Actual
Anul acesta este ultimul în care anumite categorii de contribuabili pot redirecționa o parte din impozitul pe venit către un ONG. Măsurile fiscale luate de Guvern au redus această posibilitate astfel că, de anul viitor, doar salariații vor mai avea această facilitate. Așadar, dacă venitul tău e reprezentat de pensie, activități independente sau vine din cedarea drepturilor de autor, este ultima dată când poți trimite 3.5% din impozit către noi. Din fericire, procedura a rămas la fel și dacă vrei să ne trimiți formularul tău, o poți face la adresa 3.5 [at] funky.ong iar noi îl vom depune. Restul modalităților îl listăm mai jos. Nu mă pricep la birocrație, mi-e frică să greșesc ceva. Care-s pașii corecți pentru a redirecționa ca la carte? pasul 1: dă-ți seama ce fel de contribuabil…
Am semnat și noi, alături de mai multe organizații ale societății civile, invitația la dialog transmisă premierul Marcel Ciolacu. Ne dorim un proiect de lege prin care un ONG să nu mai riște să fie desființat, doar pentru că se adresează justiţiei pentru rezolvarea unei chestiuni de interes public. Redăm aici textul integral al scrisorii: „Mai multe organizații ale societății civile au transmis, pe 23 februarie 2024, premierului Marcel Ciolacu o invitație la dialog pe marginea situației create în ultimii ani în justiție, unde atât cetățeni cât și ONG-uri duc o luptă inegală cu firme private și chiar cu autorități ale statului uneori, pentru apărarea interesului public. Solicitarea de întâlnire cu prim-ministrul vine și cu o propunere de modificare legislativă a Codului de procedură penală, care să prevină pe…
Citește în format PDF Anul 2023 a fost unul al schimbărilor. Mare parte din echipa Funky s-a schimbat, am început să consolidăm proceduri interne și modul de lucru al echipei și să ne pregătim pentru un 2024 tumultos. Combaterea dezinformării ne-a ocupat mult timp anul trecut, dar este în continuare oportunitate de a cunoaște și alți activiști care luptă cu această boală a lumii digitale. Republica Funky și CMTRFB au fost alte oportunități de a ne extinde activitatea în comunitățile locale și de a ne întări relațiile de colaborare cu alți cetățeni civically fit. În echipă au fost multe schimbări. Cosmin s-a retras din departamentul comunicare, dar a rămas în consiliul director ca vicepreședinte și îl puteți citi în Buletin de București. În locul lui a preluat frâiele comunicării…
No more hidden politics with Funky Citizens. Everything is out, in the spotlight, when they are around!
Bridging the gap between the citizen and the accountability of the authorities
A small team helping us all become more active citizens.
Oameni seriosi, creativi, cu mult umor.
Funky Citizens. Making things right since 2012.
Prin anii ’90 Funky Citizens aş spune ca erau golanii din Piaţa Universităţii. Tot despre educaţie civică, despre respectarea drepturilor, despre egalitate între oameni, despre a cunoaşte şi a putea alege argumentat comunitatea din care îţi doreşti să faci parte şi în care să-ţi poţi creşte fericit viitorul. Urmăresc cu atenţie activitatea voastră şi ma bucură fiecare zi de existenţă.
Funky Citizens sunt educația civică pe care nu am primit-o pentru că nu eram oricum luați în serios, pentru că nu contam, pentru că nu trebuia să contăm. Am fi încurcat șpăgile și bunul sinistru mers al lucrurilor. Am învățat multe de la ei, dar cel mai mult am învățat că a ști înseamnă a avea curaj. Vă mulțumesc pentru tot ce dați lumii. Și mie. The grit to go on. ❤️
Oameni pasionați care se dedică pentru o societate mai transparentă și mai dreaptă.
Oameni mișto, liberi și cu umor.