Colegii Codru, Alina și Ovidiu recidivează: iar au lucrat „fără număr” pentru a vedea ce a apărut și ce a dispărut în noul proiect de modificare a legilor justiției, în drumul lor de la Ministerul Justiției către Parlament. Puteți naviga prin stufoasa analiză comparativă folosind gsheet-ul embeduit mai jos sau puteți descărca varianta PDF a analizei (English version here). Un rezumat grafic cu principalele modificări (verde = nou / roșu = mai rău / gri = atrofiat)
Noua propunere de modificare a „legilor justiției” – asumată acum de un grup de parlamentari, în locul ministrului de resort – reprezintă deopotrivă o metamorfoză și o temporizare în raport cu proiectul anterior (pe care l-am analizat la început de septembrie). În rândurile următoare, explicăm din ce motive credem că sunt potrivite aceste două caracterizări, precum și cele mai mari pericole pe care le observăm în acest stadiu al reformei.
Modificarea „legilor justiţiei” a fost pusă, în a doua jumătate a anului 2017, sub semnul urgenţei. Emulaţia intelectuală din spaţiul public, catalizată de această „urgenţă,” a stimulat propunerea unor modificări bune, gândite aşezat de-a lungul timpului, utile pentru mai buna funcţionare a justiţiei (cam 160 în total, în ambele proiecte), dar şi la propunerea unor modificări insuficient gândite, produse la repezeală, controversate sau chiar inacceptabile (cam 50 în total).
În opinia noastră, președinții partidelor parlamentare ar trebui să se poată înțelege asupra legiferării pachetului de soluții consensuale, utile în primul rând cetățeanului-justițiabil, păstrând în procedura legislativă doar propunerile care contribuie la mai buna funcționare a justiției. Pentru celelalte propuneri, credem că se poate ajunge la o soluție bine chibzuită (eventual în februarie-martie 2018), printr-o dezbatere așezată, cu argumente, între actorii politici, asociațiile profesionale ale magistraților și reprezentanții celorlalți factori interesați.
Metamorphosis
Proiectul parlamentar pentru modificarea „legilor justiției” reprezintă o metamorfoză: Față de textul precedent, dispar câteva propuneri-cheie privind controlul politic asupra magistraților. Dar „ce-am luat pe mere am dat pe pere,” pentru că, în egală măsură, dispar foarte multe prevederi care, pe fond, ar fi reprezentat un progres cert pentru Justiție.
Dintre noile propuneri de modificare, ni se pare extrem de periculos noul mecanism de revocare a membrilor CSM, total netransparent. Așa cum arătăm mai jos, în categoria Riscuri, odată legiferat, acest nou mecanism de revocare ar putea vulnerabiliza la maximum forul reprezentativ al magistraților, al concetățenilor noștri învestiți cu încrederea de-a exercita puterea judecătorească în statul român.
Alt element de risc este reprezentat de propunerile menite să adâncească, dincolo de litera și spiritul art. 133 și 134 din Constituție, segregarea CSM pe Secții complet separate pentru judecători și procurori. Odată cu eventuala adoptare a acestor măsuri, deciziile-cheie privind cariera magistraților se vor lua opac, în Secțiile separate pentru judecători și procurori, departe de cetățeni, în locul formulei actuale, transparente, în Plenul CSM, ale cărui ședințe pot fi urmărite online.
Temporizarea
În egală măsură, în varianta parlamentară, „legile justiției” reprezintă o temporizare: În ciuda „urgenței,” care a fost clamată în comunicarea publică pe acest subiect, anumite prevederi par să fie amânate cu bună știință. De exemplu, reglementarea Inspecției Judiciare este amânată cu 6 luni, deși a fost una dintre cele mai contestate propuneri de la începutul toamnei. De o manieră legislativă aproape neserioasă, ni se propune un model instituțional incert al acestei structuri, care ar urma să fie reglementată ulterior, fiind pusă sub umbrela unui Consiliu ale cărui organizare și funcționare sunt descrise lacunar.
Varianta precedentă conținea puteri sporite asupra magistraților pentru ministrul justiției, care urma să preia Inspecția Judiciară de la autoritatea judecătorească și să primească dreptul exclusiv de numire a procurorilor-șefi. În varianta parlamentară, Președintele reapare (mai bine zis, rămâne) în schema numirii șefilor de parchete, iar Inspecția Judiciară nu mai vine sub tutela ministrului. Dar aparentul compromis în privința Inspecției Judiciare poate fi doar o „parcare” temporară a unui subiect prea controversat.
Proiectul parlamentar nu reuşeşte să clarifice un aspect esenţial în privinţa Inspecţiei Judiciare: dacă va fi o autoritate administrativă autonomă în subordinea Guvernului sau un organism autonom în subordinea Parlamentului, pentru că textul constituţional nu permite alte variante (în afara actualei organizări în subordinea CSM). Mai înainte de această alegere, însă, este nevoie să fie clarificate premisele acestei reforme: care este motivul sau scopul mutării Inspecţiei, din perspectiva mai bunei funcţionări a justiţiei, respectiv dacă activitatea unui magistrat poate fi inspectată de un lucrător din afara autorităţii judecătoreşti.
Riscurile
Singurul progres remarcabil în varianta parlamentară a „legilor justiției” este renunțarea la controlul ierarhic pe temeinicia tuturor deciziilor luate de procurori. În vechea propunere, acest mecanism ar fi putut reprezenta o pârghie de control politic asupra activității de urmărire penală, tocmai prin coroborare cu numirea procurorilor-șefi de către ministrul justiției. Așadar, tendința abruptă de subordonare a magistraților este parțial corectată prin propunerea parlamentară, dar și aceasta conține câteva modificări-cheie, de risc major, care ar putea deveni pârghii de amestec politic în treburile autorității judecătorești.
În opinia noastră, segregarea extremă a magistraților, în Secțiile CSM, reprezintă un alt pas către dezideratul pe care-l intuiam în varianta anterioară: dezbrăcarea procurorilor de statutul lor de magistrați. Prin noile propuneri, Plenul CSM pierde, în favoarea Secțiilor pentru judecători și procurori, toate prerogativele care privesc numirea procurorilor-șefi de la Parchetul Înaltei Curți și Direcțiile specializate, respectiv numirea președintelui Înaltei Curți, dar și multe dintre cele privind cariera. Astfel, se poate ajunge în situația de a avea, de facto, un consiliu al judecătorilor separat de consiliul procurorilor, la fel ca în Moldova sau Bulgaria, două țări care îşi inspiră intenţiile de reformă în privința independenței și/sau imparțialității justiției chiar din actualul model românesc.
Propunerea parlamentară include un nou mecanism de revocare a membrilor aleși ai CSM, extrem de periculos: strângerea de semnături de la majoritatea electorilor relevanți pentru acel membru. Apreciem că acest mecanism de revocare este un risc major pentru stabilitatea instituțională și eficiența funcțională a CSM. Spre deosebire de transparența deciziei de a convoca adunările generale ale magistraților și a vota în acel cadru formal pentru sau împotriva retragerii acelui magistrat ales în CSM, o campanie de strângere de semnături, informală și opacă, poate avea ca sursă orice interese (implicit unele oculte). Dacă mecanismul strângerii de semnături ar fi utilizat doar pentru convocarea adunărilor generale respective, soluția ar fi mult îmbunătățită.
Limitările
Alegem să nu comentăm fondul propunerilor care privesc mecanismul de acces în profesia de magistrat, considerând că magistrații înșiși sunt cei mai în măsură să facă o evaluare în acest sens, pentru că ei cunosc cel mai bine atât nevoile sistemului, cât și posibilele sincope ce ar putea apărea odată cu schimbările propuse.
Analiza noastră nu atinge în niciun fel expunerile de motive pentru fiecare proiect în parte. Nu putem trata explicațiile inițiatorilor la același nivel de detaliu din septembrie (pag. 9-13), pentru că expunerile de motive au cel mult câte o pagină, arătând mai degrabă dezinteres față de efectele substanțiale și sistemice ale schimbărilor preconizate. Evident, aceste expuneri de motive ar fi trebuit să conțină referiri și la studii de impact, însă nu au fost făcute nici referiri, nici studii.
Concluziile
Deși am criticat dur propunerile din 30 august ale ministrului Toader, în textul inițial se găseau aproximativ 140 de propuneri punctuale bune pentru sistemul de justiție (marcate cu OK în 6 septembrie); critica noastră se îndrepta asupra celorlalte peste 40 de propuneri, dintre care 15 vizau în mod direct controlul politic asupra justiției (marcate cu #controlpolitic în 6 septembrie).
Varianta parlamentară a „legilor justiției” conține doar 35 de propuneri punctuale bune, dintre care numai 16 sunt păstrate din proiectul inițial de la minister. Alături de lacunele din expunerile de motive, absența studiilor de impact și nesocotirea căilor firești de promovare a unui proiect de lege de la Guvern spre Parlament, această evaluare cantitativă reprezintă o dovadă în plus că proiectul a fost întocmit la repezeală, sub imperiul unei urgențe care nu e deplin justificată.
Iată cum „graba strică treaba”: Atragem atenția că a rămas complet pe dinafară propunerea salutară de reparație a situației care privea locuințele de serviciu (case de la stat) pentru magistrați. În septembrie, ministrul justiției și susținătorii variantei precedente a „legilor justiției” ne prezentau această măsură drept una cu care e imposibil să nu fii de acord. Absența acestei prevederi din varianta parlamentară a „legilor justiției” poate fi o simplă scăpare de redactare sau o momeală întinsă unei părți din corpul magistraților. Alături de această „scăpare,” însă, propunerea parlamentară extinde o sumedenie de drepturi specifice magistraților asupra unor categorii de persoane din afara autorității judecătorești.
Un alt argument privind repezeala este că, în cazul încetării detașărilor sau cel al revocării membrilor CSM, propunerile parlamentare nu reușesc să transpună Deciziile CCR într-o reglementare suficient de predictibilă, deși corelarea legislației cu jurisprudența CCR a fost principalul argument în favoarea urgenței cu care aceste legi trebuie schimbate. Prin contrast, acolo unde s-a dorit, au fost redactate 8 articole noi pentru înființarea Direcției de investigare a infracțiunilor săvârșite de magistrați, iar acolo unde nu s-a dorit, a fost amânată redactarea a maximum 15 articole privind situația Inspecției Judiciare.
Încheiem cu observația că, citite printre rânduri, proiectele parlamentare de modificare a „legilor justiției” par să reprezinte o abordare politică a pașilor mărunți: Dacă metamorfoza nu este completă, în sensul renunțării la controlul politic asupra justiției, cele 15-40 de schimbări brutale propuse în 30 august ar putea fi temporizate pentru o adoptare jalonată, pe rând, așa cum se poate interpreta din amânarea reglementării Inspecției Judiciare.
Găsiți mai jos, în format tabelar (PDF), analiza punct cu punct a tuturor propunerilor de modificare pe „legile justiției,” varianta ministerială din 30 august fiind pusă față în față cu varianta parlamentară din 31 octombrie.
Dacă vă place munca noastră și vreți să ne susțineți, puteți face o donație here. Ne bazăm pe donațiile voastre pentru a ne putea continua activitatea (adică fact checking, educație civică, educație legislativă, advocacy și multe altele). Sunt vremuri complicate și agitate, #winteriscoming și avem multă treabă de făcut. Împreună.
