Facem o scurtă recapitulare a celor două inițiative legislative care amenință activitatea organizațiilor non-guvernamentale: PLx 317/2022 care, printre altele, restrânge termenul în care asociațiile pot ataca în instanță autorizații de construire și documente de planificare urbană L857/2022 care, printre altele, introduce răspunderea patrimonială a membrilor consiliului director al unei asociații pentru orice prejudiciu cauzat terților, dacă o acțiune în instanță a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă, Detaliem, în documentul de mai jos, în engleză, care este statusul acestor inițiative în circuitul legislativ și explicăm, punctual, problemele pe care le ridică pentru activitatea ONG-urilor.
Advocacy
Raportul Rule of Law este documentul prin care Comisia Europeană analizează în mod egal statele membre pentru a evidenția trenduri în ceea ce privește modele de anticorupție, libertatea presei și alte aspecte instituționale strâns legate de statul de drept. Sunt invitate să contribuie la raport organizații, membri ai societății civile, asociații și jurnaliști. Obiectivul este de a asigura informații factuale despre evenimentele care au avut loc în fiecare stat membru. Continuăm tradiția și răspundem invitației Comisiei Europene. Poți citi mai jos (în engleză, PDF) răspunsurile pe care le-am oferit în contribuția noastră.
Justice laws have been much debated in recent years, have brought hundreds of thousands of people to the streets and made us more attentive and rigorous in following their legislative course. Today, the package of Justice Laws has passed the Government and is heading to Parliament. Therefore, we ask the presidents of the two parliamentary chambers, Marcel Ciolacu - President of the Chamber of Deputies and Alina Gorghiu - Vice-President with powers of President of the Romanian Senate, that the works of the parliamentary committees be public, transparent and open to the participation of interested actors in the field. We believe that an independent judiciary is fundamental in a functioning democratic society and we ask the two Speakers of the Chambers to consider the demands of civil society related to the parliamentary legislative process of the Justice Acts. To: Ms. Alina Gorghiu, Vice President with...
Actualizare 11.03 În cele câteva zile scurse de la observarea disfuncționalităților din gară, apoi publicarea acestui text, s-au implementat deja unele măsuri pozitive care dau roade și sunt în curs de implementare altele, conform flow-urilor desemnate de autorități. Putem doar spera că teoria gândită în întâlniri va fi operaționalizată cât mai rapid astfel încât să ajungă implementată și la firul ierbii. Articolul inițial Da, „gestul contează”, dar nu poți să faci bine doar cu intenții bune. Ar fi super dacă ar fi așa. Dar, dacă nu ne organizăm, riscăm să facem mai mult rău, riscăm inclusiv să ne rănim pe noi înșine, pentru că risipim aiurea resursele puține pe care le avem. Scriu acest text după o tură de 12 ore în Gara de Nord, care a devenit un…
Stimate domnule ministru, Având în vedere publicarea Proiectului de Ordonanţă de urgență a Guvernului privind stabilirea cadrului instituţional și financiar de gestionare a fondurilor europene în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă pe website-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, vă solicităm organizarea unei dezbateri publice privind conținutul acestuia, în conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind transparența decizională. Pe lângă obligația din legislația națională de publicare și dezbatere a proiectului de act normativ, dorim să vă amintim că Planul Național de Redresare și Reziliență se supune unui cadru european care pune implicarea societății civile și a partenerilor sociali într-o poziție foarte importantă pentru buna elaborare și implementare a acestor fonduri. Astfel, însuși Regulamentul pe care proiectul de OUG îl operaționalizează (Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din…
Anghel Saligny – inginer român, popular prin Fetești-Cernavodă în sec. XIX și, mai nou, nume la care coalițiile politice tremură iar cetățenii implicați își pun mâinile în cap. A trecut aproape o lună de când participam la dezbaterea Ministerului Dezvoltării privind ceea ce urma să devină OUG pentru aprobarea Programului Național de Investiţii „Anghel Saligny”. Ne îngrozeam atunci văzând cum se planuia ca 50 de miliarde de lei să fie alocați superficial și sub riscul unor abuzuri și politizări grave. Fast-forward și acum ordonanța a fost adoptată, în ciuda protestelor noastre, iar MDLPA a organizat o nouă dezbatere privind normele metodologice de aplicare. Un lucru e cert – sunt încă foarte multe neclarități cu privire la cum anume se vor finanța mai exact proiectele din Programul Anghel Saligny. Mai mult,…
Am participat astăzi, 23 august (sic!) 2021 la dezbaterea organizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei privind proiectul de Ordonanță de Urgență pentru aprobarea Programului Național de Investiţii „Anghel Saligny”. Acest program, estimat la 50 de miliarde de lei, ar trebui să ajute la dezvoltarea comunităților locale în perioada 2021-2028. În fapt, deși nevoia de investiție este un reală și este necesară o intervenție, programul a fost făcut pe genunchi, este nedetaliat și lasă loc unor abuzuri și politizări care cu siguranță nu vor scoate comunitățile locale din sub-dezvoltare. Solicităm MDLPA și Guvernului să nu adopte prin Ordonanță de urgență un program atât de important, cu atât mai mult cu cât acesta oricum nu pare a putea fi operaționalizat mai devreme de finalul anului. Credem că adoptarea unui…
Au trecut nouă ani de la scandalul de plagiat al fostului premier Victor Ponta și fabricile de diplome încă produc doctoranzi falși. Noroc cu presa de investigație că pune lupa pe ei. Însă tot efortul jurnaliștilor precum Emilia Șercan – care a fost și amenințată cu moartea de un ofițer de poliție pentru că și-a băgat nasul în plagiate – ar putea fi în zadar. A trecut o zi de la lansarea la apă a scrisorii deschise inițiate de colegii de la Geeks for Democracy, iar Președinția (aceeași care a propus „România Educată”) nu a avut încă nicio reacție, deși era destinatarul scrisorii pe care o publicăm și noi, mai jos, în întregimea sa. Lista semnatarilor rămâne deschisă, astfel încât cei care doresc să se alăture acestui demers…
Vă solicităm să nu întreprindeți niciun fel de act sau de procedură administrativă prin care să blocați discutarea candidaturii Roșiei Montane la UNESCO din iulie 2021.
În ultimii ani am început să strângem rândurile și să ne aliem cu alte organizații cu expertiză pe achiziții publice și anticorupție. De data aceasta am format consorțiul Tenders Guru, din care fac parte și organizațiile Access Info (Spania), Civio (Spania), ePaństwo (Polonia) și K-Monitor (Polonia). Cu toții vrem mai multă transparență în sfera achizițiilor publice, pentru a evita corupția și a combate cheltuielile ineficiente ale fondurilor publice. Ce probleme abordează recomandările pentru România? 1. Datele sunt publicate cu întârziere și deseori incomplet. 2.Datele sunt inexacte. 3.Datele sunt incomplete pe parcursul contractării. 4.Lipsește controlul conflictului de interese la încredințări directe. 5.Lipsesc transparența referitoare la beneficiarii reali și accesul publicului la datele despre companii. 6.Transparența privind datele despre achiziții publice nu este uniformă. Tot astăzi am solicitat Comisiei Europene un…