Recent

13 May: Pe 25 mai votez. După, ies în stradă.

Autor: Elena Calistru În ultima săptămână au apărut inițiative de boicotare a alegerilor europarlamentale din 25 mai. Respect alegerea și argumentele înaintate de comunități (Uniți Salvăm) și persoane (Ioana Lupea) care înaintează opțiuni valide. Însă: Da, votul nu e suficient, iar corectitudinea alegerilor e discutabilă. La fel cum este și cadrul în care se desemnează candidații ori legislația care ar trebui să facă piața alegerilor liberă. Dar votul este unul dintre puținele instrumente care ne-au mai rămas pentru a responsabiliza. Acolo unde politicienilor nu le este frică de legi, reglementări, convenții internaționale ori de bunul simț, mai rămâne acest ultim „băț”  – votul. Ce e mai grav e că votăm anonimi. Mai grav decât faptul că reglementările privind competiția electorală sunt restrictive este că, profitând de acest cvasi-monopol, partidele au…

05 May: COMUNICAT DE PRESĂ Monitorizarea procedurilor de organizare a alegerilor pentru Parlamentul European

Funky Citizens este partener Expert Forum (EFOR), alături de Centrul Rațiu pentru Democrație (CRD) și Centrul Român pentru Politici Publice (CRPE), în proiectul Votez EUropean pentru alegeri românești. Acesta își propune eficientizarea procesului de organizare și desfășurare a alegerilor din 25 mai 2014 prin colaborarea cu instituțiile de management electoral și îmbunătățirea procedurilor generale de organizare a alegerilor în România prin propunerea unui set de politici publice. Partenerii au transmis un set de recomandări către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și Biroul Electoral Central (BEC) pentru a soluţiona deficiențele și vulnerabilitățile existente în legislaţia aferentă alegerilor pentru Parlamentul European și pentru a îmbunătăți procedurile de organizare a alegerilor, pornind de la bune practici internaționale. Recomandările pot fi consultate pe pagina www.expertforum.ro/recomandari. În vederea monitorizării aspectelor tehnice legate de organizarea alegerilor, Funky Citizens,…

01 Apr: Document de pozitie – MCV

Astăzi am participat la întâlnirea cu reprezentanții Comisiei Europene, aflați în vizită de evaluare în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. Ne-am plâns, ca de obicei, de corupție și de bani publici cheltuiți aiurea. Dacă vreți să citiți mai pe larg care a fost poziția Funky Citizens, găsiți documentul de poziție AICI.

Newsletter

Join the Funky community and watch over the smooth running of the citadel. Leave us an email so we can send you what matters.

av
Andreea Vasile

No more hidden politics with Funky Citizens. Everything is out, in the spotlight, when they are around!

cn
Cristian Neagoe

Bridging the gap between the citizen and the accountability of the authorities

kb
Karin Budrugeac

A small team helping us all become more active citizens.

mk
Mircea Kivu

Oameni seriosi, creativi, cu mult umor.

an
Andra Nicula

Funky Citizens. Making things right since 2012.

vp
Valentin Panduru

Prin anii ’90 Funky Citizens aş spune ca erau golanii din Piaţa Universităţii. Tot despre educaţie civică, despre respectarea drepturilor, despre egalitate între oameni, despre a cunoaşte şi a putea alege argumentat comunitatea din care îţi doreşti să faci parte şi în care să-ţi poţi creşte fericit viitorul. Urmăresc cu atenţie activitatea voastră şi ma bucură fiecare zi de existenţă.

li
Laura Ionescu
Dume de Mestecat

Funky Citizens sunt educația civică pe care nu am primit-o pentru că nu eram oricum luați în serios, pentru că nu contam, pentru că nu trebuia să contăm. Am fi încurcat șpăgile și bunul sinistru mers al lucrurilor. Am învățat multe de la ei, dar cel mai mult am învățat că a ști înseamnă a avea curaj. Vă mulțumesc pentru tot ce dați lumii. Și mie. The grit to go on. ❤️

mc
Marius Comper

Oameni pasionați care se dedică pentru o societate mai transparentă și mai dreaptă.

Andrei Gheorghe
Jurnalist

Oameni mișto, liberi și cu umor.

0
infografice și materiale pe EducatieCivica.ro
0
sesizări primite în aplicația De Gardă
0
de declarații analizate pe Factual.ro

Proiecte Funky curente

home-icon-bigger
On Guard
App for Health workers
logo-3
Museum of communism
A mini-Wiki for recent history
open contracting quickfinder
Open contracting
Transparent and responsible public tenders
logo-bdb-512
Bucharest Bulletin
Local data journalism
rf1 quickfinder
The Funky Republic
A network of local NGOs
logo-factual
Factual
Fact-checking political statements