Evenimentele din ultimii 3 ani au fost un generator uriaș de emoții pentru fiecare dintre noi, dar și un incubator al dezinformării care a acaparat spațiul media și continuă, în prezența fricii și emoțiilor intense, să destabilizeze încrederea în informația factuală. La aproape doi ani de la invazia Ucrainei, discutăm despre cum războiul în secolul XXI prinde nuanțe noi față de ce ne-a obișnuit istoria și ne uităm la evoluția narațiunilor false din mediul online.
Dezinformarea legată de război a depășit, fără îndoială, proximitatea geografică a conflictului și a influențat discursul public din întreaga lume prin polarizare, intensificarea dezbaterii legate de migrație și pătrunderea propagandei ruse într-un mod direct sau indirect, depinzând de “oportunitatea” istorică. Lentila prin care ne vom uita la dezinformare în acest articol este cea a efectelor socio-afective – care este rolul pe care îl joacă emoțiile în determinarea verdictului nostru față de informația primită?
de Ana Mocanu, Funky Citizens
Dezinformarea legată de războiul din Ucraina – contextul României
Dezbaterea despre cauza invaziei rusești în Ucraina a stârnit polarizare încă de la început. Opiniile sunt diferite și pornesc de la susținerea Ucrainei și considerarea Rusiei în poziția de agresor principal. Un alt val condamnă acțiunile NATO și ale Uniunii Europene de creștere a tensiunii în Europa de Est prin intențiile de extindere și un ultim val mai scăzut, dar prezent, care justifică acțiunile Rusiei și chiar le susține.
În ceea ce privește contextul României, narațiunile au fost volatile în funcție de schimbările din cadrul conflictului, dar și în funcție de schimbarea opiniei publice și a intervenției autorităților române. La un an de la război, 62% din români erau de acord ca România să susțină în continuare Ucraina, dar observăm o creștere constantă a detașării față de război prin dorința neutralității României – unele cu nuanțe populiste pe care le vom explora în cele ce urmează. Aceeași soartă a avut-o și susținerea față de refugiații ucraineni care la declanșarea războiului, a mobilizat societatea românească mânată de intensitatea momentului. Cu timpul, discursul a căpătat o tentă de scepticism și de reapropiere față de problemele cu care se confruntă românul de rând.
Narațiunile legate de război sunt complexe și necesită o analiză mult mai comprehensivă, dar pentru discuția noastră putem identifica trei etape ale parcursului dezinformării care a traversat România:
1) Impactul inițial, reprezentat de frica extinderii în România, începerea unui nou război mondial sau interpretarea conflictului ca fiind un război între intermediari cu Ucraina având rolul de marionetă a puterii colonialiste SUA: Americanii dictează cum evoluează războiul în favoarea lor.
2) Tendința populistă a discursului – narațiunile care pun în evidență sensibilizarea prin problemele sociale ale românilor: Copiii noștri mor de foame și noi ajutăm ucrainenii;
3) Sentimentul anti-Occidental, care a fost prezent constant, dar odată cu obișnuința unui război la granițe, publicul dezinformator a pus accentul pe demonizarea liderilor europeni și “îndoctrinarea neo-marxistă”. Alături de aceste sentimente, detașarea față de război s-a intensificat prin narațiuni de tipul: Ducem un război care nu este al nostru. Uniunea Europeană susține naziștii care vor să controleze libertatea românilor.
Opiniile care au câștigat susținători sunt cele care apelează la vulnerabilitățile prezente în România: lipsa de încredere în instituțiile statului, creșterea euroscepticismului și narațiuni din trecut ce amintesc de oculta mondială, controlul populației prin pandemie și neocolonialismul care a transformat România într-o marionetă. Spre deosebire de alte țări din blocul comunist, România prezintă o reticență vizibilă la rusofilie, dar asta nu înseamnă automat că suntem mai puțin vulnerabili la propaganda rusă. Implicațiile dezinformării ruse sunt indirecte, apelând la justificarea problemelor socio-economice ale românilor prin blamarea Vestului. Astfel, valorile iliberale prind o nuanță pro-rusă într-o formă mai subtilă, care răspund la lipsurile societății românești.
Ce contribuie la formarea convingerilor în narațiunui false?
Traversăm o perioadă în care informația neverificată preia controlul asupra mediilor de comunicare, în consecință moderarea, chiar și filtrarea individuală pot fi copleșitoare. Iată că am atins un punct în care regula clasică de 3 surse verificate necesită mai multă reflecție din partea noastră pentru a decide veridicitatea informației, mai ales într-un context în care avem două războaie prezente în feed-urile noastre, o evoluție rapidă a deep fake-urilor video și un trend politic de extremă dreaptă în Europa.
Studiile ne spun că în detrimentul proceselor conștiente pe care le aplicăm pentru dieta noastră online, intervin procese psihologice care contribuie la vulnerabilitatea în fața informației. Chiar și în fața contestării credibilității unei surse, maniera emoțională în care este expusă știrea afectează evaluarea informației primite. Principalele procese sociale și afective sunt reacții ce țin de credibilitatea sursei, abordarea logică și apelul emoțional.
Apelul la emoție face impactul din plin cu vulnerabilitatea la informația neverificată, mai ales în timp de război. Suntem consumatori veterani de Social Media și asta ne face să reacționăm instant la evenimentele devastatoare din lume, dar asta vine la pachet cu o vulnerabilitate crescută în fața informației care provoacă emoții din sfera disconfortului: frică, furie și frustrare. Verdictul pe care îl dăm față de informația primită este în strânsă legătură cu modul în care ne face să ne simțim.
Consumăm mult conținut în situații extreme și dacă informația primită provoacă una dintre emoțiile menționate, simțim nevoia de a găsi stabilitate într-o informație care ameliorează stările noastre – de cele mai multe ori, în opoziție cu știrea inițială. În găsirea unui stabilizator emoțional, ne folosim și de familiaritate și frecvență care contribuie la fixarea convingerilor noastre.
Emoțiile și războiul
Declanșarea invaziei din Ucraina ne-a pus într-o situație de testare individuală, colectivă, dar cel mai important, de validare a lacunelor de reacție ale statului. Toate acestea s-au tradus în incorporarea unei stări constante de incertitudine, frică și anxietate care au dus la modificări vizibile în viețile oamenilor, atât din punct de vedere psihic, cât și social. Valul de negativitate care a lovit spațiul media a generat o nevoie de a găsi o stabilitate care să amelioreze starea de nesiguranță. Această nevoie, susținută de un nivel scăzut de literație și de găsirea unui raționament pentru imaginile dezastruoase din ecranul telefonului, au dus la dezvoltarea narațiunilor provenite din frică și necunoscut.
Ce rămâne de făcut?
Întrebarea este generică, evident, având în vedere că ne confruntăm cu un ritm alert al evoluției acestei sfere de dezinformare, propagandă și știri false pe care încercăm s-o cuprindem. Soluțiile pot fi enumerate și sunt destul de intuitive la scala societății civile și a decidenților, dar întrebarea se referă mai mult la procesul de replicabilitate a acestor soluții.
Suntem mulți, cu atât mai multă informație furnizată zilnic spre noi, iar corectarea convingerilor false și conspiraționiste necesită timp, implicare și expunere constantă la informație factuală. Construirea unor alternative factuale contribuie la combaterea dezinformării prin narațiuni pozitive și explicarea logică a informației false prin fact-checking. Acestora li se adaugă și intervențiile de pre-bunking și monitorizare preventivă a narațiunilor ce pot apărea în spațiul online, astfel facilitând un proces de avertizare timpurie.
În cazul narațiunilor false legate de războiul din Ucraina, informațiile sunt absorbite de o perioadă bună de timp, ceea ce mută discuția la următoarele intervenții ce țin de corectarea convingerilor false. Discuțiile din sfera cognitivă se duc spre efectul de influență continuă a dezinformării, un proces în care dezinformarea continuă să influențeze raționamentul persoanei, chiar și după expunerea la informații și surse credibile. Și aici, intervențiile țin de expunerea constantă la informație factuală și ajustarea discursului în funcție de specificul publicului la care ne adresăm. În multe cazuri, dacă discursul pe care îl alegem are implicații negative din punct de vedere emoțional asupra receptorului, șansele scad ca informația corectată să rămână relevantă. Același lucru se întâmplă și în cazul unui discurs care atacă opiniile și viziunile receptorului.
Un lucru pe care îl menționez de fiecare dată când povestesc despre saga dezinformării este că schimbarea începe la colț de bloc, la discuțiile cu părinții tăi și în cercul extins de oameni cu care interacționezi. Acum, după citirea acestui articol, te invit să folosești și tu uneltele de combatere a dezinformării. Le vei găsi în toolkit-ului despre activism digital și la sfârșitul lecturii, poți da mai departe ce ai aflat.
Imagine de Ana Flávia via Unsplash
