Recent

6bb87628-fe15-4d8f-8435-f684ad65f56c
07 Feb: Cum comasarea alegerilor ne împarte în două categorii de cetățeni – cei care au voie să voteze la două tipuri de alegeri și cei care nu au dreptul decât la europene.

Zilele acestea vin cu niște vești neplăcute pentru democrație. În 2024 peste jumătate din votanții eligibili din toată lumea sunt așteptați la urne, iar românii vor trebui să iasă la vot de nu mai puțin de 5 ori. Știam de mult că ne așteaptă toate rundele de alegeri în 2024, nu e o surpriză pentru nimeni. Ce este o surpriză este că, mai ales din calcule politice, pare că cele două partide aflate la putere sunt dispuse să ciobească un pic din mecanismele democratice. Comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale nu e despre eficientizare, nu e despre economisirea resurselor sau organizare, este o greșeală. Este o greșeală pentru că va face mai greu pentru cetățeni să voteze și va crea confuzie. Printr-o modificare adusă în iulie 2023 legea spune…

Anunturi-scurte
31 Jan: Comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare va crea haos electoral

Organizațiile semnatare critică intenția PSD și PNL de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale în luna iunie și consideră că aceasta limitează anumite drepturi ale alegătorilor și afectează competiția electorală și principiile securității juridice. Solicităm ca PNL și PSD să renunțe la astfel de propuneri și să organizeze alegerile astfel încât să nu afecteze drepturile electorale fundamentale, conform principiilor constituționale și standardelor internaționale asumate. Comasarea alegerilor va avea efecte negative din mai multe puncte de vedere. Modificarea legislației electorale pe teme majore, cu mai puțin de cinci luni înaintea alegerilor contravine standardelor internaționale asumate de România. Codul bunelor practici în materie electorală al Comisiei de la Veneția indică faptul că un an înainte de alegeri ar trebui evitate schimbările legislative cu impact major, afectându-se chiar credibilitatea procesului electoral….

av
Andreea Vasile

No more hidden politics with Funky Citizens. Everything is out, in the spotlight, when they are around!

cn
Cristian Neagoe

Bridging the gap between the citizen and the accountability of the authorities

kb
Karin Budrugeac

A small team helping us all become more active citizens.

mk
Mircea Kivu

Oameni seriosi, creativi, cu mult umor.

an
Andra Nicula

Funky Citizens. Making things right since 2012.

vp
Valentin Panduru

Prin anii ’90 Funky Citizens aş spune ca erau golanii din Piaţa Universităţii. Tot despre educaţie civică, despre respectarea drepturilor, despre egalitate între oameni, despre a cunoaşte şi a putea alege argumentat comunitatea din care îţi doreşti să faci parte şi în care să-ţi poţi creşte fericit viitorul. Urmăresc cu atenţie activitatea voastră şi ma bucură fiecare zi de existenţă.

li
Laura Ionescu
Dume de Mestecat

Funky Citizens sunt educația civică pe care nu am primit-o pentru că nu eram oricum luați în serios, pentru că nu contam, pentru că nu trebuia să contăm. Am fi încurcat șpăgile și bunul sinistru mers al lucrurilor. Am învățat multe de la ei, dar cel mai mult am învățat că a ști înseamnă a avea curaj. Vă mulțumesc pentru tot ce dați lumii. Și mie. The grit to go on. ❤️

mc
Marius Comper

Oameni pasionați care se dedică pentru o societate mai transparentă și mai dreaptă.

Andrei Gheorghe
Jurnalist

Oameni mișto, liberi și cu umor.

0
infografice și materiale pe EducatieCivica.ro
0
sesizări primite în aplicația De Gardă
0
de declarații analizate pe Factual.ro

Proiecte Funky curente

home-icon-bigger
On Guard
App for Health workers
logo-3
Museum of communism
A mini-Wiki for recent history
open contracting quickfinder
Open contracting
Transparent and responsible public tenders
logo-bdb-512
Bucharest Bulletin
Local data journalism
BROD_logo-300x300
BROD
Bulgarian-Romanian Observatory of Digital Media
image-1 copy
Navigating Romania
CERV EEAD Launch Newsletter Banner-2
Empowering Europeans Against Disinformation
rf1 quickfinder
The Funky Republic
A network of local NGOs
logo-factual
Factual
Fact-checking political statements