Open Budget survey 2023

Rezultatele celei mai recente ediții a studiului Open Budget Survey au fost lansate astăzi în cadrul unui eveniment online. Acest studiu este realizat o dată la doi ani de către organizația International Budget Partnership. Principalele rezultate pentru România indică un scor de transparență bugetară de 62 din 100 de puncte, o regresie față de anul 2021 când scorul la această categorie era de 63 de puncte. Scorul de 7 puncte pentru participare publică rămâne la fel ca în 2021. În cazul supervizării, scorul României s-a îmbunătățit cu 5 puncte, înregistrând nota 48/100 pentru această categorie. 

Funky Citizens este partener de cercetare pentru România și a contribuit la realizarea studiului, alături de alte peste 100 de ONG-uri și instituții academice din lume. Open Budget Survey reprezintă un instrument de cercetare independent, comparativ și bazat pe date obiective, prin care se evaluează modul în care autoritățile publice cheltuie banii, prin măsurarea a trei indicatori: 

  1. Transparență – în ce măsură are publicul acces la informații legate de bugetul de stat; 
  1. Participarea publicului – în ce măsură există oportunități formale prin care cetățenii pot lua parte la procesul bugetar; 
  1. Supervizare bugetară – care este aportul Parlamentul (legiuitorul) și al Curții de Conturi (auditorul) în tot procesul. 

Transparență: 62/100 

România a primit un scor de 62/100 de puncte pentru transparență. O regresie față de anul trecut, când scorul României era de 63 de puncte. De altfel, numai în 2012 scorul a fost mai mic (47/100) decât anul acesta, România înregistrând o regresie constantă la capitolul transparenței bugetare, după ce în 2015 și 2017 scorul obținut a fost de 75 de puncte, iar în 2019 de 64/100. 

Totuși, față de media globală de 45 puncte, scorul este mult mai mare, iar România se plasează pe poziția 33 din cele 125 de țări analizate. Slovacia (69 puncte), Bulgaria (79 puncte) și Moldova (81 puncte) au obținut scoruri mai mari la transparență decât România. Scoruri mai mici au fost înregistrate de Republica Cehă (62 puncte), Polonia (59 puncte), Ucraina (38 puncte) și Ungaria (22 puncte).  

Recomandările pentru îmbunătățirea transparenței bugetare a României includ: 

  • Publicarea online, în timp util, a Strategiei fiscal-bugetare ((un document care stabilește parametrii generali ai bugetului unui guvern cu câteva luni înainte ca propunerea de buget să fie prezentată legislativului); 
  • Realizarea și publicarea online, în timp util, a Citizens Budget; 
  • Realizarea unui raport anual detaliat, care să includă evaluarea cheltuielilor, comparația dintre împrumuturile estimate și cele reale și o comparație dintre rezultatele nefinanciare așteptate și cele reale. 

Participarea publicului: 7/100 

Scorul înregistrat de România la participarea publicului este de 7/100 puncte, sub media globală de 15 puncte. Ungaria este singura țară din regiune cu un scor mai mic, aceasta obținând 6 puncte. Cel mai mare scor (din regiune) a fost obținut de Bulgaria (26 puncte). 

Recomandări pentru Ministerul Finanțelor: 

  • Implementarea unor mecanisme pilot pentru implicarea publicului în formularea și monitorizarea bugetului 
  • Angajarea activă cu comunități vulnerabile și subreprezentate, direct sau prin societatea civilă 

Recomandări pentru Parlamentul României: 

  • Să permită publicului și organizațiilor societății civile să depună mărturie în timpul audierilor pentru propunerile de buget înainte de aprobare 
  • Să permită publicului și organizațiilor societății civile să depună mărturie în timpul audierilor pentru Raport de Audit 

Recomandări pentru Curtea de Conturi a României: 

  • Să stabilească mecanisme formale pentru ca publicul să contribuie la investigațiile de audit relevante. 

Supervizare bugetară: 48/100 

Scorul obținut de România pentru supervizare bugetară s-a îmbunătățit din 2021 cu 5 puncte. Acest scor include aportul Parlamentului și a Curții de Conturi în procesul bugetar. Scorul obținut de Parlament (legiuitorul) în anul 2023 este de 39/100 puncte, considerat insuficient pentru asigurarea supervizării bugetare. Curtea de Conturi a României (auditorul) obține un scor mai bun, de 67/100 puncte, fiind considerat adecvat pentru asigurarea supervizării bugetare. 

Recomandări pentru Parlament 

Parlamentul României oferă o supervizare limitată în timpul etapei de planificare și implementare a ciclului bugetar. Pentru a îmbunătăți supravegherea, este recomandat: 

  • Să dezbată politicile bugetare înainte de prezentarea propunerii de buget a Executivului și de aprobarea recomandărilor pentru bugetul următor; 
  • Propunerea de buget a executivului să fie prezentată legiuitorilor cu cel puțin două luni înainte de începutul anului bugetar 
  • O comisie legislativă să examineze implementarea bugetului în cursul anului și să publice rapoarte online 
  • Legislativul să fie consulat înainte ca executivul să transfere fonduri între unități administrative, înainte să efectueze cheltuieli neprevăzute și înainte să reducă cheltuielile 
  • O comisie legislativă să examineze raportul de audit și să publice rapoartele online 

Recomandări pentru Curtea de Conturi a României 

Pentru a întări independența și a îmbunătăți supravegherea auditului de către Curtea de Conturi a României, este recomandat ca aceasta să se asigure că procesele de audit sunt revizuite de o agenție independentă. 

Related Posts

Leave a comment