Începând cu prima sesiune parlamentară de anul trecut, am lansat această evaluare a activității legislative pe care am denumit-o, simplu, „Cu ochii pe Parlament”. În cadrul acestui proiect am lansat până acum două alte analize, pentru sesiunea februarie-iunie 2021, respectiv pentru sesiunea septembrie-decembrie 2021, și desigur, cea pe care o citești acum pentru prima sesiune din anul 2022 – februarie-iunie.
Am colectat și analizat datele privind activitatea parlamentarilor de până acum și vă prezentăm ce au reușit să facă cei 466 de parlamentari, cum s-au schimbat polii de putere și funcțiile din Camera Deputaților și Senat odată cu o nouă majoritate politică și cum au reușit aleșii să legifereze extrem de repede pe unele subiecte și să rateze în continuare unele promisiuni deja vechi.
Sesiunea parlamentară precedentă a stat sub semnul izbucnirii agresiunii Federației Ruse în Ucraina, ceea ce a dus la un aflux mai mare de ordonanțe de urgență (cu 25% mai multe decât în perioada similară din 2021). De asemenea, sesiunea parlamentară a fost una în care coaliția de guvernare a fost una confortabilă, făcând, teoretic, mult mai ușor procesul legislativ pentru prioritățile guvernamentale.
Pentru a înțelege mai bine analiza următoare și activitatea unicei autorități legiuitoare a țării, am structurat toate datele teoretice într-un document pe care vă invităm să îl parcurgeți aici.