Scrisoare deschisă: nu vrem schimbarea Statutului Polițistului prin Ordonanță de Urgență

politist-5

Către: Guvernul României

Asociația Funky Citizens solicită retragerea de urgență a modificărilor aduse la Statutul polițistului și reluarea procesului decizional, conform procedurilor legale în vigoare: cu notă de fundamentare, studiu de impact al reglementării, date statistice furnizate în format deschis, procedură publică de consultare și, nu în ultimul rând, dezbatere parlamentară.

Context:

Astăzi, la bilanțul Direcției Naționale Anticorupție, câțiva membri ai Guvernului României au stat la aceeași masă cu Procurorul-Șef al DNA. Vestea bună este că Premierul Cioloș a reiterat faptul că „stabilitatea legislativă și instituțională a fost o premisă majoră a succesului DNA.” Vestea proastă este că același Guvern Cioloș tocmai aprobase, ieri, o modificare majoră în privința cadrului legislativ și instituțional, o Ordonanță de Urgență pentru modificarea Legii 360/2002 privind Statutul polițistului.

De ce nu vrem schimbarea în modul acesta?

Încadrarea directă în Poliția Română a 10.000 de persoane este o măsură inacceptabilă din punctul de vedere al stabilității legislative și instituționale. Adoptarea măsurii prin OUG, fără consultări și/sau dezbateri publice, este o încălcare inacceptabilă a regulilor jocului democratic. Absența oricărei justificări a urgenței (vezi Decizia CCR 859/2015) vine împotriva principiilor statului de drept și nu poate fi acceptată în spațiul european.

În cursul aderării României la Uniunea Europeană, a fost stabilit un principiu simplu cu privire la încadrarea oricărei persoane în cadrul Poliției Române: Pentru a deveni polițist, persoana trebuie să dobândească un set de cunoștințe, abilități și/sau competențe, într-o instituție autorizată de Ministerul de Interne. Dacă este nevoie de mai mulți polițiști, dacă această nevoie poate fi dovedită cu cifre, Guvernul poate să autorizeze mai multe astfel de școli, dar în niciun caz nu poate da undă verde, prin OUG, pentru ocolirea regulilor de acces în această profesie.

La 16 februarie, în legătură cu noua Strategie Națională Anticorupție, Guvernul României amintea că „stabilitatea legislativă și instituțională […] a generat rezultate consistente în activitatea DNA, ANI și a instanțelor judecătorești.” Ieri, însă, Guvernul a abdicat de la retorica privind efectele benefice ale stabilității legislative și instituționale, punând în pericol eficiența și integritatea Poliției. Mai ales prin efectele asupra Poliției judiciare, această OUG adoptată de Guvernul României poate pune în pericol și capacitatea DNA de a-și menține rezultatele bune, în următorii ani.

Persoană de contact: Codru Vrabie // codru arond citizen punct ong

Lista semnăturilor e deschisă: organizațiile sau cetățenii care vor să susțină și ei retragerea acestei OUG sunt rugați să lase un comentariu

Related Posts

Comments (6)

Semnez!

Comentez, deci semnez 😀

adrian Neculita

Cred ca aceasta institutie numita Politie si oamenii care isi desfasoara activitatea in cadrul ei au dreptul la o situatie de normalitate cu privire la toate aspectele legate de modul de desfășurare al activității polițienești.

Semnez !!

Corina Dragomirescu

Academia de Advocacy sustine si semneaza demersul

Frederic Killer

Unde sunt evanghelicii care se calcau in picioare pe la ambasade pentru Bodnariu, in cazul compatriotilor de la Vaslui? Unde sunt predicile lacrimogene despre persecutiile credinciosilor profetizate dinainte de vesnicii? Doi soti din Vaslui acuza autoritatile ca le-au luat cu forta cei noua copii

Leave a comment