrie 1987 Brașov, prin Marius Boeriu, președinte
- Asociația 37
- Asociația ARCEN, prin Alberto Groșescu
- Asociația CivicNet, prin Ionuț Popa
- Asociația Clubul Câinilor Utilitari, prin Alina Cheroiu și Vlad Popescu
- Asociația Expert Forum, prin Laura Ștefan, director executiv
- Asociația Funky Citizens, prin Cosmin Pojoranu și Elena Calistru
- Asociația Geeks for Democracy, prin Marian Rădună, președinte
- Asociația geo-spatial.org, prin Marius Budileanu și Vasile Crăciunescu
- Asociația Grow-up Romania
- Asociația Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri, prin Lucian Melinceanu
- Asociația Make Better – MKBT, prin Mihai Șercăianu și Bogdan Suditu
- Asociația NOD Makerspace
- Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic – Re:Rise, prin Rudolph Mihaiu, Ciprian Spătaru, Matei Sumbasacu și Mihai Florin Voicu
- Asociația Studio Zona, prin Andrei Răzvan Voinea, cercetător, ICUB
- Fundația Academia Civică
- Fundația Comunitară București, prin Alina Kasprovschi și Ilinca Apetrei
- Fundația Culturală Memoria, prin Nicolae M Constantinescu și Cosmin Budeancă
- Grupul Floreasca Civică
- Grupul pentru Dialog Social, prin Andrei Cornea
- Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului – INCDFP
- Liga Pro Europa, prin Smaranda Enache
- Muzeul Ororilor Comunismului, prin Alexandru Groza și Irina Hasnaș-Hubbard
- poster x poem, prin Dan Stănescu și Ioana Diaconu
- Redacția Epoch Times, prin Adrian Sturdza și Nicoleta Savin
Persoane, în nume propriu
- Andrei Ursu
- Adrian Florescu, radioamator voluntar, RVSU – EmComms
- Adrian Mihălțianu, Director Editorial PressOne
- Adrian Niculescu, vicepreședinte IICCMER
- Adrian Șerban, director editorial Polirom
- Alexandru Gussi, politolog
- Alexandru Solomon, cineast
- Ana Blandiana, scriitor, poet, eseist
- Ana Derumeaux, director, Crucea Roșie Română Filiala Sector 6
- Andrei Oișteanu, scriitor
- Brîndușa Palade, profesoară, scriitoare
- Cristian Pîrvulescu, analist politic, jurnalist
- Dan Perjovschi, artist
- Delia Moleș, Manager Proiect Crucea Roșie Română Sector 6
- Domnica Macri, jurnalist
- Dorothee Hasnaș, arhitect, Heritage advisor Ordinul Arhitecților din România
- Eugen Ciurtin, istoric
- Florentina Nițu, decan, Facultatea de Istorie – Universitatea din București
- Gabriel Andreescu, profesor universitar
- Georgiana Ilie, jurnalist
- Gianina Buzea, cercetător
- Iulia Motoc, judecător CEDO
- Lavinia Stan, profesor universitar
- Liviu Antonesei, scriitor
- Liviu Mihaiu, jurnalist
- Liviu Tofan, jurnalist, autor de cărți și filme documentare
- Luiza Zamora, manager cultural
- Magda Cârneci, scriitor
- Matei David, arhitect
- Mihaela Miroiu, politolog, scriitor
- Mihai Dinu Gheorghiu, sociolog
- Mihai Șora, filosof
- Radu Bogdan, profesor universitar
- Radu Polizu, cineast
- Radu Văcăreanu, rector Universitatea Tehnică de Construcții București
- Sorin Alexandrescu, istoric literar, critic
Anexă – Cazul Gheorghe Ursu, pe scurt
La patru luni după cutremurul din 1977, Ceaușescu aduna factorii de răspundere din construcții, inclusiv șefii șantierelor de consolidare din București și le ordona, amenințându-i cu miliția și procuratura, să înceteze „orice reparație capitală” la clădirile afectate. Singurele intervenții ce mai aveau să fie permise erau reparațiile cosmetice și numai în zonele cu defecte vizibile.
Gheorghe Ursu nu a acceptat una ca asta.
Șef de proiect al consolidării Blocului Patria, iese revoltat din acea ședință, după cum chiar notele sale o arată, iar mai apoi declară că va cămășui doi stâlpi în plus față de ce i se permisese, chiar dacă ar fi necesar să plătească din salariul său pentru asta, după cum o arată chiar un document de sinteză al Departamentului Securității Statului din acea vreme.
Cererea îi este refuzată, regimul își impune voința și lucrările la blocul Patria, la fel ca la multe alte clădiri din București, se sistează prematur. Reparațiile sunt incomplete, iar de consolidări nici nu poate fi vorba. Metodele de acoperire superficiale ale fisurilor au ajuns să fie cunoscute, într-o notă de umor negru, drept „tencuieli antiseismice”. Oamenilor care se arată îngrijorați de starea clădirilor de după cutremur li se răspunde cu „influențare pozitivă”, după cum atestă rapoartele vremii și sistemul face, încet-încet liniște.
Numai că Gheorghe Ursu nu avea să renunțe.
Simțindu-se obligat moral, după cum chiar el avea să declare în cursul anchetelor, față de oamenii din clădiri și față de propria-i conștiință, Gheorghe Ursu scrie un articol și reușește să îl transmită la Radio Europa Liberă.
Scrisoarea sa avea să fie citită pe post la comemorarea de 2 ani a cutremurului, iar ea vorbește atât despre nivelul insuficient al intervențiilor de după 1977, cât și despre modul în care, la 4 iulie 1977, Ceaușescu a interzis, practic, consolidarea rezonabilă a imobilelor afectate.
După mulți ani de cercetări fără răspuns, în 1985, o dată cu găsirea jurnalului său cu însemnări anti-sistem, Securitatea își întețește cercetările în cazul Gheorghe Ursu. Acesta recunoaște destul de repede că el este cel care transmisese scrisoarea Europei Libere, însă refuză să-și toarne prietenii și, mai ales, refuză să se dezică de conținutul acelei scrisori. Pentru a nu da impresia unui caz de poliție politică, este în final arestat sub pretextul deținerii sumei de 17 dolari.
În arestul miliției, Gheorghe Ursu este torturat pentru aproape 2 luni de zile, atât de anchetatorii Securității Pirvulescu Marin si Hodis Vasile, cât și de doi colegi de celulă – infractori de drept comun ce aveau rolul de interogatori informali. Aceștia erau instruiți să extragă informații de la colegul de celulă și să-l facă să-și renege scrisoarea prin orice mijloace.
Gheorghe Ursu moare la 17 noiembrie 1985, în urma loviturilor primite cu doua zile înainte, în timpul unui ultim interogatoriu la anchetatorul său, maiorul Pîrvulescu Marin. De la acea ancheta, Gheorghe Ursu a fost readus în celula de gardieni într-o pătură. Torționarii săi și principalii vinovați de moartea sa – cadrele din securitate – rămân, până astăzi, nepedepsiți. Adevărul, însă, rămâne și trebuie spus.
