Astăzi, în jurul orei 12:30, unul dintre foștii candidați la alegerile prezidențiale a fost condus la audieri la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în baza unui mandat de aducere, fără a fi clară calitatea sa într-un dosar penal aflat pe rolul parchetului.
Deși considerăm că era necesar ca autoritățile să se folosească de instrumentele legale disponibile pentru a înțelege în detaliu și a informa publicul despre cauzele care au dus la anularea alegerilor prezidențiale din 2024, măsurile par a veni foarte târziu.
Timp de peste două luni cetățenii nu au avut parte de aceste explicații sau date despre vreun demers început pentru a ajunge la o concluzie în acest caz. Întârzierea în astfel de situații lasă spațiu speculațiilor și teoriilor conspirației să crească fără a fi combătute de informații oficiale, ceea ce nu face decât să slăbească încrederea fragilă care a mai rămas în instituțiile statului.
La acest moment, nu este clar dacă dl. Călin Georgescu a fost adus în calitate de martor, suspect sau inculpat în dosar, motiv pentru care este urgent ca autoritățile să ofere mai multe informații. Conform art. 28 din Ghidul Consiliului superior al magistraturii de bune practici privind comunicarea sistemului judiciar cu mass-media, organele penale pot comunica acte procedurale efectuate în timpul anchetei penale după realizarea lor, atât timp cât nu afectează mersul anchetei penale, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate. Solicităm astfel clarificarea calității și măsurile luate în cazul dumnealui, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, în limita prevederilor legale.
Este absolut esențial ca tot ceea ce ține de anularea alegerilor prezidențiale și de posibilele încălcări ale legislației electorale sau cu impact asupra procesului electoral să fie adus la cunoștința publicului cât mai repede.
Tensiunile din societate și neîncrederea în stat sunt alimentate de astfel de acțiuni și de lipsa de comunicare ce le înconjoară. Credem că este un moment important în care instituțiile trebuie, în limitele legale, să comunice rapid și transparent pentru a reduce pe cât posibil incertitudinea, confuzia dar și victimizarea celor care, până la proba contrarie pe care o așteptăm, pot fi portretizați prematur și eronat în eroi.