În contextul invaziei Ucrainei, a devenit o obişnuiţă ca orice voce critică Rusiei să primească propria doză de dezinformare – de la românii care nu sunt o naţiune şi care vorbesc limba moldovenească la Olena Zelenska şi Bugatti-ul cumpărat din banii contribuabililor americani. Aceste naraţiuni sunt contextuale şi au un public-ţintă bine definit, care să rezoneze cu mesajul propus. Dacă uneori povestea este falsă de la un capăt la celălalt şi se bazează pe documente fabricate (precum factura falsă a maşinii de lux), altele pornesc de la o imagine adevărată, distorsionată într-o naraţiune care nu mai are nimic de-a face cu realitatea. Şefa Guvernului estonian, Kaja Kallas, nominalizată pentru postul de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene după alegerile din 9 iunie, a fost ţinta unei campanii de dezinformare, pornind de la o fotografie din adolescenţă.
Kaja Kallas s-a remarcat prin poziţiile ferme anti-ruseşti de când şi-a preluat mandatul, în 2021. Ca lider al unui mic stat ex-sovietic, cu o minoritate rusească importantă (aproape un sfert din populaţie), Kallas a fost iniţial acuzată de rusofobie, un termen-umbrelă care face parte din propaganda internă a Rusiei şi care poate fi citit ca sinonim cu duşman. Rusofobia este o acuzaţie care a fost folosită pentru a delegitima orice critică adusă Kremlinului prin etichetarea ei drept ură iraţională faţă de orice e rusesc.
Apoi, odată cu înlăturarea monumentelor publice care glorificau Armata Sovietică, o tendinţă accentuată în mai multe state după declanşarea inveziei Ucrainei în 2022, Kaja Kallas ajunge pe lista urmăriţilor internaţional a Kremliniului, alături de mai mulţi parlamentari estonieni care au votat în favoarea iniţiativei. În 2007, când monumentul unui soldat sovietic a fost înlăturat din Tallinn, Estonia s-a confruntat cu un atac cibernetic masiv şi cu două zile de proteste violente. Oficialii de la Moscova etichetează astfel de intervenţii drept încercări de a rescrie istoria şi de a da uitată moştenirea Armatei Roşii eliberatoare, pe când statele baltice percep acest proces drept eliminarea ultimelor redute de glorificare a ocupaţiei sovietice.
Odată cu alegerile pentru Parlamentul European, dezinformarea rusească s-a intensificat, cu campanii gândite pentru publicul din mai multe ţări. După alegeri, s-a revenit la o parte din naraţiunile consacrate, precum elitele ilegitime de la Bruxelles care nu reprezintă interesele cetăţenilor europeni şi care au o agendă anti-rusească. Apoi, odată cu nominalizările pentru poziţiile de vârf ale Uniunii Europene din 27 iunie, dezinformările au devenit mai personale.
Kaja Kallas, nominalizată pentru postul de Înalt Reprezentant, a avut parte de tratament preferenţial din partea celor care răspândesc dezinformări, pentru că, dincolo de intransigenţa faţă de Rusia arătată la nivel naţional, va fi vocea diplomaţiei europene în lume. Altfel spus, nu mai este doar primul-ministru al unui stat cu o populaţie de 1,3 milioane de locuitori care condamnă agresiunea rusească, având graniţă cu Rusia, şi care demontează monumente sovietice, ci va avea în spate întreaga Uniune Europeană. Dacă până în acest moment ei abordările radicale prin care cerea clarificarea lacunelor din sancţiunile anti-ruseşti, o mai bună înzestrare a armatelor europene, judecarea crimelor de război ale Rusiei, confiscarea extinsă a bunurilor ruseşti şi etichetarea turismului în Europa drept un privilegiu, nu un drept, pentru turiştii ruşi, puteau fi trecute la capitolul rusofobie din partea unui mic stat, raporturile de putere s-au schimbat odată cu nominalizarea la vârful diplomaţiei europene. Iar reacţiile din partea Rusiei nu au întârziat să apară.
La două zile după nominalizare, pe X începe să circule o fotografie care o arată pe Kaja Kallas adolescentă, împreună cu părinţii săi. Nimic ieşit din comun, o familie normală într-o sufragerie tipică anilor ‘90. Cheia este însă textul care o însoţeşte: utilizatorul care a distribuit-o ţine să menţioneze că aceasta este familia Kallas “suferind sub dictatura sovietică” şi punctează că mitul ocupaţiei sovietice este des circulat în Estonia, unde această perioadă este văzută ca o experienţă îngrozitoare. Este relevant că fotografia, care are mii de distribuiri, aduce în discuţie doar faptul că tatăl Kajei Kallas a lucrat în Ministerul de Finanţe al Republicii Sovietice Estonă, nu şi faptul că familia mamei sale a suferit de pe urma deportărilor. Implicaţiile sunt mai complexe decât pot părea iniţial, mai ales ţinând cont de faptul că dezinformările anterioare care o vizau pe Kallas aveau în centru pilonul rusofobiei. De ce ar deveni o beneficiară netă a sistemului sovietic, aşa cum pare a fi Kaja Kallas, o voce atât de critică a amintirii acestuia?
Din perspectiva propagandei ruse, a o portretiza pe Kaja Kallas drept o figură duplicitară, aservită unor interese care nu sunt ale ei, este abordarea optimă. Pentru publicul rusofil, din Federaţia Rusă sau din afara ei, arată încă o dată că rusofilia europeană este apanajul elitelor, care neagă realitatea personală de dragul unor interese oculte, iar nimic din ceea ce spun nu este legitim. Mai mult, dublând povestea legată de funcţiile pe care tatăl ei le-a deţinut pe timpul URSS cu o motivare a deportării familiei materne (o altă ştire falsă despre presupusa colaborare a bunicului din partea mamei cu naziştii), Kallas devine un avatar al ipocriziei europene care condamnă Rusia pentru a-şi minimiza propriile probleme. Mai mult, aducând în discuţie tema nazismului, revitalizată de propaganda rusească odată cu invadarea Ucrainei, povestea Kajei Kallas ajunge să fie o piesă din puzzle-ul denazificării pentru care Rusia se luptă de mai bine de doi ani în Ucraina. Kallas a vorbit adeseori deschis despre faptul că mama ei, în vârstă de numai şase luni, a fost deportată, alături de alţi membri ai familiei şi de alte zeci de mii de estonieni, în Siberia, unde şi-a petrecut primii zece ani din viaţă.
Fotografia, însoţită de texte care iau în derâdere faptul că Kaja Kallas ar fi putut vreodată suferi de opresiune, a fost circulată şi pe VKontakte, reţeaua socială echivalentă Facebook din Rusia, dar şi pe diverse grupuri de Telegram, ajungând la sute de mii de urmăritori. Postările, preluate şi traduse de conturi pro-ruse din diverse ţări, au sute de comentarii de la conturi anonime, care par generate automat.
Dacă acest mod de a încadra un personaj are sens în sinergia naraţiunilor ruse de discreditare a vocilor critice, o altă abordare este cu atât mai surprinzătoare cu cât se află la polul opus faţă de tot ceea ce am prezentat anterior. Menţionam mai sus că a o cataloga pe Kallas drept o beizadea sovietică cu un bunic nazist care e rusofobă fiindcă aşa cer elitele de la Bruxelles are tracţiune la un segment de public deja fidelizat, care caută doar confirmarea propriului euroscepticism. Însă modul în care operează propaganda rusă nu se limitează numai la adepţii câştigaţi, ci caută să semene îndoială şi dezbinare în noi segmente de public.
Acesta este motivul pentru care este circulată o a doua ipoteză de lucru în ceea ce o priveşte pe Kallas – nu este ipocrită în rusofobia ei, ci este o agentă dublă calculată, care a fost trimisă de Kremlin la UE pentru a destabiliza şi ridiculiza politica externă a Uniunii Europene.
Ceea ce face cazul Kajei Kallas special este legat de poziţia de putere la care aceasta a fost nominalizată. Atâta vreme cât a fost şefa Guvernului de la Tallinn, mesajele de dezinformare care o vizau erau mai generale, pe când odată cu asumarea unui rol mai important, vedem că au apărut atacuri la persoană şi contra-teorii legate de motivaţia din spatele acţiunilor ei.
Cu toate acestea, chiar dacă atacurile la adresa ei s-au intensificat în ultimele săptămâni, odată cu campania personalizată de discreditare pe două fronturi, ele există din momentul în care Kallas a ajuns în fruntea guvernului eston, deoarece a susţinut sancţiuni împotriva Rusiei şi trimitere de ajutor militar în Ucraina din primul moment. În momentul de faţă, principalele critici la adresa Rusiei au în centru invazia din Ucraina şi ramnificaţiile acesteia, aşadar este de înţeles de ce orice contestatar devine o ţintă legitimă a propagandei de la Kremlin. Ca strategie, este important de reţinut că mesajele o prezintă pe Kaja Kallas în diferite moduri cu scopul de a o antagoniza sau discredita în faţa unui public cât mai variat.
Kallas nu a fost şi nu va fi singura victimă a propagandei ruse – oricine se solidarizează cu Ucraina este o ţintă legitimă pentru Kremlin. Kallas a fost una dintre cele mai vocale lidere din UE, iar noua sa poziţie în ierarhia europeană o face şi mai relevantă pentru noi încercări de discreditare. Odată cu trecerea timpului, populaţia generală devine mai puţin atentă la subiectul războiului pornit de Rusia; simultan, maşinăria de propagandă rusească investeşte timp şi bani în a convinge oamenii că altele sunt temele de interes, că Europa are numai de pierdut de pe seama implicării în acest conflict şi că liderii UE, care oricum nu reprezintă interesele reale ale statelor membre, întreţin artificial conflictul prin susţinerea faţă de Ucraina din pricina rusofobiei lor şi pentru a avea un inamic faţă de care să legitimeze.
Orice voce critică la adresa Rusiei poate deveni subiect pentru o nouă campanie de dezinformare, asemeni Kajei Kallas. Totodată, eforturile deosebite angrenate pentru combaterea dezinformării din perioada alegerilor europene nu trebuie să înceteze, căci nici dezinformarea nu s-a oprit brusc pe 10 iunie.
