În decembrie 1989, în timp ce revoluția izbucnea pe străzile României, românii visau la o democrație autentică și o prosperitate pe măsură. Astăzi, la aproape 35 de ani distanță, ne confruntăm cu un paradox: în timp ce prosperitatea economică a depășit așteptările, fundația democratică pe care ar trebui să se sprijine această creștere pare tot mai instabilă.
În timp ce datele ne arată un moment de grație statistică al României (PIB/capita 80% din media UE, consumul real individual nu doar peste Bulgaria și Ungaria ci peste Polonia și Spania*) și chiar un moment de fragilă speranță (34% din români cred că țara mege într-o direcție bună, cu peste 10% mai mult decât anul trecut**) clasa politică continuă să ignore acest potențial sau să profite de el fără a-și asuma responsabilitatea.
Evoluția pozitivă în zona economică și de prosperitate individuală nu pot compensa la nesfârșit lipsa de viziune și leadership politic. Deși economic am ars enorm de multe etape, politic și democratic încă avem foarte multe vulnerabilități
În acest vid de leadership și maturitate politică, narațiunile toxice despre fraudă și corupție se dezvoltă nestingherite, fără a fi combătute eficient de nicio autoritate credibilă. Acest fenomen erodează treptat, dar sigur, încrederea cetățenilor în procesele democratice și în instituțiile statului. Lipsa de acțiune decisivă din partea clasei politice și eșecul de a corecta greșelile nu doar că permite proliferarea dezinformării, ci devine ea însăși un factor ce subminează fundamentele democrației noastre.
Cel mai recent exemplu este anunțarea calendarului electoral pentru 2024, suprapus peste fiasco-ul comasării alegerilor europarlamentare și locale, care a devenit catalizatorul perfect pentru narațiuni toxice despre integritatea procesului electoral. Pentru că în timp ce democrațiile consolidate din Europa de Vest par să aibă încă resurse instituționale și sociale pentru a contracara tendințele extremiste (vezi rezultatele din ultima săptămână electorală surprinzătoare în Marea Britanie și Franța), în Europa de Est și în țări ca România, această capacitate de auto-corectare democratică este mai fragilă. Lipsa unor instituții democratice puternice și a unei clase politice mature face ca răspunsul la extremism și la alegațiile de fraudă electorală să fie mult mai dificil.
Pentru a înțelege pe deplin semnificația acestui moment, trebuie să privim dincolo de granițele noastre și să analizăm situația României în contextul mai larg al unei Europe și al unor democrații occidentale aflate ele însele într-o profundă criză de identitate și legitimitate. Lupta României cu dezinformarea și erodarea încrederii în instituțiile democratice nu este un fenomen izolat. În toată Europa, asistăm la o tendință periculoasă de polarizare politică, în care fiecare tabără o denunță pe cealaltă drept „extremistă”. Observăm o schimbare în care principala linie de demarcație politică nu mai este definită de ideologia tradițională stânga-dreapta, ci de atitudinile față de naționalism și globalizare. În acest climat, voturile devin adesea mai degrabă o modalitate de a „sfida establishmentul” decât de a susține politici concrete. Această tendință, combinată cu proliferarea dezinformării digitale, creează o furtună perfectă care amenință însăși fundamentele sistemului nostru democratic. În timp ce ne apropiem de alegerile din 2024, trebuie să fim profund conștienți de aceste tendințe europene mai largi și să lucrăm pentru a le contracara în propriul nostru peisaj politic.
De ce este esențială această perspectivă mai largă? Pentru că provocările cu care se confruntă România – de la erodarea încrederii în instituții până la amenințarea populismului și a extremismului – nu sunt fenomene izolate, ci parte a unor tendințe globale care afectează chiar și cele mai vechi și consolidate democrații. Nu vreau să dramatizez excesiv, însă pentru cine este atent la dinamicile acestor zile, gândul duce la Stefan Zweig care, în „Lumea de ieri”, descria o Europă aparent stabilă la începutul secolului XX, în pragul unor schimbări dramatice. Astăzi, continentul nostru pare să traverseze o perioadă similară de transformare și tulburare. Tendințele extremiste și populiste, atât de familiare generațiilor trecute, revin în forță, într-un val de reacție împotriva a ceea ce mulți percep ca fiind o eră prea liberală și progresistă.
Ca să merg cu referințele livrești până la capăt, aș aduce aminte și de Ivan Krastev, care în „Lumina care s-a stins”, oferă o perspectivă profundă asupra dezamăgirii post-1989 în Europa de Est. El argumentează că imitarea modelelor occidentale a dus la o criză de identitate și la o respingere a liberalismului în multe țări est-europene. Ceea ce înseamnă că, cel puțin din perspectiva dezbaterii despre modelul de guvernare și setul de valori care domină lumea, în loc să ne găsim cu toții la „sfârșitul istoriei” și democrația să fi câștigat, pare că, dimpotrivă, estici și vestici deopotrivă punem la îndoială validitatea alegerilor ce păreau definitive.
România nu face excepție de la aceste tendințe, iar calendarul nostru electoral comprimat devine astfel nu doar o chestiune tehnică, ci oglinda unor zbateri democratice mult mai tulburi. Decizia de a organiza simultan alegerile europarlamentare și locale din iunie 2024 a fost, fără îndoială, un calcul politic și o mișcare inspirată de o nevoie pe termen scurt. Pentru că deși pericolul extremismului și al dezinformărilor pe care acesta crește este real, calculele coaliției de la guvernare au fost departe de nevoia de a apăra democrația. Jocul cu datele alegerilor, tratat ca o simplă unealtă politică de către coaliția de guvernare, a subminat neintenționat tocmai încrederea pe care și-ar fi dorit să o consolideze.
Narativele extremiste despre posibile fraude electorale, care au prins contur în umbra acestei decizii, nu sunt un fenomen nou în istoria noastră recentă. Ele își au rădăcinile în experiențele reale ale tranziției post-comuniste, când manipularea voturilor nu era doar o speculație, ci o realitate documentată. Ceea ce este nou și profund îngrijorător este capacitatea acestor narațiuni de a se răspândi și amplifica rapid în era social media, creând un efect de rezonanță care amenință să erodeze încrederea în însuși fundamentul sistemului democratic.
Trebuie să recunoaștem, cu onestitate istorică, că acuzațiile de fraudă electorală în România post-comunistă nu au fost întotdeauna lipsite de fundament. De la „morții votanți” ai anilor ’90 la controversele legate de votul din diaspora în 2014, istoria noastră electorală recentă este presărată cu episoade care au erodat încrederea publică. Și alegerile locale, cu secțiile de votare în care au dispărut total voturile pentru câte un competitor electoral sau în care numărul voturilor anulate este mai mare decât ar fi fost cazul, aduc noi argumente pentru ca cetățenii să creadă că „nu contează cine votează, ci cine numără voturile”. Aceste incidente, deși poate nu de o amploare care să afecteze decisiv rezultatele la nivel național, au lăsat cicatrici adânci în psihicul colectiv.
Comasarea din această vară a adus cu sine câteva consecințe care se vor vedea la următoarele alegeri – cinismul a fost amplificat, oamenii nu au mai înțeles pentru ce anume votează, iar lipsa dezbaterilor pentru fiecare dintre alegeri a dus la un gol informațional care a putut fi umplut de idei anti-europene și anti-democratice.
Și aici poate merită făcut un zoom out și mai larg. Paralela cu evenimentele recente din Statele Unite este instructivă. Asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021 a fost punctul culminant al unei lungi campanii de subminare a încrederii în procesul electoral. În România, acest risc este amplificat de contextul geopolitic specific Europei de Est. Strategia Rusiei de a destabiliza democrațiile europene prin manipularea narativelor despre integritatea electorală nu este nouă – ea are rădăcini adânci în tehnicile de dezinformare dezvoltate în perioada Războiului Rece.
În fața acestor provocări și oportunități, răspunsul nostru trebuie să fie unul de consolidare a integrității electorale și de revitalizare a culturii politice. Transparența totală, modernizarea infrastructurii electorale, educația civică și digitală intensivă și spațiul pentru observatori independenți sunt pași esențiali. Dar dincolo de aceste măsuri tehnice, este nevoie de o schimbare fundamentală în modul în care înțelegem și practicăm democrația.
Viitoarele alegeri din România nu sunt doar despre cine va conduce țara în următorii ani. Ele reprezintă un test crucial pentru maturitatea noastră democratică și capacitatea noastră de a învăța atât din propriul trecut, cât și din experiențele recente ale altor democrații europene. Optimismul crescând în societate oferă o bază pentru această transformare, dar necesită un leadership politic responsabil și vizionar.
În fața amenințărilor la adresa democrației noastre, fie ele reale sau percepute, fiecare român are de făcut o alegere fundamentală. Putem alege cinismul, acceptând narativele despre frauda inevitabilă și corupția endemică. Sau putem alege să fim arhitecții unui nou tip de interacțiune cu instituțiile democratice. Unul în care suntem un client exigent și atent atunci când i se „vând” vorbe sau acțiuni politice.
*Sursa: Eurostat (https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/w/ddn-20240326-1 and https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/w/ddn-20240619-2)
**Sursa: Sondaj INSCOP: https://www.inscop.ro/iulie-2024-sondaj-de-opinie-inscop-research-realizat-la-comanda-news-ro-partea-a-vi-a-directia-tarii-evolutii-socio-economice/