Actualizare mai 2022:
De acum poți trimite și direct către noi formularul 230 (care se poate precompleta online, via acest PDF inteligent – trebuie deschis cu Adobe Acrobat), urmând ca noi să îl trimitem către ANAF până la termenul limită, care este 25 mai.
Am făcut și o schemă pentru a te ghida prin tot procesul – click pe imagine pentru varianta PDF (cu link-uri).
Redirecționează 2% 3,5% din impozit
Dăm cu toții bani la stat. Statul ne spune contribuabili, dar nouă ne-ar plăcea să fim percepuți ca investitori, să și primim ceva în schimbul acestor bani publici.
Noi facem educație civică non-stop ca să înțeleagă cât mai mulți cetățeni cum funcționează sistemul pe care îl finanțează. O parte din ei se vor implica activ în schimbarea sistemului, iar noi le vom da uneltele cu care să o facă. Lucrăm cu advocacy bazat pe date, transparență și dezbatere cât cuprinde și legea de partea noastră.
Suntem activi nu doar din 4 în 4 ani, la vot, ci și în multe din momentele cheie ale societății. Vrem să ne facem vocea auzită. Te chemăm să te implici și tu. Hai să ne organizăm.
Redirecționezi în trei pași simpli
Nu-ți ia mai mult de zece minute:
- Localizezi formularul corespunzător situației tale.
- Dacă ești salariat, descarci formularul 230 (sau poți completa formularul online, aici).
- Dacă ești freelancer sau ai PFA, completezi datele noastre în declarația unică.
- Tipărești și completezi în maxim 2 minute doar capitolul I, cel cu datele tale de contribuabil (nume, adresă, CNP). Capitolul II nu-ți trebuie, iar capitolul III e precompletat cu datele Funky.
- Trimiți formularul la ANAF până pe 25 mai 2022.
FAQ: Întrebări frecvente
Nu mă pricep la birocrație, mi-e frică să greșesc ceva. Care-s pașii corecți pentru a redirecționa ca la carte?
Pasul 1: Dă-ți seama ce fel de contribuabil ești.
Dacă ești salariat, formularul 230 e pentru tine. Dacă nu ești salariat, ci freelancer (adică ai PFA, venituri din profesii liberale sau drepturi de proprietate intelectuală), trebuie să completezi declarația unică (formularul 212 de la ANAF); ai acolo un câmp pentru a specifica cui vrei să redirecționezi și pentru ce perioadă – poți opta să redirecționezi pentru doi ani la rând către aceeași organizație. Îți sugerăm să-ți faci cont pe SPV, pentru a relaționa digital cu ANAF-ul. Pentru a completa formularele PDF inteligente create de ANAF vei avea nevoie de software-ul Adobe Acrobat Reader.
Pasul 2: Completează formularul
Dacă ești salariat, ai trei opțiuni:
- cel mai simplu și comod e să intri pe Redirectioneaza.ro și să completezi formularul acolo, rapid și online. Vei primi apoi un PDF completat, bun de trimis spre ANAF sau către noi
- Dacă vrei să completezi de mână, ia formularul de aici (precompletat cu datele noastre) și tipărește-l, apoi completează-l și trimite-ne un scan / poză cu el.
- Dacă vrei, poți completa PDF-ul inteligent de la ANAF (doar cu Adobe Acrobat).
Dacă nu ești salariat, ia datele asociației nostre și completează-le în declarația unică.
Pasul 3. Trimite formularul
(din 2022 poți trimite formularul către ONG-ul către care vrei să redirecționezi, urmând ca acesta să îl trimită apoi spre ANAF, iar ANAF să îți trimită ție în poștă o scrisoare de confirmare cum că ai redirecționat).
Iei formularul, îl pui într-un plic, te duci la orice oficiu poștal și îl trimiți cu confirmare de primire până pe data de 25 mai, data poștei Scrii pe plic adresa ta, ca expeditor, și adresa ANAF-ului de care aparții (cel din județul în care ai domiciliul). Găsești adresa ANAF-ului tău pe site-ul ANAF, aici.
Trebuie să calculez eu cât înseamnă 3,5% și să scriu în declarație?
3,5% este o sumă calculată și virată de organul fiscal în funcție de venitul realizat. Deci nu, nu vei scrie nimic în câmpul respectiv. Este suficient să-ți declari venitul.
Nu pot depune aceste formulare cumva online?
Ba da, prin e-guvernare.ro, dacă ai certificat digital sau prin Spațiul Privat Virtual (SPV), dacă ai cont. SPV e un serviciu oferit de ANAF, iar să-ți faci cont trebuie să mergi offline ,urmează instrucțiunile de aici.
N-am timp să stau la ghișeuri, n-am cont pe SPV-ul ANAF-ului, nu puteți voi trimite formularele pentru mine?
Ba da, începând din 2022 putem, grație OG 8/2021 (art. 26). Înainte, legea spunea că persoanele fizice trebuie să depună ele însele formularele. Exista o cutumă conform căreia ONG-urile strângeau formulare de la contribuabili și se duc cu un teanc la poștă, ca să le trimită deodată. Însă, cum au existat discuții pe marginea acestui subiect în acest an, preferăm să fim 100% legali și să te rugăm să faci acest efort de a merge la poștă. Dacă chiar nu ai cum, dă-ne un mail. Sau, dacă preferi, ne poți susține (punctual sau recurent) printr-o donație online, fie prin PayPal sau transfer bancar.
De unde aflu ANAF-ul de care aparțin și adresa lui?
Aparții de ANAF-ul județului în care ai domiciliul. Găsești adresa ANAF-ului tău pe site-ul ANAF, aici.
Cam câți bani vă donez?
Vorbind de grila de impozitare din 2017 (an pentru care redirecționezi acum). Dintr-un venit brut de 5260 de lei (3000 de lei net), impozitul pe venit înseamnă 571 lei/lună, adică aprox. 6852 lei pe an. Din ei, 252 de lei ajung la noi, o sumă cu care putem plăti timp de o lună un abonament la software-ul cu care facem live streaming la evenimente, de pildă.
Când intră banii?
Nu pare să existe vreo regulă în acest sens. Fiecare ANAF trimite sumele când dorește. Poate trece chiar și un an de la depunerea formularului până la intrarea banilor în contul nostru. De pildă noi am primit în primăvara lui 2018 bani din formulare trimise de contribuabili în primăvara lui 2017.
Cum pot să verific dacă ANAF a redirecționat banii către voi?
Nu poți. La noi ajung doar intrările din trezoreriile diferitelor orașe. Aici e vorba de secretul fiscal, pentru că dacă am ști cât intră de la fiecare, am ști și cât e salariul tău, iar salariile sunt confidențiale.