Cei trei dragoni din PPT-ul ministrului Tudorel Toader

La mai bine de o zi și jumătate de când a prezentat propunerile de modificare a legilor justiției, ministrul Tudorel Toader nu a reușit să arate și proiectele propriu-zise, ci doar niște „principii” pe un fundal maro.

Au reacționat, pe rând, Președinția, partidele, societatea civilă, asociațiile profesionale și Comisia Europeană, ultimele două cerând chiar insistent să vadă proiectele propriu-zise, nu rezumatul lor. Fără succes.

Chiar și așa, dată fiind importanța schimbărilor propuse, Funky Citizens a analizat „principiile” și a găsit trei propuneri care nasc mari probleme.

Cei trei dragoni cu care Tudorel Toader vrea să cucerească și să transforme Justiția sunt:

  • Mutarea Inspecției Judiciare din zona puterii judecătorești în cea a puterii Executive. Prin preluarea acestui mecanism de control și verificare disciplinară la Ministerul Justiției, Executivul devine „tătucul” carierelor magistraților, dându-și astfel control cvasi-total asupra deciziilor lor. Puțin neconstituțional, așa…
  • Introducerea obligației de verificare ierarhică a TUTUROR actelor/măsurilor/soluțiilor dispuse de procurorii de caz. Independența lor, pentru care societatea a luptat ani de zile, este în pericol, din moment ce șefii procurorilor vor viza munca lor atât pe legalitate cât și pe temeinicie. Adică PE FOND. Puțin neeuropean, așa…
  • Aducerea prerogativei de numire a procurorilor-șefi de la Președinte la Ministerul Justiției. Pe principiul „îi avem pe cei care te controlează dacă nu ești ascultător, acum să îi numim și pe șefii tăi, cei de care trebuie să asculți”. Puțin abuziv, așa…


Puterea fiecăruia dintre cei trei „dragoni ai lui Tudorel” este uriașă, dar împreună sunt devastatori pentru Justiție așa cum o știm noi astăzi.

Exercițiu de imaginație cu trei dragoni atacând: se făcea că un partid a câștigat alegerile și și-a făcut Guvern. Ministrul Justiției, membru de partid, a numit procurorii-șefi. Cei proaspăt numiți primesc nu dreptul, ci obligația de a verifica activitatea procurorilor din subordine. Direct, în cazuri concrete. Caz cu caz. Într-un Parchet, să zicem DNA, un procuror investiga un caz de corupție. Cel vizat era, să zicem, un primar de la noua “putere”. Superiorul lui, numit de ministrul Justiției, nu era de acord cu, să zicem, decizia de sechestrare a bunurilor primarului investigat și o bloca. Și uite-așa, averea primarului rămânea intactă. Cu excepția situației în care procurorul de caz lua atitudine. Dar Ministrul Justiției avea și în acest caz soluția: Inspecția Judiciară îl potolea rapid pe procurorul mic și neascultător, iar cazul se ducea la alt procuror, mai docil. Case closed, vorba comisarului Șoric.

Sună ca un film pe care l-am mai văzut, din păcate.

Ei bine, în povestea de mai sus constă, în esență, răul suprem ascuns în ppt-ul lui Tudorel Toader.

În plus, o analiză mai generală relevă un trend – exprimat prin măsurile de mai sus dar și prin altele – de a scoate procurorul, pentru moment cu jumătate de pas, din rândul magistraților și de sub autoritatea puterii judecătorești și de a-l aduce pe acesta sub tutela puterii executive. Este asta parte din noua politică penală a statului? Nu știm, dar putem bănui.

Mergând mai departe cu speculația, o atare modificare în arhitectura instituțională ar putea anunța chiar o schimbare chiar mai profundă a statului. Una la nivel constituțional.

Vă invităm să citiți, slide cu slide, în detaliu, viziunea Funky-realistă asupra „principiilor” lui Tudorel Toader (am inclus slide-urile exact cum apar ele pe site-ul just.ro, urmate de comentariile noastre):

Slide 1:

Slide 2:

Slide 3:

  • Proiectele prezentate ieri par să fie substanțial diferite de cele care au fost puse în dezbatere publică la finele anului trecut; astfel, este necesar ca noile proiecte să fie repuse în dezbatere, conform legii
  • Conform legilor 24/2000 și 52/2003, proiectele de acte normative trebuie să fie însoțite de expunerea de motive
  • Concluzie: nu este asigurată transparența decizională pe actele normative prezentate de Toader la nivel de principiu în dimineața zilei de 23 august 2017

Slide 4

  • Câte posturi sunt necesare la nivelul instanțelor superioare și nu ar putea fi ocupate altfel decât prin promovare de la instanțe inferioare?
  • Câte persoane din sistem ar îndeplini acum condițiile de promovare vs. câte dintre acestea ar mai îndeplini condițiile după adoptarea acestei măsuri? Doar așa vom înțelege dacă măsura are sens și ne ajută sau nu.
  • Cât de mare va fi presiunea pusă pe sistemul de formare profesională continuă (INM) pentru a complini cerințele minimale necesare magistraților care se califică pentru promovare (costuri și beneficii privind restructurarea modulelor de formare)?
  • Înainte de a vorbi despre promovare, însă, prima problemă rămâne modificarea vârstei minime de acces în magistratură. Prin creșterea ei de la 24-25 la 30 de ani [slide 37] apare o breșă în dinamica profesională naturală a magistratului prin sistem.
  • În cât timp se va închide această breșă și care va fi soluția pentru acoperirea acestui deficit? Dacă se va încerca rezolvarea problemei prin continuarea practicii delegărilor/detașărilor, nu rezolvăm nimic în următorii 5-7 ani.

Slide 5

  • Aceleași comentarii de la slide-ul 4

Slide 6:

  • Aceleași comentarii de la slide-ul 4

Slide 7:

  • Aceleași comentarii de la slide-ul 4

Slide 8:

  • Aceleași comentarii de la slide-ul 4

Slide 9:

  • Aceleași comentarii de la slide-ul 4

Slide 10:

  • Aceleași comentarii de la slide-ul 4
  • Prin referire la slide-ul 9, de ce e nevoie de 18 ani și nu tot 15?

Slide 11:

Bravo! O măsură foarte corectă! Dacă eu azi sunt CEO la o companie mare și aleg ca de mâine să fiu portarul sau șoferul firmei, voi fi plătit ca portar sau șofer de mâine, nu voi rămâne pe salariul de CEO. În justiție astăzi acest principiu nu este valabil, astfel că un judecător de Curte de Apel poate alege să meargă la judecătorie, să judece spețe mai simple, și va primi salariu de judecător de Curte de Apel.

Slide 12:

  • Care este rațiunea acestei măsuri? Există studii care să demonstreze că performanța managerială este impulsionată de o durată de 4 ani?
  • Legea va trebui să clarifice dacă persoanele care au ocupat deja mandate pe legea veche mai au dreptul să candideze și pe legea nouă și la câte mandate ar avea dreptul (vezi controversa Iliescu/2000).

Slide 13:

  • Imposibil de evaluat ca principiu, în lipsa unor argumente care să arate de ce acest sistem propus ar fi mai bun decât cel existent. [dacă tot e deschis subiectul, cum se asigură evitarea/prevenirea conflictelor de interese pentru cadrele didactice universitare din comisiile de concurs care au fie conexiuni personale în zona sistemului judiciar fie probleme în justiție? Cum/dacă sunt separate aceste comisii cu privire la gradele de jurisdicție din aceeași localitate cu un mare centru universitar? (de exemplu: judecătorie/tribunal/curte de apel în București, Cluj, Iași sau Craiova)]

Articolul 13 din Recomandarea Consiliului Europei – Conflictul de interese

1.Conflictul de interese se naşte în situaţia în care un funcţionar public are un interes personal de natura sa influenţeze sau să pară a influenţa exercitarea imparţială şi obiectivă a funcţiilor sale oficiale.

2. Interesul personal al funcţionarului public cuprinde orice avantaj pentru el însuşi sau ea însăşi sau în favoarea familiei sale, a părinţilor, prietenilor sau persoanelor apropriate, sau a persoanelor sau organizaţiilor cu care el sau ea au avut relaţii de afaceri sau politice. El cuprinde de asemenea orice obligaţie financiară sau civilă la care este constrâns funcţionarul public.

3. Ţinând cont ca funcţionarul este singurul care poate să ştie dacă el sau ea se află în această situaţie, există obligaţia personală:

– să fie atent la orice conflict de interese real sau potenţial;

– să ia măsuri pentru a evita un asemenea conflict;

– să informeze superiorul său ierarhic despre orice conflict de interese din momentul în care a luat cunoştinţă de acesta;

– de a se conforma la orice decizie finală care îi pretinde să se retragă din situaţia în care el sau ea se găsesc sau să renunţe la avantajul care afla la originea conflictului.

4. Atunci când i se cere, funcţionarul public trebuie să declare dacă el sau ea au sau nu au un conflict de interese.

5. Orice conflict de interese declarat de către un candidat la administraţie sau la un nou post în funcţia publică trebuie rezolvat înainte de numire.

Slide 14:

Bravo! Dacă azi eu sunt pilot de aeronavă de pasageri și vreau să-mi schimb cariera și să devin pilot de submarin, nu o să fiu din prima pilot pe submarin, ci o să am o poziție inferioară, pentru că am intrat într-o nouă realitate profesională.

Slide 15:

Puțină istorie: până în 2003, procurorul român nu era magistrat „cu acte în regulă”, ci suspendat undeva între statutul de „agent al Executivului” și magistrat. Odată cu modificarea Constituției din 2003, procurorul devine magistrat și primește prerogativele aferente acestei calități. Legile justiției – a căror modificare o propune Tudorel Toader la nivel de principii în power-point – nu fac decât să reflecte acea modificare de Constituție. Principiul din slide-ul acesta este doar unul dintre mulții pași pe care Tudorel Toader îi propune acum pentru a „trage” procurorii înapoi din magistratură în Executiv.  

Nu este lămurită o chestiune controversată încă de la nivelul textului constituțional (art. 133), care a mai dat bătăi de cap și la momentul alegerii Oanei Schmidt Hăineală ca președinte al CSM în 2012: statutul de membru CSM îi pune pe magistrații procurori și judecători pe picior de egalitate?

În CSM (plen și comisii), ei sunt, de la momentul 2012, magistrați (fără să aibă importanță dacă provin din procurori sau judecători, exceptând situațiile în care lucrează pe secții).

În aceste condiții, nu este deloc clar de ce se intenționează această segregare, singurul motiv plauzibil în acest moment fiind unul de orgoliu profesional (vezi și comunicatul din mai-iunie, de la Constanța https://goo.gl/xkDavs, urmat de https://goo.gl/b7ZLj1 și reacția https://goo.gl/MtpkUj).

Apoi, textul constituțional (art. 134, alin. 2) restrânge rolul membrilor CSM la backgroundul de procuror sau judecător, printr-o segregare explicită, numai cu privire la activitatea de „judecată … în domeniul răspunderii disciplinare”. Așadar, e nevoie de niște argumente ceva mai solide pentru a extinde această segregare și la nivelul altor atribuții ale CSM – respectiv cariera magistraților.

Pericolul „corporatismului” la nivelul CSM, dacă el ar putea fi problema, a fost evaluat, la momentul modificării Constituției, iar soluția de prevenire a fost tocmai introducerea în CSM a unor reprezentanți ai societății civile.

Cu alte cuvinte, textul constituțional nu a intenționat niciodată să ducă segregarea procuror-judecător atât de departe cum o vedem acum, în această intenție de modificare a legii.

Slide 16:

Vezi comentariu slide-ul 15.

Slide 17:

Care este documentul prin care ÎCCJ justifică nevoia unui al doilea vicepreședinte, de ce doi și nu, să zicem, trei, respectiv care sunt atribuțiile pe care ar urma să le îndeplinească, separat, cei doi vicepreședinți?

Slide 18:

Cum Constituția României nu dă explicit președintelui republicii prerogativa de a numi magistrații în funcții de conducere, ci doar prin lege această atribuție revine președintelui, este inexplicabil faptul că președintele rămâne prin lege cu dreptul de a numi conducerea instanței supreme dar pierde capacitatea de a numi procurorul general, de exemplu (vezi slide-ul 19, următorul). De ce este această modificare inexplicabilă? Pentru că președintele instanței supreme și procurorul general al României sunt membri de drept ai CSM (art. 133, alin. 2, lit. c din Constituție), unde sunt egali ca poziție și prerogative. În aceste condiții, principiul simetriei ar impune ca și numirea lor să se facă în mod identic, pe o procedură similară.

Slide 19:

Vezi slide-ul 18

Această măsură face parte din tripleta de măsuri ce compun „răul suprem” din principiile prezentate de Tudorel Toader. De asemenea, măsura face obiectul unui proiect de lege aflat în procedură parlamentară, la Senat, în calitate de cameră decizională (textul poate fi consultat pe site-ul Senatului sau pe cel alCamerei Deputaților).

”Tripleta răului”: ministrul Justiției numește șefii și adjuncții parchetelor, respectiv șefii secțiilor, care fie devin, fie desemnează, procurori ierarhici superiori procurorilor de caz și care primesc, grație celei de-a doua componente a tridentului, dreptul de a dispune pe fond asupra măsurilor dispuse de procurorul de caz într-un dosar anume (vezi slide-ul 32). În cazul în care procurorul de caz nu se supune deciziei ierarhice, Inspecția Judiciară – mutată și ea la MJ, prin cea de-a treia măsură-dezastru propusă de Toader (vezi slide-ul 35) – poate interveni și „dispune” în legătură cu procurorul care a vrut să fie independent.

Slide 20:

Această procedură ar urma să fie aplicabilă pentru circa 15 funcții din sistemul parchetelor: procurorul general al României și adjuncții săi, procurorii-șefi de la DNA și DIICOT, împreună cu adjuncții acestora, respectiv șefii mai multor secții din PÎCCJ, DNA și DIICOT; astfel, ministrul justiției va trebui să propună circa 30 de persoane pentru aceste poziții, în condițiile în care nici CSM, nici MJ, nu pot pune la dispoziția publicului un top al performanțelor manageriale pentru actualii șefi ai structurilor de parchet, de la nivelul judecătoriilor în sus.

Un argument (din 2013, dar valabil și astăzi) aici: http://www.codruvrabie.eu/2013/04/procurorilor-mei-ro-futurist.html]

Slide 21:

Este unificată practica judiciară în instrumentarea, judecarea și pedepsirea faptelor de vătămare corporală din culpă? Considerăm că nu există un sistem de referință corect pentru a introduce o nouă interdicție pentru magistrați.

Slide 22:

Perfect!

Slide 23:

De acord, din câte înțelegem, formularea fiind ambiguă (se elimină posibilitatea reîntoarcerii sau apare obligația de a da concurs la revenire pe post?).

Slide 24:

E de bun simț ca principiu. Înlocuiți „judecătorii și procurorii” cu orice altă meserie: enunțul rămâne perfect valabil.

Slide 25:

Corect.

Slide 26:

Perfect de acord. În noua formulare, primesc garanții în plus atât cel prejudiciat într-o afacere judiciară, cât și magistratul care a produs direct acel prejudiciu, în cazul în care statul nu i-a pus la dispoziție acelui magistrat toate mijloacele pentru a-l împiedica să greșească.

Slide 27:

În lipsa unor (multe) detalii suplimentare, principiul propus în slide-ul de mai sus pare de neînțeles.

Această abrogare pare să se afle în contradicție flagrantă cu principiul enunțat în slide-ul 26 și simțim nevoia unor explicații suplimentare privind justificarea acestei măsuri.

Un efect posibil ar fi imposibilitatea unificării practicii judiciare pe cauzele care au ca obiect răspunderea magistraților, pentru că acțiunile privind repararea prejudiciului s-ar putea deschide împotriva statului reprezentat prin orice altă autoritate publică, nu doar prin MFP, cum este obligatoriu astăzi.

Slide 28:

Este un caz clasic de decizie de politică penală a statului. Există două „școli de gândire”, ambele cu argumente valide ca principiu. Unii consideră că magistrații trebuie încurajați să riște și să fie proactivi în apărarea intereselor statului, caz în care măsura astfel propusă i-ar descuraja (aceștia preferă formularea actuală, „statul «se poate» îndrepta împotriva…”). Alții, din contră, consideră că limitele de acțiune ale magistratului trebuie marcate fără echivoc, măsura urmând să-i responsabilizeze dar și să-i timoreze (aceștia preferă formularea propusă, „statul «se îndreaptă» împotriva…”).

O astfel de decizie nu poate fi luată în lipsa unor consultări la detaliu cu asociațiile profesionale ale magistraților, cu track-record-ul erorilor judiciare pe masă și ținând cont de momentul în istorie în care se află statul român.

Slide 29:

Vezi slide-ul 28.

Slide 30:

De acord.

Vezi http://adevarul.ro/news/societate/de-nu-functioneaza-raspunderea-magistratilor-1_58f854885ab6550cb86755a7/index.html

Slide 31:

Vezi slide-ul 30.

Slide 32:

Aceasta ar putea fi una dintre cele mai grave măsuri propuse de ministrul Tudorel Toader. Consultând actualul cod de procedură penală, putem spune că măsura instituie obligația ca fiecare act procedural efectuat de procuror în timpul urmăririi penale să fie verificat de procurorul ierarhic superior. Legislația actuală (art. 339 Cpp) instituie dreptul oricărui suspect/inculpat de-a cere ca actele/măsurile/soluțiile procurorului de caz să fie verificate de procurorul ierarhic superior.

Esențială este ambiguitatea art. 339 Cpp, care nu prevede ce anume poate fi verificat de procurorul ierarhic superior: legalitatea sau temeinicia.

În Codul de procedură penală, anumite măsuri dispuse de procuror pot fi verificate la cererea persoanei cercetate de procurorul ierarhic superior doar pe criterii de legalitate (în cazul reținerii); în altele, superiorul procurorului de caz apare din oficiu (rechizitoriul, care trebuie verificat atât pe legalitate cât și pe temeinicie), iar în altele superiorul ierarhic nu apare deloc (sechestrul sau controlul judiciar, măsuri ale procurorului de caz ce pot fi contestate doar la judecător).

Textul din acest slide unifică procedura de verificare, atât pe legalitate, cât și pe temeinicie, ducând la obligativitatea verificării ierarhice a tuturor actelor/măsurilor/soluțiilor dispuse de procurorul de caz.

Pe lângă probleme să spunem organizatorice, care ar afecta cursivitatea și celeritatea urmăririi penale, pe fond o astfel de măsură ar putea genera tentația unui abuz față de procurorul de caz. Putem așadar să vorbim despre un atentat la independența procurorilor, sintagmă pe care nu am mai auzit-o decât rar din 2005-07, când era o temă predilectă în discuțiile despre sistemul judiciar.

Nu mai vorbim de faptul că toate actele procurorului sunt astăzi supuse controlului judecătorului de drepturi și libertăți sau judecătorului de cameră preliminară, instituții juridice recent apărute și bine primite de practicieni.

Considerăm că nu are sens ca procurorul ierarhic superior să dubleze munca unui magistrat judecător. Alternativa ar fi să păstrăm măsura propusă în acest slide, dar să eliminăm verificările judecătorești înscrise în noile Coduri, ceea ce ar fi absurd.

În concluzie, acest instrument periculos poate deveni letal în combinație cu celelalte două „rele mari” din propunerile enunțate de Toader (vezi și slide-ul 19, alături de slide-ul 35).

Slide 33:

Pe scurt, o astfel de «justiție paralelă» nu se justifică în privința unor categorii profesionale civile, ci doar în privința unora militare, pentru care există deja structuri specializate.

Mergând la detaliu, această inițiativă afectează dreptul la imagine al unei întregi categorii profesionale, dând publicului senzația că infracționalitatea în zona magistraților este atât de întinsă încât ar fi nevoie de o structură specializată în a o combate (pe genul celor anti-drog sau anti-trafic de persoane, adevărate fenomene infracționale) sau, mai grav, că «a fi magistrat» este echivalent cu a face, de pildă, trafic de droguri.

Nu în ultimul rând, și această propunere denotă o preocupare de tip „corporatist”, chiar „de castă” (de tipul celei discutate la slide-ul 15), urmând a scoate magistrații din rândul „oamenilor normali care au o meserie” și a-i transforma într-o „clasă socială” cu un alt „sistem de referință”, una fie de neatins, fie supusă unui supra-control și pusă apriori la stâlpul infamiei.

Slide 34:

Această măsură trebuie formulată cu mare atenție în privința neexercitării activității propriu-zise, pentru că «suspendarea» ar putea avea ca efect, într-o interpretare abuzivă și aberantă a legii, chiar pierderea calității de membru CSM. de asemenea, trebuie clarificată chestiunea vechimii în magistratură pe perioada neexercitării activității propriu-zise, probabil într-un sistem similar cu cel aplicabil parlamentarilor?
În relație cu slide-urile 4 și 5, trebuie discutată problema recalificării profesionale a membrilor CSM care au fost scoși din activitate pe durata mandatului (6 ani), mai ales în lipsa unei formări continue adecvate.

Slide 35:

Gravissim.

Măsura aceasta pare pur neconstituțională: art 134 din Constituție lasă răspunderea disciplinară a magistraților (procurori sau judecători) exclusiv în seama CSM, ca garant al independenței justiției față de celelalte puteri în stat.

În cazul în care argumentul este că inspecția judiciară „instrumentează” dosarul abaterii disciplinare și CSM, prin secții, decide în cazul magistraților anchetați, o atare situație duce la o anomalie de genul „dosarul faptei magistratului X este instrumentat de o putere în stat și judecat de o alta”, in evident dezacord cu reglementările privind echilibrul și controlul puterilor în statul român de astăzi. Magistrații care lucrează acum în inspecția judiciară vor fi reduși, practic, la statutul unor polițiști subordonați MJ care fac „urmărire penală” fără a fi sub supravegherea unui magistrat (procuror).

Apoi, așa cum au arătat deja Președinția și – cu jumătate de gură, în lipsa textului de lege propus – asociațiile magistraților, această propunere întoarce magistrații sub un control politic echivalent perioadei de pre-aderare a României la UE.

Alături de mutarea de la Președinție la MJ a prerogativei numirii procurorilor șefi și a introducerii controlului ierarhic obligatoriu la procurori (vezi slide-urile 19 și 32), această măsură transformă Inspecția Judiciară într-un instrument de control disproporționat al Executivului asupra puterii judecătorești.

Slide 36:
De acord.

Slide 37:

Atenție la hiatus-ul la care ne refeream în comentariile de la slide-urile 4 și 5!

Slide 38:

Textul este ambiguu și dă naștere la (cel puțin) două interpretări: fie dispare concursul ca mecanism de intrare direct în magistratură după o vechime de cinci ani în alte profesii juridice, INM rămânând singura poartă de acces în magistratură, fie dispare concursul și rămâne valabil doar criteriul vechimii. Prima ar fi interesantă, dacă sistemul poate gestiona hiatusul despre care discutam anterior (slide-urile 4 și 5). Cea de-a doua ar fi un dezastru din punct de vedere al calității persoanelor ce ar putea ajunge magistrați.

Slide 39:
De acord.

Slide 40:

De acord.

Slide 41:
De acord.

Slide 42:

De acord. E posibil ca incompatibilitățile și interdicțiile să le afecteze auditorilor nivelul de salarizare, chiar și în ciuda subvenției de 50% la chirie (slide 43). Trebuie tratat cu atenție!

Slide 43:

Impact bugetar?

Slide 44:
Probabil că este vorba despre un test psihometric, nu unul psihologic. Astfel de teste s-au făcut în anii 2003-06 la fostul Institut Național de Administrație, pentru absolvenții programului Young Professionals.

Slide 45:

Nu știm care sunt modificările, nu putem analiza pertinent propunerea.

Slide 46:

Un „răutăcism”: așa se rezolvă celebra problemă a întârzierilor (uneori) de ani de zile în motivarea deciziilor?

Slide 47:

Orice evaluare este oportună cât timp condițiile punctuale în care se face garantează corectitudinea procedurii. Nu știm condițiile punctuale, este imposibil să analizăm propunerea.

Related Posts

Comments (3)

Voi chiar ati studiat un powerpoint si ati pus botul la o declaratie politica ? Va plictisiti sau sunteti pe etnobotanice ? :)))))))))))

[…] era 23 august – 2017, nu 1944 – când ministrul Tudorel Toader propunea modificarea legilor justiției printr-un proiect care greu a apărut public. Noi am dezbătut, am […]

[…] o prezentare Powerpoint (faimosul PPT maro) cu principalele modificări pe care le propune. Am analizat atunci punct cu punct propunerile ministrului, chiar dacă nu aveam în față proiectul propriu zis, ci […]

Leave a comment