Civic Education

16 Mar: Scurt/2: ce implică starea de urgență și de ce e important să existe și transparență

Ca urmare a publicării decretului prezidențial pentru instituirea stării de urgență, cerem insistent ca toate măsurile luate în acest condiții să fie publice și extrem de transparente. Înțelegem pericolul grav în care ne aflăm ca urmare a crizei de sănătate publică determinate de COVID-19, însă orice măsuri luate în această perioadă trebuie să țină cont fix de ceea ce subliniază și preambulul decretului: „restrângerea exercițiului unor drepturi nu trebuie să afecteze substanța lor, ci să urmărească un scop legitim, să fie necesară într-o societate democratică și să fie proporțională cu scopul urmărit”. Unele măsuri prevăzute pun riscuri mari de opacitate cu privire la măsurile luate de autorități în această perioadă. Acestea sunt măsuri care pot oferi ceva mai mult spațiu autorităților pentru a-și face bine treaba, însă pot duce…

14 Mar: Ce înseamnă starea de urgență?

Update: English version here – everything you should know on the state of emergency in Romania. Președintele Iohannis va declara luni stare de urgență (pentru 30 de zile, cu posibilitate de prelungire), așa că vă oferim un material informativ din care să înțelegeți cum ne afectează pe noi, cetățenii, aceste măsuri. Ce drepturi îmi pot fi restrânse? Art. 53 din Constituție permite restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, pentru ca autoritățile publice să-și poată îndeplini misiunile chiar și în situații excepționale, însă toate acestea, numai condiționat și cu titlu de excepție.  Legea poate face acest lucru numai dacă se impune, după caz, pentru: „apărarea securității naționale, a ordinii publice, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale…

5

08 Nov: Votează informat: atribuțiile Președintelui

E timpul să îngrășăm porcul în ajun, adică să ne informăm despre președinte acum, când primul tur al alegerilor prezidențiale bate la ușa. Așadar: Colega Alis a pregătit un document temeinic din care poți afla ce spune legea despre atribuțiile Președintelui. Pentru că aspiranții la funcția de Președinte al României promit vrute și nevrute, poți arunca o privire pe ce au pregătit colegii de la Factual.ro – ca să vezi dacă ce promit este sau nu în mandatul lor constituțional. Dacă preferi scurt/2 și format video, aruncă un ochi pe clipul Dezaburit, care are deja 36k share-uri pe Facebook. Dacă preferi scurt/2 și format grafic, scoatem de la naftalină acest mic infografic (făcut acum 4 ani) de pe site-ul nostru de Educație Civică

call public expozitie bucharest photofest

03 Sep: Căutăm imagini cu viața cotidiană în comunism

Ajută-ne să documentăm viața de zi cu zi din România comunistă. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la revoluția din 1989, iar tinerii încă nu cunosc în detaliu ce-a însemnat comunismul. De aceea vrem să facem, cu ajutorul tău, o expoziție foto colectivă la început de octombrie, în cadrul festivalului internațional de fotografie Bucharest Photofest (1-12 octombrie). Vrem să ne concentrăm pe istoria cu „i” mic, aspecte din viața omului de rând: timp liber, muncă, școală. Ai o amintire plăcută imortalizată într-o fotografie? Ai o fotografie din care reiese moda anilor 70-80? Ai în arhiva personală fotografii de la serviciu, de la școală sau de prin orașele țării? Ne interesează potențialul de valoare documentară al fotografiilor din arhiva ta personală: așadar, căutăm fotografii în care se pot…

daily life under communism

09 Dec: At Home in Communism – An Interactive Civic Education Lab

Let’s explain today’s civil rights and liberties to students, through sensory exploration and case studies on Romanian communism.   The Story: Our generation’s Project. We were born and (also) grew up in the 80s. We queued at the milk store and invented games to play at home when the lights went out. Our parents shielded us from adversities, so we didn’t make much of the tragic ending of the Romanian Socialist Republic, although we did assume that things weren’t exactly OK. 30 years after the Revolution, Romania remains the only country in Eastern Europe that lacks a recent history museum to tell the story of day-to-day life during the communist regime. Who we are Funky Citizens and Modulab, along with tens of other volunteers from various fields: architects, communications…

02 Jul: Materiale informative despre OUG-uri, discriminare și executare silită.

De ziua justiției venim în întâmpinarea cetățenilor cu o serie de materiale produse în urma legathoane-lor Funky. Proiectul Open Justice 4 Citizens este implementat de Funky Citizens, cu sprijinul Programului Statul de Drept în Europa de Sud-Est al Fundației Konrad Adenauer. În cadrul lui, am lucrat cu experți în drept, care ne-au ajutat să dăm o formă „pe înțelesul cetățeanului” noțiunilor și procedurilor complicate. Le mulțumim foarte, foarte mult celor care și-au pus timpul și expertiza în sluba cetățeanului, pentru a-l ajuta să se descurce mai ușor în hățișul justiției. Printre ei, Luca Ciubotaru, Ionuț Rotaru (la Legathonul pe Drept Constituțional), Emanuela Ignățoiu-Sora, Mihaela Vrabie, Ionuț Rotaru, Ionuț Morcoșanu, Marcela (la Drepturile Omului), Beatrice Marinoiu, Ionuț Rotaru, Oana Cojocaru, Ștefan Mușat, Roxana Păunescu, Andra Roman (la Contencios Administrativ), Veronica Sârbu, Adrian Rista…

cover

20 Jun: Vrei o Constituție Funky ilustrată și explicată?

Actualizare – septembrie 2020 Găsiți Constituția în Cărturești, pe Raftul Funky Citizens. Actualizare 21 decembrie 2017: Avem din nou pe stoc Constituții (mulțumim Dexter Print). Vedeți mai jos instrucțiuni pentru comandă. Actualizare 28 august 2017: Începând cu 4 septembrie nu vom mai comercializa Constituția ilustrată pentru copii. O puteți găsi în shop-ul DoR, în cadrul acestui pachet. Ne-a bucurat tare mult interesul tuturor celor care ne-au întrebat de Constituția ilustrată pentru copii, s-au bucurat că există și au vrut să pună mâna pe un exemplar pentru copiii lor. Ba chiar recunoaștem și că ne-a luat puțin prin surprindere multitudinea de mesaje și de felicitări. Constituția României – varianta ilustrată  Inițial, Constituția ilustrată nu fusese gândită pentru a fi vândută, ci ca parte integrată dintr-un kit de educație civică, pentru profesori…

21 Oct: Învățăm tinerii să facă politici publice

FUNKY POLICIES: educație civică non-formală pentru implicarea civică a tinerilor   Funky Citizens a lansat un amplu proiect de educație civică destinat tinerilor cu vârste între 18 și 24 de ani. Autorii proiectulului „Funky Policies” vor lucra împreună cu studenții pentru a da un sens tangibil noțiunii de „implicare civică”. Tot împreună vor traduce într-un limbaj accesibil tinerilor regulile după care funcționează sistemul politic românesc.  Miza e ca tinerii să înțeleagă că, pentru a găsi și implementa soluții la rezolvarea problemelor lor, trebuie să gândească în termeni de politici publice.   „Funky Policies” prevede în primă fază un studiu sociologic pentru a afla care sunt cele mai arzătoare probleme pentru studenți. Rezultatele studiului vor fi validate în cadrul unor paneluri de experți selectați din domeniile de interes pentru tineri….

28 Oct: Avocatului Poporului poate opri abuzul de ordonanțe de urgență

Din 2003 și până azi guvernele au dat 141 ordonanţe de urgenţă pe an, adică una la 60 de ore. Guvernanții au abuzat de acest instrument care, conform art. 115 al. 4 din Constituţie, poate fi folosit numai în situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de amotiva urgenţa în cuprinsul acestora. Vrem să stopăm acest abuz de ordonanțe de urgență și vrem să începem cu una celebră, anume ordonanța 43/2015, în baza căreia am cerut și noi coloană oficială, ca domnul Gabriel Oprea) Solicităm, alături de APADOR-CH și alte organizații, ca Avocatul Poporului să facă o excepție de neconstituționalitate la Curtea Constituțională în acest caz. Recapitulăm cronologia cu acest OUG: Marți 20 octombrie: Accident mortal pentru un poliţist pe motocicletă care însoţea o coloană…