Ce spune legea despre învestirea Guvernului

FAQ but in English

1. What are the next steps after each political party clearly states its proposal for prime minister. What are the next steps and how long does it take?

După ce fiecare partid își desemnează candidatul pentru funcţia de premier, urmează consultările de la Palatul Cotroceni dintre partidele politice și Președintele României. Oricum, nu e necesar ca fiecare partid să-și desemneze un candidat. 

În alegerea pe care o face, Președintele trebuie să țină cont că viitorul premier desemnat  are nevoie de sprijinul partidelor parlamentare care vor vota învestitura Guvernului. Mai mult, ce e important de reținut e faptul că Președintele nu e ținut să desemneze vreunul din cei desemnați de partide, ci poate veni și el cu un nume complet diferit, dacă, în contextul dat, acesta are încredere că acel candidat va putea negocia și obține sprijinul unei majorități. 

După ce numește prim-ministrul desemnat, acesta din urmă trebuie să întocmească lista cu miniștri pe care acesta îi propune, împreună cu programul de guvernare. E un proces destul de elaborat, de ajustare permanentă, astfel încât, în timp ce prim-ministrul desemnat își negociază sprijinul / majoritatea în Parlament, tot atunci ajunge să definească și programul de guvernare, și structura guvernului, și numirea pe posturi, la nivel de miniștri. 

Din momentul desemnării, candidatul la funcţia de prim-ministru are la dispoziție 10 zile pentru a se prezenta în fața Parlamentului cu cele de mai sus. 

De la acest punct urmează pașii detaliați în schema de mai sus: solicitarea votului de învestitură, acordarea votului de încredere de către Parlament, depunerea jurământului de credință. 

2. De câte ori poate refuza Președintele un nume?

Răspunsul nu-i așa de simplu pe cât de simplă e întrebarea. Săpând prin teorie, adică jurisprudența Curții Constituționale, vedem că nu există precedente prin care aceasta să clarifice art. 85 (1) din Constituție, unde se face trimitere la desemnarea candidatului pentru prim-ministru de către Președinte.  

În practică, există două exemple recente de refuz:

• după alegerile parlamentare din 2016, când Președintele Iohannis a refuzat să o numească pe Sevil Shhaideh ca prim-ministru, refuzând nemotivat numirea acesteia, însă după a fost numit Grindeanu. Atunci, PSD a vehiculat mai multe scenarii: conflicte de interese atacat la CCR sau suspendarea Președintelui. Însă niciun scenariu nu s-a concretizat; speța nu a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea Constituțională, care nu au avut ocazia să tranșeze astfel dilema.
• în 2009, președintele Băsescu a refuzat să-l desemneze premier pe Klaus Iohannis. 

3. De câte ori poate Parlamentul să refuze să își dea votul de încredere?

Teoretic, Parlamentul poate să refuze de câte ori vrea, însă trebuie să țină cont de faptul că ar putea fi dizolvat. 

Astfel, conform Constituției (art. 89), „după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare  și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură”. 

De asemenea, Parlamentul poate să dea aviz negativ pentru anumiți miniștri propuși atunci când or să fie audiați în comisiile parlamente din Parlament.

Nici aici răspunsul nu e simplu; în doctrină, părerile sunt împărțite: fie avizul negativ e obligatoriu pentru candidatul la funcția de prim-ministru, fie nu. În orice caz, scopul candidatului la funcția de prim-ministru e să obțină votul de încredere din partea Parlamentului, așa că nu ar fi prudent să ignore avizul negativ al camerelor parlamentare. Doar dacă e foarte încrezător de majoritatea parlamentară care își va da votul, candidatul poate merge înainte cu un cabinet care include un ministru avizat negativ.

4. Și, pe fondul ăsta decizional, dacă ne trezim cu 10.000 de cazuri pe zi, cine răspunde? Cine ia decizii în tranziția asta?

Încă mai avem un Ministru al Sănătății, iar deciziile gospodărești sunt tot în curtea lui. Cine răspunde? Cam greu de răspuns și aici, dacă ne uităm și la cine a răspuns până acum. 

Dacă vorbim despre răspundere juridică, aici intervine justiția, iar, pe timp de pandemie, vedem că merge lent și prost. Dacă ne referim la răspunderea politică, aici depinde foarte mult de comunicarea publică a tuturor actorilor implicați. 

5. La cine e puterea, având în vedere că un interimar are puteri restrânse?

Într-adevăr, puterile sunt limitate, însă nu înseamnă că e lipsit total de putere. Viața merge înainte, așa că acesta are totuși competența de a se asigura că gospodărește instituția și mecanismele din subordine. În acest moment, Guvernul nu mai poate emite ordonanțe sau ordonanțe de urgență și nu mai poate iniția proiecte de lege, fiind obligat să administreze în continuare treburile publice. 

Despre asta ne spune chiar Constituția. Conform acesteia, chiar dacă Guvernul și-a încetat mandatul în momentul validării alegerilor parlamentare generale, Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplinește totuși actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până în momentul în care noul Guvern își depune jurământul. Atribuțiile îi sunt totuși limitate numai la aceste acte. 

Despre asta aflăm din art. 37 din Codul administrativ care zice că „în cazul încetării mandatului sau, în condițiile prevăzute de Constituție, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Guvernul continuă să emită numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi. În această perioadă, Guvernul nu poate să emită ordonanțe sau ordonanțe de urgență și nu poate iniția proiecte de lege.”