Inițial cu reticență dar apoi cu entuziasm mi-am zis că vreau să știu ce se întâmplă în procesul exercitării dreptului nostru fundamental și, cât pot, să ajut să fie unul ce exprimă cu adevărat dorința societății. Iată cum a decurs prima experiență.
Diverse
Pe 8 decembrie România sărbătorește Ziua Constituției – acum 32 de ani, în 1991, 77,3% dintre români votau, prin referendum, prima și singura Constituție postcomunistă a ţării.
The Bulgarian-Romanian Observatory of Digital Media (Observatorul Bulgaro-Român de Media Digitală) sau pe scurt BROD, care funcționează în cadrul Observatorului European pentru Media Digitală (EDMO), își lansează site-ul https://brodhub.eu/ro/. Hub-ul începe în contextul creșterii dezinformării și al războiului hibrid împotriva Uniunii Europene. Site-ul este disponibil în trei limbi – bulgară, română și engleză – și va include verificări ale faptelor și materiale de alfabetizare media, precum și cercetări privind dezinformarea în regiune. Conținutul va fi unic, dezvoltat de partenerii hub-ului și vor fi referiri la evoluții importante din alte observatoare care lucrează la nivelul Comisiei Europene. Hub-ul BROD este unul dintre centrele regionale nou înființate pentru cercetarea dezinformarii în două țări vecine, Bulgaria și România. Televiziunea Națională Bulgară (BNT) este parte din observator cu noua sa echipă de fact-checkeri….
Te așteptăm alături de noi marți, 28 februarie, de la 18:30, la Institutul Francez din București pentru a treia intervenție din seria noastră lunară de dezbateri despre presă și tot ce o înconjoară. De data aceasta vom deschide ușile la ora 17:30, pentru cei dintre voi care doresc să vină mai devreme și să viziteze vitrina fotojurnalistică improptu care va fi afișată digital în Atrium.
Căutăm doi tineri researcheri să ne ajute cu colectarea și sortarea de date în contextul alegerilor locale din România. Curiozitatea este importantă pentru noi, la fel este și atenția la detalii. Pentru internship, Excel și Google Docs îți vor fi buni prieteni, iar operatorii avansați de căutare Google nu vor fi un secret pentru tine. Pe scurt, să-ți placă să cauți, să pui cap la cap lucruri. Vei lucra alături de echipele proiectelor noastre editoriale (Factual.ro și Buletin.de), alături de care vei dezvolta proiecte speciale care au legătură cu alegerile locale. Programul e flexibil, adică nu contează dacă lucrezi dimineața sau seara, ci contează să faci treabă bună 🙂 Poți lucra remote, din orice colțișor al lumii, sau, dacă ești în București, poți veni la sediul din Colivia. Deadline-ul…
Pe lângă observațiile despre implicarea cetățenească și încrederea cetățenilor în autoritățile publice, discuțiile avute cu organizațiile locale norvegiene ne-au dus și la subiecte legate de sistemul de educație. Citește despre tot ce am învătatîn vizita noastră exploratorie Studii, articole și opinii despre performanțele sistemului lor de educație se găsesc din abundență pe internet. Nu dorim să le analizăm aici, mai ales că nu asta a făcut obiectul scurtei noastre vizite. Fiind unul dintre cele mai lăudate sisteme de educație din lume, te-ai aștepta ca elevul norvegian să fie cel mai lăudat din curtea școlii. În schimb, am rămas plăcut impresionați de sentimentul sincer de asumare al istoriei și cât de conștienți sunt de defectele actualei societăți. La nivel de societate, sunt conștienți atât de punctele tari, cât și de…
Cărțile de dezvoltare personală ne învață cum să comunicăm și cum să întreținem relații sănătoase cu oamenii de lângă noi. Dacă ar exista astfel de cărți și pentru interacțiunea dintre cetățeni și autoritățile publice, Norvegia ar fi acel model care ar fi dat drept exemplu de către autori, la secțiunea despre comunicarea dintre parteneri. Citește despre tot ce am învătatîn vizita noastră exploratorie Știm că nu orice soluție șablon se potrivește oricui și că statele pot fi pe alocuri precum oamenii, cu experiențe, nevoi și traume proprii. Lucrurile nu-s foarte roz nici în Norvegia (ex: prevalența consumului de droguri în rândul tinerilor), dar fără tăgadă, în unele domenii (ex: educație, democrație), situația e mult mai bună decât la noi. Cooperarea dintre cetățeni și autorități a intrat atât de mult…
La începutul lunii decembrie 2019, o delegație exclusiv feminină Funky Citizens a participat la o vizită exploratorie în Oslo, în cadrul programului Active Citizens Fund. Citește despre tot ce am învățatîn vizita noastră exploratorie Scopul vizitei a fost identificarea de potențiali parteneri care lucrează în domenii în care activăm și noi, dar și de a găsi inspirație privind modelele utilizate de Norvegia. Știam că țările nordice sunt deseori un exemplu de așa da, dar ce ne interesa mai mult pe noi era așa da, dar cum? Au fost 3 zile în care am interacționat cu reprezentanți ai organizațiilor locale și naționale și am căutat răspunsuri cu privire la subiecte precum implicarea cetățenilor la bunul mers al societății, buna guvernare și cooperare între părți. Dacă ați auzit legende despre cât…
Ajută-ne să documentăm viața de zi cu zi din România comunistă. Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la revoluția din 1989, iar tinerii încă nu cunosc în detaliu ce-a însemnat comunismul. De aceea vrem să facem, cu ajutorul tău, o expoziție foto colectivă la început de octombrie, în cadrul festivalului internațional de fotografie Bucharest Photofest (1-12 octombrie). Vrem să ne concentrăm pe istoria cu „i” mic, aspecte din viața omului de rând: timp liber, muncă, școală. Ai o amintire plăcută imortalizată într-o fotografie? Ai o fotografie din care reiese moda anilor 70-80? Ai în arhiva personală fotografii de la serviciu, de la școală sau de prin orașele țării? Ne interesează potențialul de valoare documentară al fotografiilor din arhiva ta personală: așadar, căutăm fotografii în care se pot…
Klaus Iohannis a anunțat un referendum pe justiție, care se va desfășura tot duminică, 26 mai, în aceeași zi cu alegerile europarlamentare. Chiar dacă Președintele pare să fi uitat de referendum, noi n-am făcut-o. Colega Alis s-a aplecat asupra subiectului și a făcut o analiză în care intră în amănuntul celor două întrebări de la referendum. E important de reținut că referendumul, chiar dacă este unul consultativ, produce, totuși, efecte. CITEȘTE ÎNTREAGA ANALIZĂ