Analiză proiect buget 2024 – Sectorul 1

Primăria Sectorului 1 al Municipiului București a publicat pe site-ul oficial proiectul de buget pentru anul 2024, la data de 16.01.2023, cu 3 zile întârziere.

Articolul 39 din legea 273/2006, privind finanțele publice locale, obligă autoritățile locale să definitiveze și să publice proiectele bugetului local în termen de 15 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României. Bugetul de stat pentru acest an a fost publicat la data de 29 decembrie 2023, ceea a dat timp autorităților să publice proiectele bugetare până pe 13 ianuarie 2024 inclusiv.

Același articol impune un termen legal de 15 zile calendaristice pentru dezbaterea publică a bugetului și pentru depunerea contestațiilor, ceea ce oferă locuitorilor Sector 1 timp până pe 31 ianuarie să își trimită propunerile de modificări bugetare, însă primăria nu a anunțat public o adresă (fizică sau electronică) unde pot fi trimise contestațiile. Bugetele locale trebuie aprobate și publicate, în termen legal, până la data de 12 februarie 2024.

TransparențăScor
A fost bugetul publicat în termen legal (cel târziu 13 ianuarie)?NU
Cu câte zile a întârziat publicarea proiectului de buget?3
Data la care a fost publicat bugetul16 ianuarie 2024
Data până la care se pot depune contestații31 ianuarie 2024
Se organizează dezbatere publică?NU
Data dezbaterii publiceN/A
Se pun la dispoziție rapoarte de fundamentare care să explice prioritățile bugetare pentru anul 2024?NU
În ce format este publicat proiectul de buget?PDF cu text selectabil, cu excepția obiectivelor de investiții și a bugetelor instituțiilor subordonate, documente care sunt publicate în format PDF scanat

Proiectul de buget al Sectorului 1 pentru anul 2024 este construit pe baza unui deficit bugetar de -1,08 miliarde lei. Primăria planifică să încaseze 1.388.724.200 lei, în timp ce cheltuielile sunt estimate la 2.470.178.850 lei. Estimările bugetare pentru 2024 indică o valoare a veniturilor cu 15,8% mai mică față de execuția bugetară din anul 2023, în timp ce cheltuielile planificate (2,47 mld lei) sunt mai mari atât față de execuția (1,31 miliarde), cât și de bugetul (2,41 mld lei) pe anul 2023. Peste jumătate din cheltuielile propuse pentru anul 2024 la sectorul 1 sunt destinate instituțiilor aflate în subordinea primăriei.

Fondurile bugetate pentru investiții presupun un total de 345,47 milioane lei, cu cele mai mari alocări în domeniile autorităților executive (112,1 milioane lei), învățământului (74,83 milioane lei) și transporturilor (63,56 milioane lei).


Prezentare generală

Primăria Sectorului 1 estimează că va încasa, în anul 2024, venituri în valoare totală de 1,39 miliarde lei, cu 15,8% mai puțin față de banii încasați până la finalul anului 2023 (1,65 miliarde lei). Cele mai mari surse de venit sunt următoarele:

  • 657,86 milioane lei – sumele alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale;
  • 459,13 milioane lei – venituri proprii;
  • 192,32 milioane lei – sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și Municipiul București.

Cele mai mari creșteri față de sumele încasate în anul anterior pot fi observate în cazul fondurilor PNRR nerambursabile (buget de 41,6 milioane lei) și a subvențiilor pentru sprijinirea construirii de locuințe (1,66 milioane), linii bugetare pe care nu s-a încasat niciun leu în 2023. În bugetul propus pentru 2024, majoritatea tipurilor de venituri se află în scădere față de anul anterior – de pildă:

  • Subvențiile pentru încălzirea locuinței cu lemne, cărbuni și combustibili petrolieri scad la 2.000 lei, în timp ce în 2023 s-au încasat 82.980 lei pe această linie bugetară;
  • Dacă în 2023 s-au încasat 953,7 milioane lei din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, în 2024 sunt bugetate numai 657,8 milioane din această sursă de venit (reprezentând 69% din valoarea înregistrată în 2023).

În schimb, cheltuielile bugetate pentru anul 2024 se ridică la 2,47 miliarde de lei, valoare cu 1,08 miliarde mai mare față de suma tuturor veniturilor. Din cele aproape 2,5 miliarde, 65% sunt destinate cheltuielilor de funcționare (1,6 miliarde lei), iar restul de 865,46 milioane lei cheltuielilor de dezvoltare. De asemenea, cele 2,47 miliarde de lei se mai împart astfel:

  • 1,22 miliarde – cheltuielile ce urmează să fie efectuate direct de la bugetul local al Sectorului 1;
  • 1,25 miliarde pentru instituțiile aflate în subordinea primăriei sectorului 1.

Bugetul propus pentru anul 2024 prevede cheltuieli cu 188% mai mari față de execuția de la finalul anului trecut. Bugetul aprobat pentru anul 2023 a fost însă cu numai 2,32% mai mic față de bugetul propus pentru 2024. Din totalul de 2,41 miliarde lei bugetați în anul 2023 s-au cheltuit 1,31 miliarde lei, adică 54,5% din fondurile disponibile. Diferența majoră dintre cheltuielile planificate și cheltuielile efectuate, în 2023, a fost cauzată de necheltuirea fondurilor disponibile pentru secțiunea de dezvoltare.

Din cele 1,47 de miliarde bugetate în anul 2023 pentru cheltuielile de funcționare, primăria Sectorului 1 și instituțiile aflate în subordinea acesteia au avut o rată de cheltuire de 81%. În schimb, pentru secțiunea de dezvoltare s-au cheltuit 122,81 milioane lei, respectiv 13% din totalul fondurilor bugetate (943,42 milioane lei). În bugetul propus pentru anul 2024, cheltuielile de dezvoltare sunt de 7 ori mai mari față de execuția din 2023.

Analiza pe tipuri de cheltuieli

Alocările bugetare ale Sectorului 1 al Municipiului București se împart, pe tipuri mari de cheltuieli, astfel:

  • 69,15%, respectiv 1,68 miliarde lei, reprezintă cheltuielile curente. În comparație, până la finalul lunii noiembrie a anului 2023 s-au cheltuit 1,04 miliarde lei pentru cheltuielile curente (cu 38% mai puțin), iar în toată perioada anului 2022 s-au executat 1,06 miliarde lei (diferență de 37% față de propunerea bugetară pentru 2024). 
  • 27,56%, respectiv 669,24 milioane lei – cheltuielile de capital. În perioada ianuarie-noiembrie 2023 s-au cheltuit 73,93 milioane pentru acestea (de 9 ori mai puțin), iar în anul 2022 s-au cheltuit 98,4 milioane lei.
  • 3,29%, respectiv 80 milioane lei, reprezintă operațiunile financiare (buget destinat în totalitate rambursării de credite externe și interne). Propunerea bugetară este mai mare atât față de execuția lui 2022 (67,16 milioane lei), cât și față de execuția până la final de noiembrie 2023 (65,88 milioane lei).

Cheltuielile cu bunuri și servicii valorează 889,11 milioane lei și ocupă peste jumătate din bugetul cheltuielilor curente (51,66%), respectiv 36% din totalul cheltuielilor planificate de sectorul 1 pentru anul 2024. În comparație, cheltuielile destinate secțiunii de dezvoltare reprezintă 35% din bugetul propus pentru anul în curs. Alte 20 de procente (din bugetul cheltuielilor curente) sunt ocupate de cheltuielile de personal, care însumează 342,75 milioane lei și reprezintă 13,9% din totalul bugetului pe 2024. Pentru transferuri între unități ale administrației publice se alocă 163 milioane lei, iar pentru asistența socială 144,12 milioane.

Analiza cheltuielilor pe domenii

Cele mai mari sume de bani sunt bugetate pentru domeniile aflate sub umbrela cheltuielilor social-culturale, reprezentând 65% din totalul alocărilor, respectiv 1,32 miliarde lei. Cheltuielile pentru servicii publice generale reprezintă 15,44% din totalul bugetului. Pentru servicii și dezvoltare publică, locuințe, mediu și ape se alocă 182,51 milioane lei, iar pentru acțiuni economice 156,7 milioane. Cel mai mic buget este destinat apărării, ordinii publice și siguranței, care ocupă sub 3% din bugetul sectorului 1.

Cheltuielile socio-culturale reprezintă patru domenii principale: învățământul; sănătatea; cultura, recreerea și religia; asigurările și asistența socială. Din interiorul acestei categorii, învățământul se bucură de cea mai mare alocare bugetară, în valoare de 528,64 milioane lei. Totuși, este important de menționat că, în anul 2023, dintr-un buget de 545,85 milioane lei pentru educație au fost cheltuite numai 66,15% din fonduri, respectiv 361,08 milioane lei.

Defalcat, propunerile bugetare pentru învățământ arată astfel:

  • 243,42 milioane lei pentru bunuri și servicii – o creștere de 33,42% față de execuția din 2023;
  • 40 milioane lei sunt alocați pentru burse, comparativ cu 71,85 milioane lei cheltuiți în 2023 (scădere de peste 44%)
  • 12 milioane lei pentru asistența socială (creștere de 35% față de 2023);
  • 48,37 milioane lei sunt bugetați pentru cheltuielile de dezvoltare, cu o creștere de 147%.

Bugetul propus pentru domeniul Sănătății însumează cheltuieli în valoare de 201,98 milioane lei și se împarte astfel:

  • 164,16 milioane lei pentru servicii medicale în unități sanitare cu paturi;
  • 220.000 lei pentru servicii de sănătate publică;
  • 37,6 milioane lei pentru alte cheltuieli în domeniul sănătății.

În cazul domeniului culturii, recreerii și religiei, bugetul este compus din:

  • 6,3 milioane lei pentru consolidarea și restaurarea monumentelor istorice (servicii culturale);
  • 21 milioane lei pentru sport (servicii recreative și sportive);
  • 180 milioane lei pentru întreținere grădini publice, parcuri, zone verzi, baze sportive și de agrement (servicii recreative și sportive);
  • 20,58 milioane lei pentru servicii religioase;
  • 19 milioane lei pentru alte servicii în acest domeniu. 

Domeniul asigurărilor și asistenței sociale primește al doilea cel mai mare buget din categoria cheltuielilor socio-culturale, respectiv 343,5 milioane lei. Din acest total, 154,73 milioane lei reprezintă fonduri bugetate pentru asistența socială în caz de invaliditate; 115 milioane cheltuieli pentru asistența socială pentru familie și copii; 42,66 milioane lei pentru asistența acordată persoanelor în vârstă; 25 milioane sunt alocate creșelor, iar restul de 6 milioane pentru ajutorul social.

Serviciile publice generale includ următoarele domenii: autorități publice și acțiuni externe; alte servicii publice generale; tranzacții privind datoria publică și împrumuturi. Din totalul de 314 milioane lei alocate pentru serviciile publice generale, aproape 73% (228,67 milioane lei) reprezintă bugetul pentru cheltuielile cu autoritățile publice și acțiunile externe. Majorarea de 340% față de execuția din 2023 (51,85 milioane lei) este determinată de creșterea cheltuielilor de dezvoltare, pentru care se alocă 158,62 milioane lei, comparativ cu execuția de 4,92 milioane lei din anul 2023.

Principalele investiții

Sectorul 1 al Municipiului București alocă fonduri în valoare de 345,47 milioane lei pentru realizarea obiectivelor de investiții planificate pentru anul 2024. Din această sumă, 229,26 milioane lei (66%) sunt alocate pentru categorii precum achizițiile de imobile, dotările independente, studiile de fezabilitate, consolidări etc.; 33,7 milioane lei (9,75%) pentru obiectivele de investiții noi; 82,5 milioane lei pentru obiectivele de investiții în continuare.

Domeniile care se bucură de cele mai mari investiții realizate din bugetul sectorului 1 sunt: autoritățile publice și acțiunile externe (112,1 milioane lei), învățământul (74,83 milioane lei, respectiv 22,45% din totalul fondurilor de investiții), transporturile (63,56 milioane) și domeniul locuințelor, serviciilor și dezvoltării publice (47 milioane lei). În plus, pentru cultură, recreere și religie se alocă 33 milioane lei.

Cea mai mare investiție pentru domeniul autorităților executive presupune alocarea a 93,8 milioane lei (83,7% din totalul fondurilor alocate pentru investițiile acest domeniu) pentru „achiziționarea de pe piața liberă precum și asigurarea fondurilor necesare pentru exproprierea unor imobile în vederea implementării unor proiecte de regenerare urbană, amenajarea de spații verzi și spații destinate desfășurării de activități educative, culturale, sportive sau reabilitare a imobilelor incluse în lista de monumente istorice” (pagina 2).

Investițiile pentru învățământ se împart astfel:

  • 43,8 milioane lei (58,5%) pentru proiectele de investiții începute în anii anteriori și continuate în anul curent;
  • 2 milioane lei (2,67%) pentru proiecte de investiții noi;
  • 29 milioane lei (38,75%) pentru alte cheltuieli de investiții. 

Cele mai mari două obiective de investiții în continuare presupun construirea unui ansamblu educațional în Greenfield, în valoare de 20 de milioane lei, și construirea unei clădiri pentru desfășurarea activităților școlare de către Școala Gimnazială Ion Heliade Rădulescu, în valoare de 15 milioane lei. Proiectele de investiții noi presupun reabilitarea și modernizarea mai multor școli din Sectorul 1. 

Cele mai mari investiții din domeniul transporturilor sunt alocate pentru străzi (62,5 milioane lei), respectiv: 

  • 17 milioane lei pentru obiective de investiții în continuare, privind modernizarea și repararea anumitor sectoare de drum;
  • 45,5 milioane lei pentru alte cheltuieli de investiții, dintre care 88% din fonduri sunt alocate pentru proiectul tehnic și execuția lucrărilor pentru modernizarea și repararea infrastructurii urbane din Sectorul 1.

Concluzii și recomandări

  • Bugetul a fost publicat cu întârziere și lipsesc informațiile de contact pentru depunerea contestațiilor și amendamentelor, ceea ce ridică probleme de transparență și accesibilitate pentru locuitorii Sectorului 1;
  • Bugetul propus pentru anul 2024 prezintă un deficit semnificativ (-1,08 miliarde lei), cu venituri estimate mult sub nivelul cheltuielilor propuse;
  • Cheltuielile de funcționare ocupă aproape 65% din bugetul Sectorului 1;
  • Peste jumătate din buget este alocat pentru bunuri și servicii;
  • Prioritățile pentru obiectivele de investiții se concentrează pe domeniile autorităților executive, învățământului și transporturilor;
  • Este important ca primăria să gestioneze eficient resursele financiare, ținând cont de prioritățile sectorului și de nevoile cetățenilor, precum și să asigure transparența și implicarea cetățenilor în procesul bugetar.