9, pache protopopescu
+031 424 32 25

Panica generată de coronavirus se tratează (și) cu transparență și nediscriminare

Crizele de sănătate publică precum pandemia de coronavirus oferă contextul pentru aplicarea unor măsuri urgente din partea autorităților, însă acestea nu au voie să fie nici opace, nici discreționare!

În ultimele ore, odată cu anunțul că un senator al României a fost testat pozitiv cu COVID-19, în spațiul public au fost anunțate de către premierul interimar, dar și chiar de către cei vizați programe de testare „în masă” a celor cu care parlamentarul a intrat în contact. Aceste măsuri sunt, desigur, necesare, având în vedere expunerea unui număr semnificativ de persoane, inclusiv din instituții fundamentale ale statului (atât din legislativ, cât și din executiv).

Cetățenii României trebuie însă tratați egal atunci când vine vorba de testarea și tratamentele necesare în cazul expunerii la virus. Presa relatează că nu este însă cazul – cel puțin în cazul unor posibile victime de la focarul din Spitalul Gerota pare că li s-a dat un timp de așteptare care nu este același cu cel aplicat în cazul parlamentarilor, de exemplu. Unii dintre ei așteaptă de miercuri să fie testați, în vreme ce la parlament se pare că lucrurile se pot mișca mult mai repede.

De asemenea, în ultima vreme a apărut în spațiul public informația referitoare la numărul limitat de teste și de echipamente de care dispune România astfel încât să poată testa în timp util un număr cât mai mare de persoane expuse riscului.

În aceste condiții, pare că avem parte de un tratament preferențial ce nu poate fi explicat cu atât mai mult cu cât resursele sunt unele limitate. De aceea, solicităm autorităților:

  1. Să vină cu precizări referitoare la stocurile existente de teste pentru COVID-19 și echipamente de protecție pentru realizarea acestora
  2. Să facă publică metodologia sau principiile după care sunt aplicate testele – este o ordine cronologică a solicitărilor, o ordine de prioritate generată de factori de risc, de geografie, de culoarea ochilor sau numărul de la pantofi?
  3. Să precizeze stadiul / ritmul de testare și eventualele nevoi existente în ceea ce ține de materialele și echipamentele necesare pentru testarea suspecților de infestarea cu coronavirus.

Instituțiile publice trebuie să publice proactiv informații cât mai precise privind răspândirea COVID-19 (număr de cazuri, mortalitate și recuperare, localizare și eventuale cauze), dar și privind politicile și deciziile luate pentru a combate virusul. Riscul de ceea ce Organizația Mondială a Sănătății a numit „infodemia” provocată de noul coronavirus poate fi combătut numai prin transparență și informare cât mai detaliată din partea instituțiilor responsabile. Iar încrederea că acestea își fac treaba vine și din a cunoaște, fără putință de tăgadă, că în fața bolii (ca și în fața legii) suntem chiar toți egali. 

Sursa foto: NY Times

Related Posts

Comments (1)

[…] ultimele trei zile am făcut apel la transparență și nediscriminare, am explicat ce spune legea despre situația stării de urgență și am cerut autorităților să […]