Autor: Radu Andrei
Luni, 18 noiembrie, mai multe organizații neguvernamentale, printre care și Funky Citizens, au participat la ceea ce ar fi trebuit să fie o dezbatere pe tema bugetării participative, avându-l ca invitat și pe domnul Sorin Oprescu, primarul capitalei.
Dezbaterea a avut loc în contextul proiectului Asociaţiei ProDemocraţia care are ca scop identificarea perspectivelor bugetării participative în contextul administratiei din Romania și a fost facilitată de domnii Cristian Pârvulescu și Todor Arpad.
Dezbaterea a pornit cu discuții introductive legate de indentificarea comunicării ca fiind un element esenţial în elaborarea şi implementarea cu succes a politicilor publice. De asemenea, s-au trecut în revistă mai multe soluţii aplicate în administraţii locale din alte ţări, subliniindu-se faptul că:
- cel mai important capitol, şi cel care generează cele mai multe dezbateri, este cel al investiţiilor, fapt care necesită o cunoaştere aprofundată a noţiunii de buget şi a procesului de elaborare a acestuia şi că
- bugetarea participativă nu este un standard care se aplică peste tot la fel, cât mai degrabă un mod de lucru care se mulează foarte mult pe contextul în care se implementează.
După aceste discuţii introductive, a sosit dl. Sorin Oprescu. Deşi conceptele în jurul cărora se dorea a se centra dezbaterea erau transparenţa în administraţie, cetăţenia responsabilă, participarea cetăţenească în procesul administrativ, domnul primar a atins mai degrabă tangenţial aceste teme, preferând să realizeze un expozeu pe tema dificultăţilor pe care le întâmpină dumnealui în activitatea de zi cu zi:
- deficienţele mecanismelor de control şi verificare din aparatul administrativ
- opoziţia făţişă şi vehementă a mai tuturor ONG-urilor
- greaua moştenire
- lipsa de implicare a specialiştilor
- schimbarea regulilor jocului în timpul acestuia de către etajele administrative superioare
A uitat să menţioneze ploaia, vântul etc.
Ceea ce ne doream prin participarea la eveniment era să cerem un angajament din partea primarului că în elaborarea bugetului de anul viitor se va organiza dezbaterea publică prevăzută prin lege, având în vedere faptul că, din diverse motive, s-a sarit şi anul acesta peste acest pas.
Am reuşit într-un final să punem întrebarea, în cadrul sesiunii de intrebari şi observatii și am insistat pe asumarea unui angajament ferm. Domnul primar a spus că este de acord, ba chiar a plusat spunând că ar trebui să începem sesiunile de dezbatere cât mai curând, pentru o eficiență sporită.
Nu ne putem bucura însă doar la auzul unor declarații, având în vedere dificila comunicare pe care am avut-o până acum cu instituția Primăriei București. Putem spera că e un prim mic pas într-un proces de normalizare a relaţiilor primărie-societate civilă.
Deşi temele discuţiei au fost din nou deturnate, ELCEN-RADET-vagabonzii-clicile de partid neavând prea mult de-a face cu capacitatea administraţiei de a se transparentiza şi de a se deschide către cetăţeanul pe care îl serveşte, credem că angajament cu angajament, discuţie cu discuţie, limbajul comun va putea fi la un moment dat găsit şi vom putea trece de la faza de dezbatere în gol la o fază de construcţie reală.
Promisiunea nostră e că vom fi cu ochii pe el.
Radu Andrei este muzician şi se implică activ de câţiva ani în viaţa cetăţii, colaborând cu Funky Citizens încă de la înfiinţare.
Citeşte şi analiza Funky Citizens asupra Bugetului Bucureştiului pe 2013.
[…] vrea în continuare multe, dar în continuare mulți nu-l lasă. Eu am mai fost la întâlniri cu Oprescu și de fiecare dată avem de la dumnealui un discurs similar. De data asta am înțeles că a mai […]