Continuăm tradiția noastră anuală de a cere dezbatere pe proiectul de buget al Capitalei. Anul acesta, PMB a publicat proiectul cu 30 de zile întârziere și doar cu o zi înainte de termenul de 12 februarie când legea spune că toate bugetele locale trebuie aprobate. Analiza noastră privind proiectul o găsești aici iar mai jos poți citi solicitarea trimisă săptămâna asta Primăriei Municipiului București.
Domnule Primar General,
Asociația Funky Citizens își manifestă prin prezenta solicitare interesul față de procedura de consultare publică cu privire la Proiectul de buget al Municipiului București pe anul 2024. De-a lungul timpului, ne-am făcut cunoscută poziția cu privire la administrație publică deschisă și transparentă, care să mizeze pe implicarea cetățenilor și care să demonstreze constant responsabilitatea față de comunitate.
Proiectul de buget al Municipiului București a fost publicat pe site-ul PMB cu 30 de zile întârziere după termenul legal și doar cu o zi înainte de expirarea termenului din 12 februarie privind aprobarea tuturor bugetelor locale. Considerăm că această întârziere nu trebuie să afecteze dreptul bucureștenilor de a lua parte la un proces cât mai amplu de deliberare, cu implicarea cât mai multor factori sociali mai ales ținând cont de faptul că bugetul este fundamental pentru funcționarea orașului nostru.
Având în vedere cele expuse anterior, în temeiul articolului 8 b) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale privind obligativitatea dezbaterii publice a proiectului de buget local, cu prilejul aprobării acestuia, dar și în baza art. 39 (3) al aceleiași legi („locuitorii unității administrativ-teritoriale pot depune contestații privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la data publicării sau afișării acestuia”), precum și în temeiul art. 7 alin. 9 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, solicităm organizarea unei dezbateri publice asupra proiectului de buget al Municipiului București pentru anul 2024.
Considerăm că accesibilitatea este o prioritate, astfel credem că un eveniment de acest tip ar trebui organizat în format hibrid, ceea ce permite participarea fizică, dar și online, a celor interesați.
Vă rugăm așadar să comunicați public data, locul și ora la care urmează a fi organizată dezbaterea, împreună cu detaliile pentru participarea online.
Cu stimă,
Elena Calistru
Președintă Funky Citizens