Aceasta este cea de a treia din cele patru părți ale unui ghid menit să familiarizeze cetățenii implicați cu noțiunea de buget local. Bugetul public local reprezintă documentul de bază pentru gestionarea fondurilor în cadrul unei unități administrativ-teritoriale (UAT). Este redactat, de obicei, sub formă de tabel și reprezintă veniturile și cheltuielile pe care le anticipează primăria într-un an bugetar. A înțelege bugetul local este un avantaj atunci când participi la redactarea lui. De asemenea, poți înțelege mai bine și cum sunt cheltuiți banii pe care primăria îi colectează prin taxe, de exemplu. În cea de a treia parte a ghidului, colega noastră Diana prezintă exemple concrete de bugete publice locale, le examinează și le disecă într-o amplă lecție de anatomie bugetară. Explică specificațiile și exemplifică situațiile în care bugetele publice…
Bani Publici
Introducere România se confruntă cu probleme semnificative din punct de vedere fiscal-bugetar. Acestea au la bază insustenabilitatea finanțelor publice, veniturile fiscale reduse și utilizarea inadecvată a fondurilor europene. Măsurile propuse de Ministerul Finanțelor (MF) pentru a aborda aceste probleme sunt insuficiente și nu tratează problemele fundamentale. În schimb, este necesară o serie de dezbateri publice pentru a evalua prioritățile de finanțare, prioritizarea investițiilor și îmbunătățirea credibilității bugetului. Alocarea și distribuția bugetelor locale din România sunt insustenabile și ineficiente, ducând la cheltuieli mari cu personalul și la investiții publice reduse. Pentru a aborda aceste provocări, recomandăm evaluarea priorităților de finanțare, efectuarea unei evaluări transparente a cheltuielilor bugetare, prioritizarea investițiilor, stabilirea transparenței în contractele publice, colaborarea cu autoritățile locale și societatea civilă și realizarea unei evaluări oneste și a repoziționării realiste…
Aceasta este cea de a doua din cele patru părți ale unui ghid menit să familiarizeze cetățenii implicați cu noțiunea de buget local. Bugetul public local reprezintă documentul de bază pentru gestionarea fondurilor în cadrul unei unități administrativ-teritoriale (UAT). Este redactat, de obicei, sub formă de tabel și reprezintă veniturile și cheltuielile pe care le anticipează primăria într-un an bugetar. A înțelege bugetul local este un avantaj atunci când participi la redactarea lui. De asemenea, poți înțelege mai bine și cum sunt cheltuiți banii pe care primăria îi colectează prin taxe, de exemplu. În cea de a doua parte a ghidului, colega noastră Diana explică diverse aspecte specifice bugetelor locale, pornind de la asemănări și ajungând la diferențe. Povestim despre regulile de formatare și avem în vedere acele aspecte care multora…
Aceasta este prima din cele patru părți ale unui ghid menit să familiarizeze cetățenii implicați cu noțiunea de buget local. Bugetul public local reprezintă documentul de bază pentru gestionarea fondurilor în cadrul unei unități administrativ-teritoriale (UAT). Este redactat, de obicei, sub formă de tabel și reprezintă veniturile și cheltuielile pe care le anticipează primăria într-un an bugetar. A înțelege bugetul local este un avantaj atunci când participi la redactarea lui. De asemenea, poți înțelege mai bine și cum sunt cheltuiți banii pe care primăria îi colectează prin taxe, de exemplu. Îmblânzim acest subiect copleșitor în prima parte a ghidului întocmit de colega Diana . Această primă parte te va trece prin definiții, termeni și câteva noțiuni de bază. Dacă acest ghid ți-a stârnit curiozitatea, află că e doar o…
Ai auzit și tu de așa-zisa „gaură” din buget? Declarațiile contradictorii și lipsa generală de transparență nu ne ajută să înțelegem ce se întâmplă așa că ne-am propus să aducem puțină lumină în acest subiect. În analiza de față, explicăm modul în care s-a ajuns aici, cum ar fi putut Ministerul Finanțelor să „greșească” bugetul, compară bugetul 2023 cu cele din anii trecuți și încercăm să explicăm situația curentă în contextul unor ani cu deficite asumate tot mai mari. Analiza face parte din proiectul „Dezvoltarea capacității de advocacy a ong în politicile fiscale și bugetare”. Proiect derulat de Funky Citizens cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor…
Pentru al treilea an la rând, Funky Citizens a analizat bugetele celor 103 municipii ale României, plus cele şase sectoare ale Bucureştiului, pentru a vedea cât de transparente şi deschise cu cetăţenii sunt, pornind de la un moment-cheie: adoptarea bugetelor locale pentru anul 2023. Analiza noastră se bazează pe ceea ce spune legea că administraţia publică locală trebuie (şi poate) să facă. Notarea din analiză se face ţinând cont de prevederile legii cu privire la calendarul bugetar, acordându-se bonusuri pentru iniţiative care depăşesc prevederile minime legale, precum organizarea unui eveniment de dezbatere dedicat cetăţenilor. Cu toate că a avea o primărie care respectă prevederile legii sau care încurajează cetăţenii să discute pe marginea unui proiect de buget reprezintă premise bune, nu înseamnă automat că primăria respectivă operează ireproşabil din…
Documentul de față prezintă o analiză atât din punct de vedere bugetar cât și legislativ al implementrării PNRR. Astfel, anul acesta am decis ca tradiționala analiză a activității parlamentare (Sesiunea 1, Sesiunea 2 și Sesiunea 3) să se bazeze pe monitorizarea reformelor legislative din Planul de Redresare și Reziliență, urmărind procesul legislativ pentru jaloanele ce trebuiau îndeplinite în 2021 și 2022. Dacă nu ești familiarizat cu activitatea Parlamentului, poți citi pe larg cum funcționează acesta și care este procesul legislativ parlamentar aici.
Analiza de față își propune să facă informațiile cuprinse în propunerea de buget pentru 2023 mai ușor de înțeles pentru cetățeni. Rămâne însă să vedem dacă bugetul PMB va suferi vreo modificare în urma observațiilor cetățenilor și/ sau a amendamentelor consilierilor generali.
Bugetul de stat pe anul 2023 a fost adoptat ieri de Parlamentul României. Ca răspuns la crizele multiple cu care ne-am confruntat în ultimii ani (pandemia de Covid-19, inflația, criza energetică generată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei) bugetul arată o încercare de redresare, de micșorare a deficitului, și orientarea către investiții. Bugetul de stat nu reprezintă doar orice alt document administrativ, el ne arată de cele mai multe ori prioritățile țării pe anul următor și dă posibilitatea administrațiilor locale să știe din timp pe ce bani, veniți de la nivel central, se pot baza. De această dată, cea mai mare sumă din totalul de cheltuieli este reprezentată de cheltuielile de personal (63 de miliarde), urmată de cheltuielile pentru asistență socială. Prioritățile bugetare se observă totuși cel mai ușor în…